In urma cu 31 de ani, intalnirea dintre cei doi scriitori s-a lasat cu ochi invinetiti.

Aniversarea celor mai mari scriitori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez, care a implinit 80 de ani pe 6 martie, si Mario Vargas Llosa, ajuns la varsta de 71 de ani pe 28 martie, a facut lumina in cea mai „teribila” cearta din istoria prieteniilor literare.

Cei doi nu-si mai vorbesc de 31 de ani, desi fusesera prieteni apropiati altadata. Motivul a iesit la iveala abia acum, odata cu doua fotografii, drept marturie.

„Teribila istorie a unui ochi invinetit”, marca in litere ingrosate ziarul mexican „La Jornada” articolul de pe 6 martie, dedicat aniversarii lui Gabriel Garcia Marquez.

Textul cu pricina sufla praful de pe o poveste pe cat de veche, pe atat de savuroasa: celebra bataie dintre columbianul Marquez si peruvianul Mario Vargas Llosa, de acum 31 de ani.

Despre raca lor din tinerete, lasata cu pumni, s-a speculat mult, s-a scris si mai mult, insa o dovada palpabila n-a existat pana anul acesta, cand au fost gasite doua fotografii cu Marquez invinetit la ochiul stang, intr-una dintre ele razand larg.

Pozele au fost facute pe 14 februarie 1976, la doua zile dupa incident, de un fost prieten al autorului, fotograful Rodrigo Moya, cel care a si scris textul din „La Jornada”, sub forma unei confesiuni.

„Llosa l-a intampinat sec, cu un pumn”

„Am decis sa public fotografiile pentru ca a trecut suficient timp de atunci”, a marturisit Rodrigo Moya pentru „The New York Times”. Dupa spusele lui, Marquez - sensibil la detaliile biografiei sale - ar fi venit special la atelierul sau pentru a fi pozat.

Incidentul s-a petrecut intr-un cinema din Mexico City, pe 12 februarie 1976, la o vizionare privata a unui film. „La un moment dat, Marquez il zareste pe Llosa si se indreapta spre el cu bratele deschise a imbratisare: „Mario!”.

Insa el a fost singurul care avea de gand sa salute, pentru ca Llosa l-a intampinat sec, cu un pumn, lasandu-l cu fata insangerata”, detaliaza Moya.

In stare de soc si cu o hemoragie puternica, detinatorul de mai tarziu al Nobelului era dus acasa, si nu la spital, pentru a nu se face valva.

Gelozie si politica Conflictul are toate ingredientele unei telenovele sud-americane, in care se amesteca gelozie si tradare. Motivele, s-a spus, ar fi tinut de orientarea politica a fiecaruia: Marquez era stangist convins, iar Vargas Llosa tocmai incepea sa migreze spre dreapta. In 1990, Llosa chiar a candidat, din partea fortelor de dreapta, la presedintia Peru, dar a pierdut in fata lui Alberto Fujimori.

Cauza e insa mult mai omeneasca, dupa cum o marturiseste Moya: Patricia, sotia lui Mario Vargas Llosa. Pe cand ambele cupluri - Mercedes si Marquez, Patricia si Llosa - locuiau la Paris, autorul „Unui veac de singuratate” ar fi consolat-o pe sotia prietenului sau in perioadele de criza din casnicia lor. Llosa s-a impacat apoi cu Patricia, dar nu si-a iertat prietenul.

De o posibila reconciliere s-a vorbit anul acesta, cand Llosa, autorul volumelor „Casa Verde”, „Sarbatoarea tapului” sau „Conversatie la Catedrala”, a semnat o prefata la o editie omagiala a capodoperei lui Marquez, „100 de ani de singuratate”, opera care i-a adus Nobelul in 1982.

Volumul a fost lansat la IV-lea Congres International al Limbii Spaniole, care a avut loc saptamana aceasta in Columbia. Respectiva prefata, extrem de laudativa, a fost scrisa inainte de 1976, insa Llosa a refuzat pana acum s-o faca publica.

Nici Marquez nu indrazneste sa treaca de aceasta perioada in jurnalul sau, care se opreste deocamdata la 1955.