E un meci important, cu pretenții de eveniment, unul dintre acele meciuri dezbătute ulterior nu doar în publicaţiile şi emisiunile de sport, dar şi în cafenele, baruri, bodegi, birouri de companii transnaţionale, pe stradă, în studiouri tv şi la intersecţii.

Ca ins care apar la televizor, miercuri, am fost oprit la Complexul Comercial din Focşani, unde am poposit în drum spre casă şi întrebat care va fi scorul.

Sunt sigur că la întoarcerea la Bucureşti, la BAR sau în drum spre BAR, voi fi oprit şi chestionat asupra părerii mele despre meciul România-Franţa. 

Doamne ferește să  răspund că nu l-am văzut?

Ce fel de ins care apare la televizor sunt eu dacă n-am văzut meciul?

Am lucrat toată ziua în chioşcul din Găgeşti-Deal.

Am lucrat – e un fel de a spune.

De fapt, am ascultat aproape toată ziua cîntecul popular Hai, leliţă-n deal la vie!

 Între Găgești Deal și Pădure se întindeau pe vremuri viile comunei Găgești.

 Fiind, cum s-ar zice, fiu de viticultor, chiar și după înscrierea părinților în GAC, m-am întrebat nu o dată, auzind cîntecul de ce convocată Lelița în Deal la Vie.

În alte cîntece, Lelița e convocată în zăvoi sau chiar în vale-n păpuriș.

 Locurile respective, dosite fiind, au justificare pentru convocarea Leliție, desigur, de către un Bade, dar via, via care e un loc de muncă, nu văd cum ar putea servi urmărilor convocării. 

De cîte ori spun cuiva din Bucureşti că, la finele săptămînii mă reped pînă acasă, respectivul simte nevoia să mă invidieze prin viu grai:

– Ferice de dvs.! Mergeţi la ţară, unde e linişte!

Pe dracu’ linişte la ţară!

În chioşc fiind, vin spre mine, din toate părţile, sunete după sunete. 

Hîrîie undeva departe, ca și cum s-ar trudi să iasă din mocirlă, un tractor de fabricație românească.

Brusc,  la capătul uliţei, prinde să latre fără motiv un cîine.

Al meu sare de sub maşină şi se năpusteşte spre gard lătrînd îndelung spre capătul uliţei.

Ce dracu’ l-a apucat?

Parcă auzindu-mi întrebarea din gînd, cîinele se întoarce  la poartă, slobozind din cînd în cînd cîte un lătrat şi se opreşte în faţa chioşcului dînd din coadă.

– Aha! îmi spun, aşteaptă să-l felicit, pentru vigilenţa sa exemplară.

La cîteva sute de metri, de pe o prispă,  o mamă zbiară din răsputeri la fetiţa din curte, care înfulecă  din nisipul adus pentru mortar. 

În spatele meu se întind mai multe grădini.

Într-una dintre ele lucrează cu ziua cîţiva inşi.

Prăşesc.

Se opresc din prăşit, scot telemobilul şi vorbesc cît pot de tare cu nevestele, lăsate acasă, în Munţi, despre nu ştiu ce oaie bolnavă şi care trebuia văzută de veterinar.

De cînd m-am instalat în chioşc, de pe la 10 dimineaţa, aud într-una Hai leliţă-n Deal la vie!

Cineva a scos boxele pe prispă, a pus melodia şi a dat aparatul la maximum.

E o nouă sursă de zbierete populare.

Spun o nouă sursă, deoarece pe toate celelalte de pînă azi (existente pe uliţă) le-am blocat de-a lungul timpului.

Cu ascultătorii lor am încheiat un armistiţiu pe perioada cît stau în Găgeşti Deal.

Noua sursă nu e însă pe uliţă, în apropiere, ci departe, dincolo de grădini, în spatele chioşcului.

Am cu frate-meu un dialog pentru a afla amănunte.

– Pînă acum n-am auzit venind cîntece populare din partea aia. Cine o fi? Şi ce urechi poate avea de nu i se sparg la auzul răcnetelor care se năpustesc asupra lui? Dacă ajung pînă la mine atît de limpezi, îmi imaginez cum o fi ajungînd la el.

De la frate-meu aflu că-i vorba de un tip care a cumpărat o dărăpănătură în care şezuse pînă acum o bătrînă. Nu mă deranja pînă acum muzica, deoarece bătrîna nu le avea cu muzica populară. Acum însă cel care s-a mutat în dărăpănătură e şomer. Stă de dimineaţă pînă seara în ogradă, şi bea vin, în timp ce pe prispă aparatul zbiară muzică populară.

– Nu se poate lua legătura cu el?

– Nu se poate.

E deja beat mort.

Asta şi explică de ce nu-l deranjează boxele date la maximum.

Pe la 22, las lucrul din chioşc şi mă instalez în faţa televizorului.

Nu se vede aproape nimic şi, cu atît mai puţin nu se aude.

— Ei drăcie, pînă acum se vedea şi se auzea perfect!

Mă întorc în chioşc şi apelez la tabletă.

La finele meciului, deschid televizorul.

Merge perfect.

A doua zi aflu că nu numai eu am avut probleme cu televizorul, ci tot Dealul.

Motivul?

Eu, dar şi ceilalţi de pe Deal, suntem abonaţi la cablu.

Un ins care nu-i abonat la cablu, s-a conectat la stîlp, printr-o mufă, special pentru meci.

Asta a dus la dereglarea tuturor televizoarelor prin cablu.

Al lui a mers perfect.

Stau de vorbă cu babuinii din Deal.

Cu chiu cu vai au urmărit şi ei meciul.

Nu sunt prea supărați.

În orice caz, nu atît de supărați ca pe pomana de după alegeri.

După alegerile locale, noul primar,  pentru a sărbători victoria sa, căruia el îi zice Schimbarea, deoarece e de la PNL, a dat o masă   strașnică alegătorilor.

Cei din Găgești Deal susțin că l-au votat pe autorul pomenii.

De aia și sunt supărați.

La pomană a venit aproape toată comuna.

Și cei care nu l-au votat! spun cătrăniți cei din Găgești Deal. 

Îi întreb ce părere au despre meci.

Din părerile expuse se desprind două credinţe tari, autentic românești, de tăria unei axiome:
1) Mîndria că nu ne-am făcut de rîs, luptînd vitejeşte.
2) Ne-a furat arbitrul.

Bine, bine, zic eu, gîndindu-mă că, totuşi, am pierdut meciul, dar francezii ne-au bătut.

Nu contează, îmi răspund babuinii.

Contează că nu ne-am făcut de rîs în faţa Europei.

Despre arbitru nu-i mai întreb.

Ştiu răspunsul din istoria noastră de babuini.

Am luptat vitejeşte, chiar dacă am fost înfrînţi.

Şi-am fost înfrînţi, pentru că ne-a furat arbitru.

Dar despre cel care s-a conectat ilegal la cablu?

O să sunaţi la firma să-l prindă?

Nu vor să sune.

Speră că în serile următoare nu se va mai repeta.

Şi dacă se va repeta?

Ce să facem?

Cum o vrea Dumnezeu!

Te-ar putea interesa și: