Cum îți poți pregăti sistemul imunitar pentru sezonul rece. Sfaturile venite de la nutriționiști: „Primul ajutor vine din alimentație”

Cum îți poți pregăti sistemul imunitar pentru sezonul rece. Sfaturile venite de la nutriționiști: „Primul ajutor vine din alimentație”Sursa foto: Dreamstime.com

Odată cu venirea sezonului rece, mulți dintre noi încercăm diferite metode pentru a ne pregăti sistemul imunitar pentru sezonul rece. Singura soluție ce ne ajută este adoptarea unui stil de viață sănătos, potrivit nutriţionistul dietetician Adina Rusu.

Adina Rusu a precizat că nu există nicio soluție miraculoasă în întărirea sistemului imunitar și că totul pornește de la adoptarea unui stil de viață sănătos. Aceasta este și varianta cea mai de durată în protejarea organismului.

În opinia nutriționistului, baza pentru o bună funcționare a organismului vine din renunțarea la fumat sau la alcool. De asemenea, se recomandă să se evite sedentarismul, să se mențină o greutate corporală optimă și să urmeze o alimentație echilibrată.

Alimentele care îți întăresc sistemul imunitar

„De la coacăze la broccoli, de la ardeiul gras la ouă, de la usturoi la pătrunjel, primul ajutor pentru sistemul imunitar vine din alimentaţie.

Alimentele conţin o multitudine de molecule care intervin pentru a întări şi pentru a stimula buna funcţionare a sistemului imunitar, dar dintre acestea, cu siguranţă, cea mai mare eficienţă o au antioxidanţii, compuşi capabili să contracareze stresul oxidativ, procesul care duce la formarea radicalilor liberi şi care este implicat în numeroase patologii”, a explicat medicul nutriționist Adina Rusu.

Antioxidanții sunt cei prin care corpul nostru se poate apăra cel mai bine de agresiunile externe, prezente mai ales în sezonul rece. Astfel, unul dintre cei mai puternici antioxidanți este glutationul. Acesta este produs de corpul nostru, dar unii dintre precursorii săi pot fi găsiți și în alimente, precum avocado, sparanghel, spanac, broccoli, dar și în gălbenușul de ou, în peștele gras sau în usturoi și ceapă.

Principalele vitamine care te ajută în sezonul rece

În opinia sa, un alt antioxidant important pentru imunitate este acidul ascorbic sau vitamina C. Aceasta poate fi găsită în alimente precum ardeiul iute, ardeiul gras, coacăzele negre, pătrunjelul, rucola, kiwi, precum şi citrice şi crucifere - broccoli, varză, conopidă.

Alţi doi antioxidanţi importanţi sunt vitamina D şi beta-carotenul, precursor al vitaminei A. Principala sursă pentru vitamina D o reprezintă razele solare, în timp ce la nivel alimentar acest compus este prezent în uleiul de ficat de cod, în peştele gras.

De asemenea, pentru un răspuns imunitar echilibrat nu trebuie evitată nici vitamina B, găsită în carne, cereale integrale sau leguminoase.

Există şi unele alimente al căror consum ar trebui limitat, deoarece pot declanşa un proces proinflamator care poate sta la baza unor patologii. Dintre acestea, amintim carbohidraţii rafinaţi, produsele de panificaţie, produsele procesate, dulciurile ambalate şi zahărul”, a mai adăugat medicul nutriționist.

De asemenea, e bine ca în alimentație să fie incluse și alimente fermentate, precum chefir, iaurt sau murături, potrivit Agerpres.