Cum să scăpaţi de prevederile neclare

Cum să scăpaţi de prevederile neclare

Specialiştii recomandă soluţia fiscală individuală anticipată doar atunci când sunt puse în pericol sume mari de bani.

La un control fiscal, inspectorul interpretează într-un fel legea, însă la următoarea verificare, alt inspector poate veni cu o abordare total diferită.

Pentru firmele care au trecut prin această situaţie există o rezolvare pe care nu o poate contesta niciun angajat al Fiscului: soluţiile fiscale individuale anticipate.

Ion Busuioc, şef al Direcţiei Legislaţie din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), declara, recent, la un seminar pe teme fiscale, că recomandă utilizarea acestora, deoarece nu pot fi negate de organele de inspecţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deşi firmele din România pot solicita emiterea unor soluţii fiscale anticipate încă din 2007, până în prezent, adică timp de aproape trei ani, Fiscul a elaborat numai 22 de asemenea decizii.

În mod suprinzător, principala cauză a lipsei de interes din partea contribuabililor nu este preţul piperat al acestui document, de 1.000 de euro, ci lunile care se scurg până apare soluţia.

Nouă luni după un răspuns

„Durează foarte mult. Un client al nostru a aşteptat aproape nouă luni până a primit un răspuns. Apoi s-a schimbat legislaţia”, spune Emilian Duca, partener al Departamentului de Taxe al BDO. În opinia sa, instabilitatea legislativă le creează probleme atât companiilor, cât şi experţilor fiscali din ANAF.

Soluţiile fiscale individuale anticipate sunt benefice în situaţii neclare din lege sau atunci când organele fiscale au probleme să dea un răspuns în cazul unei speţe, ne-a declarat Duca.

Potrivit datelor ANAF transmise EVZ, în anul 2008 au fost emise 11 soluţii fiscale anticipate, în 2009 - trei soluţii, iar în primul trimestru al acestui an, opt soluţii anticipate.

„Ridicol de puţin”, comentează avocatul Gabriel Biriş, managing partner la Biriş Goran. După ce a avut o experienţă în care o societate a aşteptat decizia de la Fisc timp de două luni, apoi a renunţat, Biriş recomandă soluţia fiscală anticipată doar atunci când e vorba despre situaţii mai delicate.

„Noi foarte rar le sugerăm clienţilor să apeleze la soluţii fiscale anticipate, în special când sunt foarte mari riscurile de a pierde mulţi bani din cauza diferitor interpretări”, spune avocatul.

Paşi de urmat

Reprezentanţii ANAF susţin că termenul legal de emitere a soluţiei este de 45 de zile, însă se suspendă pe perioada în care se solicită date suplimentare pentru clarificarea situaţiei. Dacă doriţi o soluţie care reglementează situaţii fiscale viitoare, trebuie să discutaţi cu personalul ANAF, după care să depuneţi o cerere de emitere a soluţiei şi o serie de documente.

Specialiştii Fiscului analizează documentele şi mai cer informaţii suplimentare sau clarificări, dacă este cazul. Soluţia fiscală individuală anticipată va fi aprobată prin ordin al preşedintelui ANAF şi va fi comunicată către companie şi către administraţia financiară de care aparţine aceasta.

OBLIGAŢII

Termen pentru declaraţia anuală pe 2009

  • Astăzi este termenul-limită până la care companiile trebuie să-şi depună la Fisc formularul 101 privind declaraţia anuală de impozit pe profit.
  • Totodată, până pe 31 mai, companiile din România trebuie să-şi depună bilanţurile aferente anului trecut.
  • Începând din acest an, situaţiile financiare anuale se depun numai la registrul comerţului, reamintesc reprezentanţii instituţiei.
  • Până în prezent, numai a cincea parte din firme, adică puţin peste 160.000 de societăţi, şi-au depus bilanţurile la registru.