Mihaela Tomescu, mama şi profesoara celebrului violonist, a povestit pentru EVZ cum a ajuns Alexandru la cariera de succes.
Un accident din copilărie, când a căzut de pe o punte şi şi-a rupt ambele mâini, a fost punctul de plecare în construcţia "brandului Tomescu". Alexandru avea şase ani şi până atunci studiase pianul cu tatăl său, profesorul Adrian Tomescu. În 1982, când s-a refăcut după accident, Alexandru s-a decis că vrea să cânte la vioară. Mama sa, profesoară de vioară la Liceul "George Enescu", şi-a intrat rapid în rol.
"Am început cu zece minute de studiu pe zi şi am mărit treptat timpul la un sfert de oră, 20 de minute, jumătate de oră… Am ajuns foarte repede la o oră, pentru că Alexandru a fost foarte serios, riguros şi responsabil. Foarte matur pentru vârsta lui", indică Mihaela Tomescu cheia succesului.
Iniţial, profesoara a stabilit o perioadă de pregătire de patru ani pentru elev. "Îmi propusesem ca, după patru ani, să trag linia şi să decid dacă mai continuăm sau nu. Din fericire, rezultatele s-au văzut mult mai repede", povesteşte mama.
Astfel, la opt ani, Alexandru susţinea un recital integral la Filarmonica "George Enescu", câştiga locul I la Concursul "Lira de Aur" şi premiul I cu 100 de puncte la un concurs internaţional în Italia.
Cu toate premiile şi distincţiile câştigate de-a lungul timpului, Mihaela Tomescu nu vrea să vorbească despre fiul său ca despre un "copil minune", ci aduce aproape obsesiv în discuţie simţul responsabilităţii de care acesta a dat dovadă.
"Îmi aduc aminte că era elev şi într-o seară m-am întors acasă pe la ora 9.00, oră la care el în mod normal trebuia să doarmă. M-a întâmpinat în uşă întrebându-mă: "Mama, noi nu facem azi la vioară?". După momentul de surpriză, am lucrat cu el jumătate de oră", exemplifică profesoara calea spre succes.
"Transilvanius", copia "Stradivarius"
În 2007, în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii şi caracterizat drept draconic prin cerinţele sale, Alexandru Tomescu a câştigat dreptul de a cânta cinci ani pe singura vioară din România construită de Antonio Stradivari, cumpărată în 1953 din Elveţia de statul român pentru maestrul Ion Voicu şi asigurată acum pentru suma de 1,2 milioane de euro. Acest lucru i-a schimbat viaţa celebrului violonist, care ori de câte ori cântă la acest instrument trebuie să aibă în preajma sa patru bodyguarzi.
"Îmi amintesc că maestrul Ion Voicu, pe care l-am cunoscut foarte bine, mergea singur cu vioara acasă, fără nici o problemă. Alexandru nu o ia însă niciodată acasă, vioara rămâne închisă într-un seif cu pază permanentă la Radio (n.r. locul de muncă al violonistului)", spune Mihaela Tomescu.
Pentru a putea exersa şi acasă, lutierul Silvian Rusu a construit pentru Tomescu o vioară cu dimensiunile exacte ale Stradivarius- ului românesc, numită "Transilvanius", de care violonistul nu se desparte nici în vacanţe.
"Acum doi ani am fost într- o vacanţă în Franţa cu Alexandru şi Lavinia, prietena lui (n.r. de profesie avocat) şi şi-a luat cu el vioara pentru a mai exersa", îşi aminteşte mama violonistului.
Alexandru speră ca nici de Stradivarius să nu se despartă prea curând, spune mama sa, căci, în 2012, dacă ministerul va organiza un alt concurs e decis să participe din nou.
Dacă Alexandru ar fi impresariat în aşa fel încât să poată colabora şi cu marile orchestre din afara ţării, profesoara Mihaela Tomescu ar avea mulţumirea deplină.
DUBLĂ RELAŢIE. Mama i-a fost tot timpul alături şi ca profesor
SOLD OUT
"Reabilitarea" lui Niccolò Paganini
După trei turnee împreună cu pianistul Horia Mihail, după ce a cântat cu Stradivarius în staţia de metrou de la Piaţa Victoriei ca exerciţiu de popularizare a muzicii clasice, Alexandru Tomescu se află în prezent în plin turneu solo "Paganini-înger sau demon".
Cândva, compozitorul preferat al artistului, după cum a mărturisit chiar el, Paganini a marcat cariera lui Tomescu şi prin câştigarea, acum câţiva ani, în Italia, a renumitei competiţii ce-i poartă numele. Drept premiu, Tomescu a cântat atunci pe celebra vioară "Il Cannone" a lui Paganini.
La Bucureşti, primul spectacol "Paganini" de la Sala Radio s-a ţinut cu casa închisă, iar pentru cel de pe 5 iunie nu mai sunt bilete.
"Integrala Capriciilor de Paganini e un tip de repertoriu extrem de popular pentru public, pe cât e de dificil pentru violonişti", explică Oltea Şerban-Pârâu, director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/3ACIjCYun1w" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>