Pentru prima oară în istoria sa de peste un deceniu, Banca Centrală Europeană a acceptat să pună “maşina de bani” în funcţiune, pentru a cumpăra titluri de stat de la ţările din zona euro ameninţate de insolvenţă. Contracararea acţiunilor speculative îndreptate împotriva monedei comunitare ascunde însă un cost ameninţător.

Inflaţie. De la începutul săptămânii, cuvântul acesta bântuie cu furie discursul european. Un discurs încărcat altădată de speranţă şi de perspective riscă, tot mai mult, să se transforme într-o înşiruire de previziuni sumbre. Datorii publice aiuritoare, rate extrem de ridicate ale şomajului, deficite bugetare colosale – fiecare în parte şi toate la un loc contribuie astăzi la dărâmarea accelerată a unui mit care s-a dorit etern. Moneda euro. În urmă cu 18 ani, când Tratatul de la Maastricht punea fundaţiile uniunii monetare la miezul spaţiului european, viitorul nu purta cu sine decât nuanţe optimiste. Astăzi, însă, după o recesiune financiară coroborată cu incapacitatea comunitară de a face următorul pas, spre integrarea politică reală, UE se află în pragul dezastrului. Germania a eşuat în a-şi impune proverbiala cultură a stabilităţii şi se trezeşte astăzi forţată să plătească indisciplina partenerilor săi. “Avem o monedă comună, dar nu şi o uniune politică. Am promis stabilitate şi trebuie să ne respectăm această promisiune. Este cel mai mare test cu care ne confruntăm de la căderea comunismului. Dacă nu reuşim să gestionăm această criză, vor urma consecinţe imposibil de cuantificat”, a avertizat joi cancelarul german Angela Merkel. “E cu adevărat dramatic” În tot acest timp, presa economică occidentală avertizează că măsurile actuale adoptate de organismele comunitare şi de statele zonei euro nu fac decât să amâne confruntarea cu realitatea. Niciun plan de finanţare a dezastrului actual nu va salva moneda euro în lipsa integrării politice. Însă, necesitatea centralizării deciziilor este un plan pe termen mediu şi lung care nu poate deţine primatul în faţa unor măsuri urgente. “În războiul cu pieţele financiare este ca şi în războiul cu un inamic militar. Trebuie să foloseşti o forţă copleşitoare”, avertiza recent preşedintele american Barack Obama, sfătuindu-şi omologii europeni să nu ezite în faţa adoptării unor pachete de intervenţie cifrate la sute de miliarde de euro. “Ne aflăm în faţa celei mai dificile perioade de la Primul Război Mondial încoace. E cu adevărat dramatic. Tensiunile severe vin ca urmare a suportului financiar oferit de guverne băncilor aflate în urmă cu doi în pragul colapsului. Astăzi, chiar semnătura statelor e pusă sub semnul întrebării. Iar pieţele pun presiune acolo unde simt slăbiciunea verigii. Asta s-a întâmplat cu Grecia”, a susţinut şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet. Un Lehman Brothers statal Punctual, Europa nu-şi permite să ignore realitatea. Iar realitatea este că, cel puţin la nivel de imagine, cecul în alb de 110 miliarde de euro acordat Greciei a eşuat. Pieţele financiare nu s-au detensionat, speculaţiile împotriva monedei comunitare s-au amplificat şi chiar băncile asiatice au dat semnale indirecte că îşi pierd încrederea în euro. Faţă în faţă cu pericolul unei prăbuşiri iminente, Banca Centrală Europeană a decis, pur şi simplu, să pună în funcţiune “maşina de bani” pentru a cumpăra titluri de stat emise de statele zonei euro aflate în dificultate. “Opţiunea nucleară” a reacţionat săptămânalul german Der Spiegel. Acţiunea, fără precedent, poate avea urmări inflaţioniste, deşi oficialii BCE susţin că vor retrage ulterior lichidităţile. Pentru ţările occidentale, cuvântul acesta are o rezonanţă teribilă. Inflaţia e un fenomen de proporţii catatrofale în imaginarul public, pentru că ea produce devalorizare şi creşterea preţurilor. În zona euro, ultimii 11 ani au însemnat, din acest punct de vedere, un paradis. Cifrele vorbesc de la sine: sub 2% inflaţie anuală. Dilema: cum ne vom achita datoriile? Perspectivele actuale sunt însă tulburătoare pentru că o altă matematică a luat locul ecuaţiilor optimiste de altădată. Tot mai multe state europene încep să se găsească în situaţia băncilor de acum un an şi jumătate: nu au bani să-şi finanţeze cheltuielile. Lipsa de lichidităţi a ţărilor e şi mai problematică decât cea a instituţiilor de finanţare. Iar moneda euro nu-şi permite să aplice tactica micşorării datoriilor prin inflaţie. Sau îşi permite în schimbul demisiei sale istorice. Pe de altă parte, măsurile de austeritate adoptate de tot mai multe ţări europene ar putea împiedica relansarea economică. Cercul vicios se închide perfect: în lipsa creşterii, statele nu vor putea să-şi achite datoriile deja acumulate.

• 1282 de miliarde de euro. Cu această sumă se prognozează că va creşte datoria publică a statelor din zona euro în intervalul 2009-2011. Procentual, această datorie e estimată pentru 2010 la 84% din PIB-ul total al zonei euro. În 2008, media era de 69.3%.
• Vineri, moneda euro a atins nivelul record de depreciere al ultimelor 14 luni în raport cu dolarul.

“Pusă în faţa unei asemenea situaţii, Germania nu-şi permită să nu intervină pentru salvarea celorlalţi. Dar impunerea unor măsuri de austeritate va afecta suplimentar economia. Iar efectele vor ajunge curând în Germania, ţara care exportă 60% din bunurile sale în Europa”, Die Tageszeitung, cotidian german “Politicienii germani au promis, pe vremuri, să facă moneda euro la fel de solidă cum era marca. De asta au fost concepute reguli stricte cu privire la deficitele statelor comunitare şi la independenţa Băncii Centrale Europene. Şi doar datorită acelei promisiuni, decizia renunţării la marca germană a putut fi susţinută politic. Astăzi, avem doar o certitudine: nu vom avea falimente statale în zona euro. Cum aşa? Pur şi simplu, BCE va cumpăra de la ţările în dificultate titluri de stat. Iar banii nu se pot epuiza, pentru că, până la urmă, chiar BCE îi tipăreşte”, Der Spiegel, săptămânal german “Stabilitatea preţurilor este obiectivul nostru fundamental şi în ultimii 11 ani ne-am achitat cu succes de această sarcină. Nu ne-am schimbat abordarea monetară. Lichidităţile pe care le aruncăm acum pe piaţa vor fi extrase ulterior. Toate deciziile pe care le luăm au în vedere limitarea inflaţiei”, Jean Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene

Top 5 datorii publice în zona euro pentru 2010

Grecia – 124.9% din PIB Italia – 116.7% din PIB Portugalia – 84.6% din PIB Irlanda – 82.9% din PIB Spania – 66.3% din PIB

Top 5 deficite bugetare în zona euro pentru 2010

Irlanda – 14.7% din PIB Grecia – 12.2% din PIB Spania – 10.1% din PIB Portugalia – 8% din PIB Italia – 5.3% din PIB

Top 5 rate ale şomajului în zona euro pentru 2010

Spania – 20% Irlanda – 14% Grecia – 10.2% Portugalia – 9% Italia – 8.7%    Din cele 16 ţări care fac parte din zona euro, niciuna nu respectă plafonul maxim impus deficitului bugetar prin Tratatul de la Maastricht (-3%), în condiţiile în care cel mai mic deficit bugetar al zonei euro se aşează în dreptul Luxemburgului, la cota 4.2%. Media zonei euro? Minus şapte! Pentru aproximativ acelaşi procent, Bucureştiul a decis recent adoptarea unui pachet de măsuri extrem de dure.

Măsuri de austeritate adoptate recent în zona euro

Portugalia

• creşterea TVA de la 20% la 21%
• creşterea impozitului pe venit, diferenţiat, între 1% şi 1.5%
• taxarea suplimentară a profiturilor din afaceri cu 2.5%

Spania

• tăierea salariilor din sectorul bugetar cu 5% şi îngheţarea lor până în 2012