Există dovezi clare care arată cum se protejau oamenii de vrăjitoare în urmă cu câteva secole. Au aflat din întâmplare arheologii englezi.
Oamenii se protejau de vrăjitoare, în care credeau sincer. Acum câteva sute de ani. Poveștile de groază, fie ele scrise, povestite sau ecranizate, au fascinat întotdeauna mentalul colectiv. Fie că este vorba despre vrăjitoare, vârcolaci, demoni sau vampiri, ele fac parte din fundamentul multor națiuni. Și au fost reprezentate în piese de teatru, romane, filme sau emisiuni de televiziune.
Ne place să fim îngoziți. Mărturie la această afirmație stă succesul avut de filme ca „Noaptea morților vii” sau „Halloween”. Și vrăjitoarele au fost teme centrale alese de scriitori celebri. Arthur Miller a creat „Creuzetul” (piesă despre procesul vrăjitoarelor din Salem). Marele William Shakespeare a lăsat posterității „Macbeth”. „Dacă nu ar fi plăcerea noastră de-a ne speria de prostii, scriitori ca Stephen King nu ar avea un loc de muncă”. Este concluzia siteului thevintagenews.com.
Oamenii, apărați de vrăjitoare de Inchiziție
În secolul trecut, omenirea a văzut groaza în toate formele sale, prin lupa mijloacelor de divertisment. Între timp, puțin oameni mai cred cu tărie în fenomene supranaturale. Cu câteva secole în urmă, oamenii credeau cu tărie în vrăjitoare și puterea lor. Era perioada cumplită a Inchiziției, în care un număr uriaș de oameni au fost arși pe rug. Mare parte dintre ei erau femei. De unde și expresia „Vânătoare de Vrăjitoare”. „Abia în secolul al VIII-lea, în Anglia, arderea pe rug pentru suspiciuni legate de vrăjitorie a fost interzisă. Conform Enciclopediei Britanice”, mai notează sursa citată.
Au aflat că se învârteau în jurul unor dovezi istorice valoroase
Crezând în aceste forțe supranaturale, stăpânite de unii semeni de-ai lor, oamenii au încercat să se protejeze. Ușile femeilor bănuite erau marcate, iar cei care credeau în existența vampirilor purtau cruci.
Recent, astfel de marcaje ce țin de vrăjitorie au fost descoperite într-o peșteră din estul Angliei, în satul Creswell. Interesant este că marcajele au fost multă vreme la vedere, dar nimeni nu știa ce reprezintă.
Abia în urmă cu doi ani, cei care administrează peștera și-au dat seama că marcajele de pe pereți au o mare însemnătate. „Ne-am simțit prost. Le spuneam oamenilor că pot vedea câteva reprezentări din epoca victoriană.” A afirmat Paul Baker, director al zonei istorice.
De fapt, simbolurile de pe pereți au fost gravate în urmă cu sute de ani și aveau rolul de-a proteja satul din zonă de forțele vrăjitoarelor.