Cum explică Ludovic Orban explozia de îmbolnăviri cu noul coronavirus

Cum explică Ludovic Orban explozia de îmbolnăviri cu noul coronavirus

Premierul Ludovic Orban a afirmat că explozia de îmbolnăviri cu noul coronavirus are legătură cu nerespectarea regulilor de protecție.

Ludovic Orban a spus, la Digi24, că tinerii nu respectă regulile de distanțare socială în cluburi și de accea se îmbolnăvesc.

„Ce se întâmplă noaptea în terase, care au în același timp și activitate de tip club, acolo lumea intră într-o atmosferă de petrecere și nu mai ține cont de reguli.

La mare, în București, în câteva centre urbane. Oamenii au fost îndemnați de acești lideri și de alții să nu respecte regulile. Să bagatelizeze riscul virusului”, a spus Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prima consecință e că pacienții pot fi externați și nu pot fi opriți. A doua e că nu mai putem aplica măsura carantinării la domiciliu. CCR a decis că un om cu COVID poate circula pe stradă. Astfel de măsuri sunt adoptate la nivel european.

Măsurile existau în OUG 11. Cum nu existau? Păi noi avem o lege: legea 55 care prevede starea de alertă. Curtea nu este la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre. Imediat ce am văzut decizia am structurat o lege. Rugămintea mea către populație e să nu țină cont de decizia CCR. Să țină cont de regulile firești!”, a mai spus premierul României.

În acest context, Ludovic Orban a spus că le recomandă cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR, ci să acționeze responsabil. El a subliniat că CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor.

„CCR nu e la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor. Între starea de urgență și de alertă a anulat amenzile și a interzis autorităților să dea amenzi în baza actelor normative care fuseseră în vigoare.

Recomandarea mea către cetățeni e să respecte reglementările în vigoare, pentru că sunt făcute pentru a proteja.

E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament", a spus premierul Ludovic Orban