Cum se actualizează listele electorale

Cum se actualizează listele electorale

Fostul Ministru al Administraţiei şi Internelor Gabriel Berca spune că, în mod fi resc, această operaţiune ar modifi ca numărul de alegători cu maxim 1%

Conform legii, listele electorale se actualizează până la un termen fix, stabilit prin lege, iar actualizarea se face pe bază de acte oficiale şi nu de declaraţii de prin vecini, explică democrat-liberalul Gabriel Berca, fost ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Ungureanu. "Înaintea fiecărui proces electoral, se stabileşte calendarul alegerilor respective şi, odată cu acesta, este stabilită şi data până la care se pot actualiza listele electorale", spune acesta. "Listele, de fapt, se actualizează permanent, la Evidenţa Populaţiei, cu cetăţenii care au decedat, în baza certificatului de deces, iar în cazul celor care şi-au schimbat domiciliul modificarea se face în baza declaraţiei persoanei respective. Există însă un termen limită până la care fiecare primar trebuie să comunice listele electorale permanente. Acestea se afişează apoi la sediul Primăriei respective şi există un termen până la care pot fi contestate". Berca mai apreciază, în baza experienţei sale în materie de administraţie, că, în condiţii normale, la nivelul unei comunităţi pot să apară, ca urmare a actualizării listelor electorale, variaţii ale numărului de alegători de sub 1%. Democrat-liberalul mai atrage atenţia că nu este corect ca persoanele cu buletinul expirat să fie scoase din listele electorale, pentru că la alegeri se poate vota şi cu paşaportul şi pentru că respectivii cetăţeni nu şi-au pierdut dreptul de vot odată cu expirarea actului de identitate. De asemenea, cetăţenii români din străinătate au drept de vot în ţară. "Este absurd. Vreau să văd şi eu până unde poate merge această chestiune", a comentat Gabriel Berca. Cetăţenii cu buletinul expirat nu-şi pierd dreptul de vot, avertizează Gabriel Berca De ce nu este corect să dispară de pe liste alegători! Singurele persoane care pot fi radiate din listele electorale - numai pe bază de documente doveditoare sunt:

  • persoanele decedate
  • persoanele care nu mai au cetăţenia română
  • persoanele care şi-au pierdut dreptul de vot prin hotărâre judecătorească

Scoaterea de pe liste a cetăţenilor români cărora le-a expirat buletinul este ilegală, anticonstituţională. Expirarea buletinului nu înseamnă că persoana nu mai există, CNP-ul ei este acelaşi. De altfel, în baza de date identificarea se face după CNP. Radierea persoanelor care s-au căsătorit ori au divorţat şi poartă alt nume este o altă aberaţie. Se face rectificarea numelui persoanei. Dar acest lucru se face numai pe bază de documente, nu pe vorbele vecinilor. Persoanele decedate nu pot fi scoase din listele electorale doar pentru că spun nişte rude ori vecini că a murit. Este nevoie de certificatul de deces. Nici excluderea din liste a persoanelor care au domiciliul ori rezidenţa în străinătate nu este legală. Kivu: Referendumul va fi invalidat Sociologul Mircea Kivu a declarat, pentru "Evenimentul Zilei", că încercările USL de modificare a cvorumului nu pot influenţa decizia CCR, dar că obiectivul Puterii este acela "de a arăta opiniei publice că în realitate a existat un cvorum". Kivu înclină să creadă că referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, va fi invalidat. "CCR ar trebui să ia în vedere faptul că legea, când vorbeşte de cvorum, se referă la numărul cetăţenilor înscrişi pe listele permanente, şi nu la persoanele cu drept de vot". Cu toate acestea, Mircea Kivu a adăugat că există o frază în decizia Curţii (n.red.- de marţi, 14 august), care precizează că acolo unde listele nu au fost actualizate, atunci acestea trebuie actualizate, aceasta fiind "bucata de text care dă o portiţă USL". Sociologul Cătălin Stoica a dorit să puncteze faptul că România are o foarte slabă evidenţă a populaţiei, adăugând că "niciunul dintre guvernele care s-au succedat din 2002 nu a fost interesat în mod real să afle care este numărul populaţiei". Mai exact, spune directorul CURS, politicienii au decis că nu este în interesul lor să actualizeze listele electorale, în condiţiile în care, la nivelul autorităţilor locale, distribuirea de fonduri de la bugetul central se bazează şi pe numărul de alegători. În plus, la nivel central, a mai afirmat Stoica, o actualizare a listelor electorale ar putea conduce la scăderea numărului de parlamentari

Ne puteți urmări și pe Google News