Cum îți schimbi furnizorul de energie electrică în 6 pași simpli și unde e mai ieftin
- Andrei Arvinte
- 5 ianuarie 2021, 08:50
Deși eram obișnuiți cu multă birocrație, ore în șir de stat pe la cozi și funcționari scârboși, schimbarea furnizorului de energie electrică este mai simplă decât te-ai aștepta.
Multă lume crede că odată cu liberalizarea pieței de energie electrică este foarte complicat să îți schimbi furnizorul, dar nu este chiar așa.
Chiar dacă înainte această posibilitate nu era luată în considerare de prea multe persoane tocmai din cauza timpilor foarte mari de așteptare, din cauza cozilor infernale la care ar fi trebuit să stea sau dosarul gros de acte ce trebuiau completate, acum situația stă altfel, iar schimbarea furnizorului de energie electrică este la îndemâna oricui.
Tot ce ai de făcut este să urmezi câțiva pași simpli
Pasul 1 - Alegerea noului furnizor. Cum facem asta?
Alegerea unui nou furnizor ar trebui să fie foarte ușoară, întrucât nu este limitată la o anumită zonă geografică. Mai mult decât atât, există o listă foarte lungă de furnizori ce dețin licență de furnizare pe teritoriul României, din care cetățenii (clienții finali) pot alege.
Lista furnizorilor de energie electrică care activează pe piața cu amănuntul poate fi consultată la pagina de internet www.anre.ro, secțiunea Info consumatori, rubricile Operatori economici/Energie electrică/Furnizare către consumatori.
Pasul 2 - Furnizarea informațiilor complete către noul furnizor de energie electrică
Clienții finali au obligația de a transmite noului furnizor de energie următoarele date:
- adresa locului de consum,
- denumirea furnizorului actual,
- codul unic de identificare a punctului/punctelor de măsurare înscris pe factura de energie electrică,
- valoarea facturilor scadente şi neachitate până la data notificării,
- aferente energiei electrice furnizate, respectiv serviciilor de reţea, dacă este cazul,
- datele referitoare la puterile absorbite/cantităţile de energie electrică pentru care trebuie asigurată furnizarea energiei electrice după caz,
- alte documente prevăzute în reglementările în vigoare.
Pasul 3 - Se convine asupra prețului și se încheie un nou contract
Clientul final are datoria de a stabili împreună cu noul furnizor prețul energiei electrice pe care urmează să-l plătească în cadrul noului contract. În urma stabilirii clauzelor și a prețului se poate încheia un nou contract.
De luat aminte că noul contract va începe să producă efecte doar de la data încetării contractului pe care clientul îl are deja cu un alt furnizor de energie electrică.
Pasul 4 - Se anunță furnizorul actual de încetarea contractului
Clientul are obligația de a notifica actualul furnizor de energie electrică în vederea încheierii contractului pe care îl are cu acesta cu cel puțin 21 de zile înainte.
Pasul 5 - Cum formulăm notificare către actualul furnizor?
Notificarea pe care clientul are obligația de a o trimite actualului furnizor trebuie redactată cât de clar se poate. Din textul ei trebuie să rezulte în mod clar și neechivoc renunțarea la contractul actual în vederea schimbării furnizorului de energie electrică. Totodată trebuie precizată în scris data încetării contractului.
Modelul de Notificare este prevăzut în anexa la procedura și poate fi găsit pe site-ul ANRE.
Clientul are opțiunea de a-i solicita noului furnizor de energie electrică să se ocupe de demersurile necesare încheierii contractului existent în vederea asigurării noului serviciu de rețea. Această solicitare se poate face doar pe baza contractului de furnizare a energiei electrice.
Pasul 6 - Condițiile minime pentru denunțarea contractului în cazul schimbării furnizorului
Trebuie să verificați condițiile contractuale sau vă puteți adresa furnizorului dvs. pentru clarificare.
Întrebări și răspunsuri esențiale
Dacă am găsit o ofertă mai bună de energie electrică, este de datoria mea să fac demersurile pentru a schimba furnizorul?
La solicitarea clientului final şi pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu clientul final, noul furnizor are obligaţia de a întreprinde demersurile necesare încheierii contractului/contractelor pentru asigurarea serviciului/serviciilor de reţea.
Voi fi deconectat de la energie electrică în timpul procesului de schimbare a furnizorului?
Nu, pe durata derulării procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică este asigurată continuitatea în alimentarea cu energie electrică a locului de consum.
Care sunt motivele care ar putea să mă împiedice să schimb furnizorul?
Odată cu deschiderea către concurenta a piețelor de energie, a fost implementat cadrul legal care sa permită tuturor consumatorilor de energie electrică, indiferent de natura consumului (casnic sau noncasnic), să uzeze de dreptul de eligibilitate, adică să își aleagă furnizorul dorit și să încheie cu acesta contracte pentru furnizarea energiei electrice pentru locul sau locurile sale de consum.
Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia. De asemenea, schimbarea furnizorului nu implică modificări de ordin tehnic.
Cât costă să schimb furnizorul? Va trebui să plătesc penalități?!
Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia.Invocând caracterul gratuit de schimbare a furnizorului, conferit în mod expres de lege, se apreciază că o potenţială condiţionare a procesului de plata unor compensaţii băneşti este de natură a obstrucţiona finalizarea schimbării furnizorului şi crearea de obligaţii financiare, în sarcina clientului final.
Pe ce perioadă se poate încheia noul contract?
Contractul de furnizare a energiei electrice poate fi încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Prețuri pe județe de la diverși furnizori de energie electrică
București
AIK ENERGY ROMÂNIA – 61,03 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 61,76 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 62,46 lei /100 kwh
Brașov
AIK ENERGY ROMÂNIA – 63,60 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 64,33 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 64,43 lei /100 kwh
Cluj
AIK ENERGY ROMÂNIA – 63,02 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 63,76 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 63,86 lei /100 kwh
Constanța
AIK ENERGY ROMÂNIA – 65,91 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 66,64 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 66,74 lei /100 kwh
Dolj
AIK ENERGY ROMÂNIA – 66,88 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 67,61 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 67,72 lei /100 kwh
Galați
AIK ENERGY ROMÂNIA – 64,31 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 65,04 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 65,15 lei /100 kwh
Iași
AIK ENERGY ROMÂNIA – 65,18 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 65,91 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 66,01 lei /100 kwh
Prahova
AIK ENERGY ROMÂNIA – 64,31 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 65,04 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 65,15 lei /100 kwh
Timiș
AIK ENERGY ROMÂNIA – 61,56 lei /100 kwh SPEEH HIDROELECTRICA – 62,29 lei /100 kwh RESTART ENERGY ONE – 62,39 lei /100 kwh