„Ca urmare a capturării politicii financiare a UE de către sectorul financiar, regulile care ar fi trebuit să protejeze interesul public față de lăcomia și riscurile pe care și le asumă „băncile prea mari ca să dea faliment” sunt periculos de slabe, chiar contraproductive. Costul? Riscul continuu al unei alte crize, cu toate suferințele și nedreptățile pe care o astfel de criză le aduce cu sine”, scrie expertul de risc financiar într-un raport publicat în septembrie 2018 de Alianța pentru Transparența Lobby-ului și Etica Reglementărilor Legislative în UE (ALTER-EU).

Câteva argumente vă vor convinge că analiza lui Haar nu e deloc departe de adevăr. „Deși criza economică (de acum câțiva ani n.r.) a demonstrat că e periculos să avem un număr mic de bănci în centrul economiei (…), în septembrie 2017, Banca Centrală Europeană a susținut că, la nivel european, există prea multe bănci pe piață, sugerând că cele mari sunt bune, iar celelalte nu.” Această declarație a fost făcută după autorizarea unei tranzacții extrem de interesante în Spania, unde Banco Popular a trecut la Banca Santander pentru fabuloasa sumă de un euro.

Mai mult, „în octombrie 2017, Comisia Europeană a decis să renunțe la adoptarea unor norme al căror scop era să împiedice marile bănci să facă investiții riscante, expunându-și în acest fel clienții riscului.” Spațiul unui articol de ziar este prea mic pentru a aminti, fie și în treacăt, cum și-au exercitat „influența” marile bănci în procesul decizional de la Bruxelles. Mai importante sunt mijloacele prin care marile bănci reușesc să-și impună punctele de vedere. În primul rând, susține Haar, instituțiile bancare, fondurile de investiții și ceilalți mari jucători de pe piața financiară întrețin la Bruxelles o armată care face lobby pentru interesele lor.

O investigație făcută în 2014 arată că există nu mai puțin de 1700 de oameni care fac lobby la Bruxelles pentru bănci. Apoi, toate comisiile de experți care dau sfaturi Parlamentului European și Comisiei sunt dominate de bancheri și grupurile de lobby. Dar, mai e ceva, chiar foarte interesant „între forurile europene și marile bănci este o continuă «rotație a cadrelor»”. E de notorietate faptul că, după ce a fost timp de zece ani președinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso s-a alăturat faimoasei bănci americane de investiții Goldman Sachs.

Puțini știu însă că este un lucru obișnuit ca foștii comisari europeni să devină „bancheri” după încheierea mandatului. Odată cu schimbarea Comisiei Europene în 2009, doi foști comisari au trecut în domeniul bancar. BNP Paribas a cooptat-o pe Meglena Kuneva (fost comisar pentru protecția consumatorului) în Consiliul de administrație, în ciuda trecutului comunist al acesteia și a faptului că este măritată cu fiul unui membru de marcă al partidului comunist de pe vremuri. În același an, irlandezul Charlie McCreevy (fost comisar pentru Piață Internă și Servicii) s-a alăturat companiei de investiții NBNK. Modelul de rotație a cadrelor a avut succes, așa că s-a repetat și la următoarea schimbare de comisie, când fostul comisar pentru concurență, irlandeza Neelie Kroes, a migrat către Merrill Lynch, deși avea mai bine de 73 de ani la data respectivă. În același an, fostul comisar pentru Comerț, olandezul Karel de Gucht, a început colaborarea cu două fonduri de investiții.

Nu putem nega dreptul oricui, fie el și politician, de a îmbrățișa o carieră în domeniul bancar la sfârșitul mandatului politic. Faptul că această rotație a cadrelor este însă masivă (cazurile sunt mult mai numeroase deccât cele amintite), iar legăturile dintre sectorul financiar și lumea politică sunt atât de strânse, ridică totuși un mare semn de întrebare. Oare cetățeanul european are de câștigat?

 

Te-ar putea interesa și: