Copiii îşi pot aminti episoade de la vârste fragede, dar le uită apoi, arată un studiu canadian, citat de BBC. Patru jurnalişti EVZ prezintă cele mai vechi amintiri ale lor.
La 4-5 ani ne amintim multe episoade din primii doi ani de viaţă, arată studiul. După câţiva ani, aceste amintiri sunt pur şi simplu şterse de creier. Unii copii de 4 ani şi-au adus aminte evenimente care li s-au întâmplat la vârsta de 18 luni.
Studiul a analizat amintirile unui grup de 100 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani. Experţii de la Universitatea din Newfoundland au rugat copiii să numească trei dintre cele mai vechi amintiri ale lor şi momentul în care cred ei că acele evenimente au avut loc. Datele erau verificate cu ajutorul părinţilor, care puteau plasa exact pe scara timpului amintirile copiilor.
Experimentul a fost repetat doi ani mai târziu, când aceeaşi copii au fost îndemnaţi să numească trei dintre cele mai vechi amintiri ale lor. Concluzia a fost că puştii cu vârste mici numesc alte amintiri decât cele indicate în urmă cu doi ani. Ei nu şi-au amintit acele episoade nici când precedentele răspunsuri (cele din urmă cu doi ani) le-au fost prezentate pe hârtie.
"Ceea ce ne-a surprins este că noi le ofeream numeroase indicii despre amintirile pe care le indicaseră în urmă cu doi ani şi ei spuneau "Nu, asta nu ni s-a întâmplat niciodată", a spus conducătoarea studiului, Carole Peterson.
Un studiu mai vechi, efectuat la Universitatea Emory din Atlanta, arată că mintea umană codează amintirile vechi într-un mod diferit de cele noi, asta explicând dispariţia lor. Totuşi, cercetătorii atrag atenţia că avem nevoie de mai multe studii pentru a înţelege cum lăsăm atât de multe amintiri în urma noastră. Ce-şi amintesc jurnaliştii: fuga de la creşă, saltul întins de pe masă, viteazul de la doctor şi "Muma lui Ştefan cel Mare" Chiar dacă mai uităm din evenimentele de la vârste fragede, sunt unele care ne rămân în minte. Patru jurnalişti din redacţia EVZ au numit cele mai vechi amintiri ale lor. Unele datează de la vârsta de 2-3 ani. I.S., 25 de ani:
„Prima amintire e de când aveam doi ani şi jumătate. Eram îmbrăcată cu o pantalonaşi albi şi mama se juca cu mine, aruncându-mă în sus. M-a scăpat din braţe la un moment dat şi mi-am rupt piciorul. Îmi amintesc că am plâns mult şi ea era agitată. A doua e de la trei ani şi ceva. Am fugit de la grădiniţă după ce educatoarele ne-au scos afară să ne jucăm. Am ştiut chiar drumul înapoi spre casă, numai că am nimerit la vecinii de dedesubt. Părinţii mei m-au căutat cu poliţia până seara târziu, când mama a venit acasă să-şi schimbe încălţările cu toc, să poată alerga pe străzi să mă găsească (ha ha). Au văzut-o vecinii la care am nimerit şi m-au dus acasă. Mi-a tras atunci câteva palme la fund, să nu mai plec fără să spun” Cristina Lica, 21 de ani: "Aveam doar şase luni la Revoluţie, dar îmi amintesc perfect că eram în braţele mamei, la ţară, şi toată lumea din jur vorbea despre Ceauşescu. Eram în prispa casei şi mama îi zicea bunicii: „hai să mergem în casă să vedem dacă îl împuşcă pe Ceauşescu”. Şi îmi amintesc tot decorul, prispa, curtea, drumul pietruit spre casă, iar vorbele mamei îmi răsună şi acum în cap. Am întrebat-o dacă este aşa şi mi-a zis că, într-adevăr, erau la ţară pe atunci şi urmăreau cu sufletul la gură tot ce se întâmpla cu Ceauşescu, dar i se pare ştiinţifico-fantastic să îmi amintesc lucrurile astea. S-ar putea să fie produsul imaginaţiei mele, dar imaginile sunt destul de clare.
Cred că aveam până în trei ani când am căzut de pe masa din bucătărie. Mama mă lăsase nesupravegheată un moment, nu ştiu cum m-am căţărat pe masă, dar în secunda următoare am fost pe jos, iar platoul de fructe de pe masă s-a rostogolit peste mine. Erau nişte fructe rotunde, cred că mere". Ionuţ Fantaziu, 28 de ani: Cea mai puternică şi mai veche amintire e de pe la vârsta de 5 ani. E un episod pe care îl am foarte clar în minte. Tocmai venisem cu taică-miu de la doctor, unde fusesem să-mi scoată copcile pentru că îmi spărsesem capul la joacă. Stăteam în bucătărie şi mă lăudam bunicii ce viteaz am fost şi cum n-am plâns când mi-au scos „aţele”. „Bravo, ca un viteaz”, mi-a zis bunică-mea, care era îmbrăcată cu o rochie înflorată. Dan Arsenie, 25 de ani: "E o amintire de la vârsta de 4 ani. Era vară şi cu IMS-ul lui tata am mers cu familia din Târgu Jiu (unde locuiam) la Soveja (localitatea unde s-au născut mama şi bunica). Ţin minte că eram pe o buturuga de lângă gard şi le recitam celor care treceau "Muma lui Ştefan cel Mare". Ţin minte şi intonaţia de la versul "Soarta noastră fuse crudă astă dată", păream chiar afectat. Ştiu că eram suit pe buturugă, dar capul nu îmi trecea de ulucile de la gard. Şi mai ţin minte un vecin trecând cu căruţa şi strigându-mă "pui de oltenaş" (tata e oltean)". Care e cea mai veche amintire a ta?
Recomandările noastre
