„Ştiţi ce am găsit pe listele cu vreo 500 de nume de persoane care au fost testate, în această perioadă, când spitalul de la Suceava a ajuns în carantină? Politicieni şi pile, a spus un jurnalist de la Antena 3.

„Îl găsim pe lista testaţilor de la Spitalul Judeţean din Suceava. Îl găsim cu o menţiune – eu tot încă mă gândesc că e o greşeală, nu știu – e trecut medic. Cum medic? Am zis că o fi greşeală. Nu, aşa era. Ceilalţi care sunt medici, asistente medicale sunt trecuţi cu funcţia lor”.

Între timp, DSP Suceava recunoaște faptul că Flutur a fost trecut drept medic, dar spune că ar fi vorba despre o ”eroare”

„Știți ce am găsit pe listele cu vreo 500, cred, de nume de persoane care au fost testate în această perioadă în care spitalul a a ajuns într-o carantină absolut ucigătoare? Politicieni și pile. Domnul Gheorghe Flutur, știm cu toții, a fost găsit pozitiv, a confirmat această informație acum două zile. Dar îl găsim pe lista de la spitalul din Suceava pe lista testaților de acolo de la spital și îl găsim cu o mențiune care totuși am zis ca poate e o greșeală: e trecut medic. Cum medic? Ce mai găsim pe acest tabel? O doamnă Carolina, care poartă un nume rar, pe care îl poartă și managerul spitalului, care a fost cu greu schimbat din funcție. Doamna Carolina a fost testată de două ori.”, a explicat Adrian Ursu.

Ludovic Orban a fost întrebat de ce era trecut Gheorghe Flutur ca medic la testare

Răspunsul premierului: „Gheorghe Flutur a fost testat pentru că era contact într-o anchetă epidemiologică. E tratat ca orice pacient. Orice speculație legată de acest subiect e cinică. Mi s-a părut că avut o conduită corectă. Orice persoană trebuie să respecte regulile, recomandările formulate de specialiști și măsurile dispuse”, a comentat Orban.