De la invazia trupelor ruse în Ucraina, toată planeta e cu ochii pe Vladimir Putin. Presa a scotocit după informații legate de liderul de la Kremlin, care și-a creat o imagine de dur. Cine este, de fapt, Vladimir Putin.
Vladimir Putin și-a creat o imagine de dur și a lăsat să se strecoare în presă doar ce a vrut el. Nu i-a reușit, pentru că presa a fost mereu cu ochii pe el.
După cum adesea s-a scris în presă, Vladimir Putin preferă să îi lase pe cei cu care trebuie să se întâlnească să aștepte. În anul 2013, atunci când Papa Francisc a făcut pentru prima dată o vizită în Rusia, el a fost lăsat să aștepte timp de 50 de minute. Același comportament l-a avut Putin și în anii ce au urmat, făcând un obicei din asta.
Se pare că el a întârziat chiar și la o întâlnire cu Regina Elisabeta și chiar și atunci când se întâlnea cu fosta sa soție. În acest sens, comentatorii politici au explicat că liderul rus vrea să dea dovada că el deține controlul total al celor ce se întâmplă.
Putin ar putea fi cel mai bogat om din lume
Bill Browder, un fost manager de fonduri din Rusia, a dezvăluit că averea lui Putin s-ar ridica la 200 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, informațiile nu sunt extrem de sigure. În anul 2013, Putin menționa că venitul său a fost de doar 3,6 milioane de ruble, adică 101.000 de dolari.
Cu toate acestea, în calitate de lider al Rusiei, el poate folosi orice active așa cum crede de cuviință, chiar și în interes personal.
Căsătoria neștiută a lui Putin
În anul 2013, multă lume a rămas uimită după ce Vladimir Putin a anunțat că divorțează de soția sa Ludmila, cea care i-a fost alături timp de 30 de ani. Doar că nimeni nu știa că cei doi erau căsătoriți. Se pare că în anii 1980, Putin a fost descris ca fiind un abuzator și un afemeiat.
Soții Putin au doi copii, deși ambii erau adulți când Putin a anunțat divorțul. S-a afirmat că Putin a avut o relație cu altcineva înainte de divorț, dar Vladimir și Lyudmila și-au anunțat reciproc despărțirea.
Putin a băut o comoară națională pentru Ucraina
În anul 2014, după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, Putin a mers la Crama Massandra, care pretinde că are cea mai mare colecție de vinuri din lume. Acolo, el și Berlusconi au băut o sticlă de Jeres de la Frontera, veche de 240 de ani.
Gestul lui i-a înfuriat atât de tare pe ucraineni, considerând sticla o comoară națională, încât au intentat un proces împotriva liderului rus, cu daune estimate la 60.000 de lire sterline.
Liderul de la Kremlin a vrut să își însușească un inel de la Super Bowl
În 2005, proprietarul New England Patriots, Robert Kraft, se afla în vizită în Rusia și l-a întâlnit pe Vladimir Putin. Atunci i-a fost prezentat liderului rus inelul de la Super Bowl XXXIX. După ce a văzut inelul, Putin l-a luat și a spus: „Aș putea ucide pe cineva cu el”. Ulterior, l-a pus în buzunar și a plecat.
Casa Albă l-a sunat apoi pe Kraft și i-a spus să îl lase pe Putin să păstreze inelul ca pe un cadou pentru ca Rusia să rămână în relații bune cu SUA. Deși i-a fost solicitat să înapoieze inelul, Putin a precizat că îl va înlocui cu ceva care să dea impresia cu adevărat că este scump.
Potrivit New York Times, inelul a fost păstrat în biblioteca Kremlinului, într-o secțiune dedicată cadourilor pentru guvern, conform infofinanciar.ro.