De vreme ce oricum îmbătrînim, întrebarea cum anume îmbătrînim este inevitabilă și, aș zice chiar, urgentă în orice moment al maturității. Se poate, firește, specula enorm în această chestiune, dar  cele mai potrivite, totuși, îmi par exemplele. În context, aș aduce și eu în discuție unul: Giuseppe Verdi. Compozitorul fundamental al genului operatic a trăit 87 de ani – o vîrstă venerabilă și astăzi, cu atît mai mult neobișnuit de lungă pentru secolul al XIX-lea. Nu este aici locul să intrăm în biografia sa, dar meționez numai că a fost o viață de muncă și glorie. A compus mult și în ritm susținut, a făcut și ceva politică (nu mult, cît să se lămurească despre ce e vorba și apoi să se îndepărteze scîrbit), a încercat și ceva afaceri în agricultură – dar muzica i-a ocupat, tiranic aproape, tot timpul vieții. Un detaliu, însă, cred că merită puțină atenție.

Ultima operă compusă de Verdi a fost ”Falstaff”. Compozitorul avea 80 de ani.  Inspirată, firește, de piesele shakespeariene în care apare celebrul personaj, opera este savuroasă și mărturisește nu doar geniu componistic, ci și o briliantă inteligență dramaturgică. O energie debordantă pare că aruncă personajele operei în situații comice. În mijlocul acţiunii se află Sir John Falstaff care, din dorinţa de a face rost de bani, încearcă să cucerească două femei bogate. Una dintre acestea are, însă, un soţ gelos şi de aici pornesc toate încurcăturile.

Avem și povestea de dragoste dintre doi tineri care sunt căsătoriţi din greşeală, avem travestiuri și quiproquo-uri, farse și întorsături de situație.  Mie mi se pare foarte semnificativ că ultima operă a lui Verdi este o operă bufă, înainte de orice, pentru discuția despre îmbătrînire. În lunga sa viață, plină de muzică, Verdi a mai încercat o dată genul operei comice, foarte la început, și nu i-a ieșit.

Prima sa încercare în domeniul comic, opera ”O zi rege” din 1840, a fost un eșec. Verdi avea 27 de ani, era încă departe de celebritate și trecea prin cel mai greu moment al vieții sale (este anul în care i-a murit copilul abia născut, dar și soția – numai la opere comice nu-i stătea capul!). A doua sa încercare în genul comic, 53 de ani mai tîrziu, ”Falstaff”, a fost o mare reușită. Toată viața, Verdi fusese un specialist al tragediilor. A compus zeci de opere tragice (dintre care o duzină sînt capodopere de la cap la coadă), a compus un Requiem pur și simplu genial, iar la 80 de ani, ca pentru a ne învăța cum se încheie o viață, Verdi a compus o operă comică. Care a fost și ultima!

Extrag din Modelul Verdi de îmbătrînire trei concluzii importante. Prima, că umorul poate veni la bătrînețe, chiar dacă nu l-ai avut la tinerețe. Sfat ce se desprinde de aici: aveți răbdare cu cei care nu au umor, s-ar putea să le vină cu timpul. A doua concluzie, că e înțelept să îți închei viața cu un zîmbet. După decenii de trudă, după reușite și dezamăgiri de nici tu, cel care le-ai trăit, nu le mai ții minte pe toate, după ce pricepi că gloria este iluzorie și alunecoasă, iar eșecul este pe cît de dureros, pe atît  de trecător și dacă se întîmplă să ajungi la concluzia lui Verdi, că viața are sens doar dacă muncești îndelung și susținut, atunci fă bine și zîmbește la sfîrșit. Rîsul hohotit sau lacrima sînt deopotrivă nepotrivite la final – zîmbetul e singura reacție umană demnă, la bătrînețe. A treia concluzie care reiese din exemplul Verdi este  că niciodată nu e tîrziu să-ți schimbi stilul. Ba chiar e recomandabil. Dacă te-a ajuns bătrînețea făcînd foarte bine ceva anume, nu te descuraja niciodată că e prea tîrziu să faci altceva.

Finalul din ”Falstaff”, ultima scenă de operă compusă de Verdi, face cît o declarație ontologică. Falstaff, mulțumit în cele din urmă, proclamă ”Tutto nel mondo è burla… Tutti gabbati!” și întregul ansamblu preia tema. Dacă unul ca Verdi ne spune că e așa, atunci așa e!