Doi hoţi monori sunt cercetaţi pentru că au furat şapte curci din gospodăria unei bătrâne. Zilele trecute ei au fost chemaţi la postul din satul Gogoşari, judeţul Giurgiu.
Doi minori, unul de 16 şi altul de 17 ani au ajuns pentru prima oară la poliţie. Sunt hoţi dovediţi de poliţiştii din Comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu. Tinerii au părut să aibă remuşcări şi, puşi să recunoască fapta, au mărturisit vina. Au povestit cum, pe la sfârşitul lunii noiembrie, au aşteptat să se lase întunericul. S-au asigurat că nu îi vede nimeni şi au intrat în gospodăria unei bătrâne. Au deschis uşa unui coteţ şi au prins şi băgat într-un sac şapte înaripate, patru curcani şi trei curci, apoi s-au făcut nevăzuţi
Când s-a trezit dimineaţă, femeia a mers cu grăunţele la păsări dar nu a mai avut ce hrăni. A făcut apoi un drum până la Postul de Poliţie Gogoşari şi a reclamat dispariţia. Deşi curcile au fost gătite între timp, poliţiştii au ajuns la făptaţi pe care îi vor cerceta în libertate, pentru acuzaţia de furt calificat. Ei o vor despăgubi pe femeia care a declarat paguba la aproximativ 400 lei.