Stamate Iliescu (85 de ani) este unul dintre cei mai vechi membri din comunitatea de români din Toronto. În cadrul unui interviu recent, acesta relatează despre motivele pentru care a decis să emigreze acum 60 de ani, aventura drumului spre Canada şi experienţa unui nou început departe de România.
Povestiţi-ne cum a decurs plecarea dumneavoastră din România. Granita am trecut-o pe la Valea lui Mihai, în 1947. Din Ungaria, răvăşită de război, am fost ajutaţi de maghiari şi am ajuns într-un lagăr de fugari din Viena, condus de Organizaţia Internaţionala a Refugiaţilor, sub patronajul ONU.
Oraşul era împărţit în patru zone de influenţă şi fiecare putere câştigătoare dădea bani pentru întreţinerea oamenilor dezrădăcinaţi din patriile lor şi care se aflau în acel lagăr. Ca în orice perioadă tulbure şi atunci s-au găsit ticaloşi ce s-au îmbogăţit pe speteaza oropsiţilor, furând din hrana noastră.
I-au descoperit, dar între timp, mulţi dintre noi ne-am îmbolnăvit din lipsa caloriilor. A urmat un lagăr de muncă austiac şi apoi plecarea în Anglia, unde am trăit opt ani. Atras de mirajul lumii noi am ajuns în ţara frunzei de arţar, Canada.
Toata viaţa aţi urât comuniştii. Care este motivul? Atâtea suferinţă am avut de la "ciuma roşie", încat nu vreau să aud de ei. Cred că în viitor vor dispărea de pe faţa pământului. În anul 1944, spre toamnă, tatăl meu a căzut victima lor. L-au omorât în faţa mea. Se terminase aşa numita reformă agrară. Activiştii comunişti încercau, prin diferite modalităţi, să răstoarne ordinea tradiţionala a lucrurilor. Doi indivizi din altă comună s-au băgat pe pământul nostru, revendicându-l. Au început să sape şi să semene.
Tata, care era om înstărit, i-a dat în judecată şi a câştigat în instanţă. Necazurile însă nu s-au terminat aici. În ziua de 22 august ne-am dus pe moşie. Aveam douazeci şi unu de ani. M-a lăsat în deal, la pruni, să văd cum merge adunatul fructelor. El a plecat spre luncă, la porumb. Acolo stupoare. Aceiaşi doi ticăloş0i culegeau tarlaua, propietatea familie mele. Roadele erau necoapte pentru că mai era o lună până la recoltare. Exista o lege specială, bolşievică, conform căreia dacă recoltezi de pe un lot, acela o să fie al tău. Tata a început să se certe cu ei. Aceştia au sărit cu topoarele. ”Săriţi, îl omoară pe Iliescu”, am auzit. Am coborât în fugă.
Aveam la mine pistolul fratelui meu, care era în armată. Am tras un foc în aer, să îi sperii. Părintele meu se prăbuşise pe pământ, într-o baltă de sânge. Îl cioparţeau. Când am fost aproape, unul dintre ei a ridicat securea să mă pălească. Am tras în plin şi l-am ucis. Celălalt a rupt-o la fugă. Tata era mort şi pe mine m-au arestat. A urmat o serie de aventuri. În final, în 1947 am părăsit ţara.
După stabilirea în Canada aţi avut probleme cu vreun guvern român? L-am chemat pe fratele meu, în vizită în Toronto, în anul 1982. Comuniştii şi-au bătut joc de el. L-au întors de la aeroportul Otopeni, cu doua minute înainte de a pleca avionul. Bagajul lui a ajuns aici. El însă nu. Atunci am simţit că înnebunesc. M-am dus la sediul comuniştilor canadieni din oraş, cu intenţia să le sparg ferestrele. M-am răzgândit şi ne-am ciondăvit. Autorităţile m-au internat în spital. L-am revăzut abia după 22 de ani.
CITIŢI MAI MULTE PE BLOGUL AUTORULUI, Essaycafe.com
Recomandările noastre
