Cu muntele nu e de glumit! O demonstrează cu vârf și îndesat sumedenia de accidente, nu puține la număr și de multe ori mortale, care apar în orice anotimp al anului de fiecare dată când vreun turist se aventurează, fără o minimă experiență în ale drumeției, în creștet de masiv din arcul Carpatic. Cu atât mai mult iarna, când frigul pătrunzător își arată colții, muntele ar trebui privit cu maximum de respect. Iar respect, atunci când vorbim de munte, înseamnă să-i cunoști tainele. Acele taine care presupun, pe alocuri, o bună cunoaștere a tehnicilor de supraviețuire în sălbăticie, spre explorarea căreia spiritul aventurii te împinge de la spate. EvZ a stat de vorbă cu vânătorii de munte din Batalionul 33 „Posada” și a aflat trucurile care te pot ajuta să fii în siguranță în miez de codru.

Cheile Vâlsan se înșiruie privirii, maiestuoase, undeva la mai puțin de 30 de kilometri de micuța, dar cocheta, așezare Curtea de Argeș. O impresionantă întindere de arbori seculari, dindărătul cărora pândesc la tot pasul Moș Martinul brun, mistrețul cu năucitori ochi de catran sau lupul cu blana sură, domină cât vezi cu ochii.

Ceata de vânători de munte e strânsă, pâlc, într-un mic luminiș la mai puțin de 10 minute de mers pe jos de locul în care se află amplasată cazarma militară între zidurile căreia se desfășoară anual taberele de antrenament ale uneia dintre cele mai temute și respectate arme de elită românești. În mijlocul lor, cinci movilițe de lemne, fiecare construită după un anumit tipic, așteaptă „botezul” focului. Unul nici pe departe obișnuit, caracteristic situațiilor in extremis. La doi pași distanță, o construcție impozantă și primitivă, desprinsă parcă din stampele nordice cu eschimoși, își ițește „bustul” de zăpadă. Este un iglu în toată regula, construit după toate regulile supraviețuirii în munți.

 

Ca la Polul Nord

Indicațiile sublocotenentul Artur Diaconeasa (foto), 27 de ani, expert al Batalionului 33 Vânători de Munte în tehnici montane de supraviețuire, curg în cel mai concis cu putință stil cazon. „Luăm în calcul situația în care te afli într-o zonă care abundă în zăpadă, dar este săracă în vegetație. Nu poți construi un adăpost din lemn, din simplu motiv că nu ai material lemnos la dispoziție. Soluția este construirea unui iglu. Așa cum îi spune și numele, este un adăpost, specific Cercului polar. De altfel, eschimoșii îl folosesc pe post de locuință permanentă”, își începe dizertația Diaconeasa. Explică, mai apoi, și cum trebuie să procedezi pentru a te „procopsi” cu un asemenea adăpost.

„Cam două, trei ore îi ia unui om vânjos să construiască iglul. Pur și simplu, sapi în zăpadă cu o lopățică sau castron, în cazul în care nu ai o unealtă la îndemână. Dacă stratul de omăt nu e suficient de înalt ca să-ți permită săpătura, cari zăpadă din alt loc și așezi bulgăre peste bulgăre bătătorit. După ce ai ridicat adăpostul , treci la amenajarea lui. Foarte importantă este zona în care urmează să dormi. Trebuie să fie realizată într-un spațiu mai înalt decât podeaua iglului, pentru că aerul rece coboară. La cinci, zece centimetri de sol temperatura este simțitor mai ridicată. De la crengi de brad, jnepeni, arbuști și până la haine groase, pături, izopren, orice îți poate fi, mai apoi, de folos pentru a căptuși podeaua iglului pentru a nu-ți fi frig. Pe post de ușă, poți pune un bulgăre mare de zăpadă pe care îl rostogolești până la intrare sau poți folosi crengi și pături”, mai adaugă sublocotenentul.

 

Focul cu autoalimentare

Primul din focurile, despre care recruții învață cum trebuie realizat, este cel denumit „cu aotualimentare”. „Se folosește în cazul în care lemnele adunate din pădure sunt verzi sau ude. Crăpate cu toporișca la dimensiuni nu foarte mici, lemnele respective se așează în poziție gen rampă, la un unghi de 45 de grade, apoi se dă foc celei mai apropiate surse. Șmecheria este că, datorită rampei, lemnele care ard le usucă, prin temperatura emanată de flacără, pe celelalte care, la rându-le, se aprind și tot așa. Un astfel de foc poate dura toată noaptea. Este ideal în condiții de frig năprasnic”, explică sublocotenentul.

 

Focul tip stea

„Un tip de foc realizat în cazurile în care avem material lemnos mare. Denumirea de „foc tip stea” vine de la forma - de stea - pe care o are stiva de lemne înainte de a i se da foc. Începem de la un capăt al lemnelor, iar, pe măsură ce ard, lemnele sunt împinse spre interiorul flăcării. Și în acest caz detecția are de suferit. Pentru a găti, avem nevoie, în acest caz, de un trepied improvizat din crengi sau cumpărat din comerț”, dezvăluie expertul în tehnici de supraviețurie.

Fumul te poate da de gol

„Tehnicile de supraviețurire pe care le învață, îndeobște, vânătorul de munte pot fi aplicate în cazul oricărui civil, aflat, la un moment dat, în situații extreme în vârf de munte. E adevărat că ele au și un caracter militar, de vreme ce trebuie să ții cont, în modul de aprindere al unui foc, și de faptul că te afli în zonă de combat, situație în care este preferabil să nu te lași deconspirat de inamic, fumul fiind unul din factorii care te pot da de gol”, își începe discursul sublocotenentul Artur Diaconeasa, 27 de ani, expert în tehnici montane de supraviețuire. Împunge aerul cu vârful bățului de schi, pe care-l ține în mână pe post de indicator, în direcția movilițelor și trece direct la subiect.

 

Focul haiducesc

Unul dintre cele mai la îndemână focuri pe care le poți face în vârf de munte este cel denumit „haiducesc”, eficient pentru gătitul rapid sau uscatul hainelor. „Lemnele de foc, crengi, butuci, surcele, sunt așezate în formă de piramidă. Se realizează foarte repede, dar are și un mare inconvenient: dată fiind radiația luminoasă foarte mare, te face detectabil pentru inamic de la mare distanță”, explică Artur Diaconeasa.

Torța suedeză

„Este un tip de foc mai special, care nu poate fi creat decât în cazul în care dispui de anumite unelte; o drujbă cu care să tai lemnele sau un topor. Materialul de foc este mare și va fi crestat, pe suprafața plană din capăt în formă de cruce. Se fac două fante care vor ajunge până aproape de fundul trunchiului. Crestături se fac și pe exteriorul lemnului, acestea având rol de aerație. Se obține o flacără puternică dar mică în privința dimensiunilor. Aproape că nu există fum. Este ideal pentru gătit”, a mai precizat sublocotenentul, absolvent în urmă cu trei ani al Academiei Militare Forțele Terestre „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu și proapăt încorporat, de doar trei luni, în Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”.