Cum petrece Codin Maticiuc Paștele. Fără vacanțe, fără mâncare tradițională
- Teodora Vitan
- 20 aprilie 2025, 07:15

Deși este cunoscut pentru pasiunea sa pentru călătorii, Codin Maticiuc a decis să petreacă Paștele din acest an acasă, alături de familie.
Paștele în familie, nu în vacanță
Actorul a declarat că va rămâne în București împreună cu iubita și copiii lui: „Paștele îl fac ca în fiecare an. Merg la biserică cu familia, în prima și a doua zi acasă, după care încep să fac ceva cu copiii.”
Când vine vorba despre cadourile din copilărie, Codin recunoaște că nu își amintește să fi primit ceva special: „Cu ocazia Paștelui, nu știu dacă am primit cadouri! Primeam când eram mici? Hmm, cred că eu eram un copil rău, da! Nu țin minte vreun cadou de Paște, dar copiii mei primesc și primesc dulciuri, cam ca Moș Nicolae.”

Codin Maticiuc și Ana Pandeli/ Sursa foto Instagram
Preferințe culinare neobișnuite de Paște
În ceea ce privește preparatele tradiționale de Paște, Codin Maticiuc nu este deloc un fan al acestora. Actorul a mărturisit că evită multe dintre mâncărurile specifice acestei sărbători, preferând variante mai ușoare sau dulciurile.
„Nu mănânc multe chestii tradiționale. Nu mănânc drob de miel, chestia aia gelatinoasă… Piftie! Nu prea mănânc nici sarmale. Mănânc ouă, salat de bouef, cozonac”, a spus acesta în interviu.
Minciuni, glume și dezvăluiri
Fiind prezent la premiera unui film în care personajul principal nu mai poate minți, Codin Maticiuc a fost întrebat despre ultima minciună pe care a spus-o. Cu umor, el a recunoscut: „Cea mai mare minciună pe care am zis-o este că am 1.75m.
A fost minciuna mare, pentru că înălțimea e mică.” Cât despre situațiile în care a prins pe cineva mințind, actorul a relatat un episod recent din viața profesională: „Hmm, când am prins ultima oară pe cineva cu minciuna? Să știi că recent, dar nu a fost chiar minciună, a fost un overpromising așa. Le cer oamenilor, când intrăm într-o aventură, într-un parteneriat împreună, să-mi spună ce vor aduce ei la masă. Ei spun că fac asta, asta, iar când vine momentul, îmi spun că nu pot face ce au promis", scrie cancan.