Încă din 1938, armata și serviciile secrete britanice au început să gândească acțiuni menite să împiedice exportul românesc către Germania lui Hitler. Au fost luate în considerare acțiuni pentru distrugerea cîmpurilor petrolifere din zona Ploiești și blocarea căilor ferate și a Dunării, principalele rute de transport.

În urma evaluărilor din teren, britanicii au stabilit că reușita unei operațiuni de distrugere a puțurilor de petrol depindea de o intervenție militară, iar acest lucru era destul de dificil de realizat. Mult mai important era, conform analizelor, să fie distruse căile de comunicație germane, astfel ca petrolul să nu ajungă la destinație.

Planurile pentru oprirea transportului de carburant pe Dunăre au fost finalizate la Londra, în toamna lui 1939, de Secția D – care se ocupa de organizarea  actelor de sabotaj în teritoriile ocupate de inamic și de Serviciile de Informații Navale. Acestea vizau blocarea fluviului în zona Defileului de la Cazane prin detonarea falezelor de pe malul iugoslav sau prin scufundarea unor nave încărcate cu ciment.

Dunărea împărțită între germani și britanici

În ianuarie 1940, britanicii au înființat o companie navală, Goeland  Transport and Trading, prin intermediul căreia au închiriat toate navele disponibile de pe Dunăre și au angajat un număr mare de piloți care operau în zona Porțile de Fier, astfel încât aceștia să nu ajungă să lucreze pentru germani.

De partea cealaltă, trebuie menționat că nici germanii nu stăteau cu mâinile în sân și erau în gardă împotriva eventualelor sabotaje. Serviciile de spionaj, celebrul Abwher condus de amirarul Wilhelm Canaris, plasase mai multe detașamente speciale de-a lungul fluviului, în special în apropierea terminalului petrolier de la Giurgiu și în zona Porților de Fier. Militarii germani acționau sub acoperirea unor organizații de turiști sau de sportivi și aveau misiunea de a împiedica orice acțiune ce ar fi periclitat siguranța transportului.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE