La trei decenii după închiderea primelor mine din Valea Jiului, numărul pensionarilor din minerit l-a depășit pe cel al celor care încă mai lucrează în subteran.

După ce au fost închise minele de cărbune din Valea Jiului, orașele Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan și Uricani și-au pierdut statutul de localități miniere. Unele dintre ele au devenit adevărate stațiuni turistice de interes local, cum este și cazul orașelor Lupeni, Vulcan sau Uricani.

 Minele de pe Valea Jiului se închid rând pe rând

Însă, turiștii întârzie să apară în vechile orașe minere înconjurate acum doar de ruinele unei industrii puternici. Turiști aleg să stațiunile montante Straja, Parâng, drumul Transalpina sau Retezatul Mic.

La trei decenii după închiderea primelor mine din Valea Jiului, numărul pensionarilor din minerit l-a depășit pe cel al celor care încă mai lucrează în subteran. Deși o parte din localnici s-au pensionat în urmă cu mai bine de două decenii, au rămas totuși cu amintirile trecutului când orașele lor erau cuprinse de forfota mineritului.

„Am ajuns în Valea Jiului în 1974. M-am angajat atunci ca, necalificat, apoi ca ajutor de miner la Lupeni. Am lucrat și ca vagonetar. Apoi m-am calificat și am muncit ca artificier, în total am lucrat 21 de ani, înainte de a fi trimis la pensie, în urmă cu aproape două decenii. Am o pensie de peste 4.400 de lei, bună pentru nevoile mele, dar și munca în subteran a fost extrem de grea. Am scăpat cu bine din mină”, spune Pavăl, un fost miner din Lupeni.

Mii de mineri au rămas cu traume după munca în subteran

Pe lângă nostalgia vremurilor trecute, localnicii din Valea Jiului au rămas cu traume din cauza dramelor și tragediilor din subteran. Minerii au relatat că și-au văzut colegi striviți sub dărâmăuri sau intoxicați cu gaze ori uciși de eploziile din galerii.

„De trei ori mi-am văzut moartea cu ochii. Prima dată, am fost prins între vagoneți, cu piciorul, și m-au târât vreo 20 de metri. Am rămas cu o tijă în picior, după ce trosnise tot. A doua oară, într-o surpare, am rămas îngropat până la gât. A treia oară, am rămas spânzurat în puț, de cabluri. Puteam cădea în gol, într-un puț de 400 – 500 de metri”, povestește Petre, un fost miner din Uricani, care a muncit 22 de ani în subteran.

Istoria mineritului din Valea Jiului se întinde pe o perioadă de două secole

Petre a ieșit la pensie la vârsta de 52 de ani. Acum crește animale la marginea orașului, însă locuiește într-unul din blocurile construite special pentru minerii din Valea Jiului.

„Ne strecuram prin niște găuri, ca văgăunile de vulpe, dezbrăcați pentru că era extrem de cald și sufocant, cu lemne de mină legate de picior, pentru a le aduce în locuri unde trebuiau susținute tavanul și pereții minei. Era atât de fierbinte totul în unele locuri, în mina care ajungea la 900 de metri adâncime, încât puteam prăji slănina pe cărbune. În alte locuri, era plin de șobolani. Deștepte animale. Se urcau deasupra mâncării noastre, pe care o așezam pe ziare, în subteran, și își făceau nevoile pe ea”, își amintește Ion, un fost maistru minier din Aninoasa.

Istoria mineritului în Valea Jiului se întinde pe o perioadă de aproape două secole. În epoca de glorie din anii 80, peste 40.000 de salariați lucrau în mine și în uzinele din apropiere. Minerii din Valea Jiului au înfruntat condiții grele de muncă. Numărul persoanelor care au rămas mutilate pe viață în urma accidentelor este ordinul miilor, potrivit zhd.ro.