Evenimentul Zilei > Actualitate > Exclusiv. Drama din Valea Jiului. Zăcământul de cuarţ de la Uricani, lăsat în paragină de mânăriile financiare
Exclusiv. Drama din Valea Jiului. Zăcământul de cuarţ de la Uricani, lăsat în paragină de mânăriile financiare

Exclusiv. Drama din Valea Jiului. Zăcământul de cuarţ de la Uricani, lăsat în paragină de mânăriile financiare

Valea Jiului, sau „Jalea Viului”, cum o numeam eu într-un reportaj din 1990, fierbe din nou. Minerii sunt în grevă. Mii de familii trăiesc cu spaima pierderii locurilor de muncă.

Drama din Valea Jiului. Zăcământul de cuarţ de la Uricani, lăsat în paragină de mânăriile financiare .Aproape o sută de mineri, blocați în subteran, abia au fost convinși să iasă la suprafață, cu promisiuni că li se vor satisface, măcar în parte, revendicările. Sau, poate este incorect spus revendicări. Pentru că oamenii nu cer nimic în plus, nici la salariu, nici la concedii, nici la alte drepturi. Cer să li se plătească pentru ce au muncit. Pentru că Guvernul, prins cu febra alcătuirii bugetului pe anul acesta, a uitat să le mai dea salariile. Iar asta înseamnă că familiile de mineri mor de foame la propriu. Salariul unui miner este mic în raport cu munca grea pe care o depune. Iar pentru femei, nu se găsesc locuri de muncă în Vale, așa că stau acasă şi au grijă de gospodărie.

Și mai stau cu o basma neagră atârnată de un cui, special bătut în tocul uşii de la intrare, să o aibă la-ndemână dacă vine cumva o veste rea de la mina unde lucrează soţul ei.

Viitorul nu sună deloc bine pentru locuitorii Văii Jiului

Cărbunele este un combustibil care nu se va mai folosi în viitorul apropiat. Aşa că minele trebuie închise. Cu tot cortegiul de probleme sociale, care au făcut ca oamenii să se blocheze în subteran punându-şi viaţa în pericol, sau să manifesteze în stradă.

Puţini însă ştiu că Valea Jiului nu înseamnă numai cărbune. Ci şi cuarţ. Şi nu de oricare. La Uricani, se află zăcământul de curţ cu cea mai mare puritate din Europa şi al treilea din lume la acest capitol. Zăcământul este estimat la 70-80 de milioane de euro. Material brut, pentru că prelucrat, evident, valoarea lui creşte exponenţial.

Datorită purităţii lui, cuarţul din Valea Jiului era folosit ca materie primă pentru fabricile de sticlă din Turda şi Mediaş, dar mergea şi la export. Tot datorită purităţii, din el au fost făcute lentilele super-performante ale aparatelor de luat vederi montate pe sateliţi. Aşa că putem spune: cuarţul de Uricani se află şi în spaţiul extraterestru.

Din păcate, această bogăţie, extrem de cerută, nu poate fi exploatată. Mina se află în paragină. La fel şi făbricuţa de preparare. Şi, deocamdată, pierdută în hăţişul unor inginerii, sau mai bine spus, golănii financiare, pentru care nu a răspuns şi nici nu va mai răspunde nimeni niciodată, pentru că faptele s-au prescris de mult ce au fost judecate, mina nici nu va fi redeschisă curând.

Redeschiderea minei de cuarţ ar înseamna nu numai locuri de muncă pentru minerii care nu trebuie să mai scoată cărbune. Dar şi locuri de muncă în industria care se dezvoltă pe orizontală, având ca materie primă cuarţul.

Mânăria financiară cu un prefect, oameni de afaceri şi două bănci care nu mai există

Trebuie să spunem de la bun început că nimeni nu a avut intenţia să exploateze cu adevărat zăcământul de curţ de la Uricani. Deşi a fost făcută şi o demonstraţie, de ochii lumii. O detonare spectaculoasă, filmată şi fotografiată din toate unghiurile. Care a rămas singura. Iar imaginile de la ea, singurele dovezi ale prostirii minerilor din Valea Jiului.

Golănia financiară a curaţului din cariera Şiglău-Uricani începe în urmă cu 22 de ani, în 1999. Atunci, fostul prefect de Hunedoara, Costel Alic, devenit reprezentantul firmei SC “Construct Grup Internaţional” SRL, a achiziţionat fabrica de procesare a cuarţului pentru suma de 250.000 de lei. Atenţie. Numai fabrica. Nu şi zăcământul. Doi ani mai târziu, pe 20 mai 2001,  conform „Ziarului Hunedoreanului”, aceeaşi firmă a primit de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi avizul de exploatare pentru cuarţul din cariera de pe Şiglău.  Se promitea marea cu sarea. Că va fi relansată producţia, că sateliţii vor avea din  nou lentile de la Uricani. Atunci a avut loc şi mascarada cu explozia, prima şi ultima, pentru prosteală.

De aici începe mânăria financiară

Firma reprezentată de fostul prefect de Hunedoara a obţinut licenţa de exploatare pentru 20 de ani. Cu această licenţă, a garantat şi a obţinut un credit de la Banca Română de Scont, controlată de Sorin Ovidiu Vântu. La vremea respectivă, conform aceleaşi publicaţii citate, Costel Alic susţinea că se făcuse un “montaj financiar viabil”. Aşa au denumit ei ţeapa pe care au dat-o economiei naţionale. Garantând cu licenţa de exploatare, societatea fostului prefect a obţinut de la banca lui Vântu o sumă de câteva milioane de dolari.

Pentru ca prosteala să fie prosteală până la capăt, în 2001 cariera a fost redeschisă oficial. Atunci a avut loc şi prima şi ultima dinamitare de carnaval a zăcământului. După aceea, s-a ales praful. Promisa linie tehnologică ultra – performantă pentru fabrică nu a mai venit. Deşi „investitorii” îi făcuseră loc. În sensul că dezmembraseră prima fabrică şi o vânduseră la fier vechi, obţinând probabil o sumă mai mare decât dăduseră pe ea când o cumpăraseră. Ceva totuşi s-a modificat. Numele societăţii. Începea suveica pentru pierderea urmei banilor împrumutaţi cu garanţia exploatării minereului.  Afacerea s-a transferat de pe „Construct Grup”, pe „Romcuarţ”.

Mânăria continuă cu implicarea unei alte firme cu cântec: Societatea de Asigurare – Reasigurare „Astra”. Aceasta a transferat în perioada decembrie 2000 – februarie 2001, suma de opt milioane dolari către cele două bănci controlate de Sorin Ovidiu Vântu: Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) şi Banca Română de Scont (BRS). Cele de la care se împrumutase iniţial societatea reprezentată de fostul prefect Costel Alic. Societatea „Astra” a garantat cu depozitele de la BID şi  BRS, creditul luat de firma fostului prefect pentru retehnologizarea Fabricii de Cuarţ. Şi aici se închide cercul.

Situaţia la zi: mina distrusă şi inculpaţii achitaţi

Ce au vrut de fapt „investitorii”? Folosind drept pretext gajul numit licenţa de exploatare a cuarţului de la Uricani, şi-au devalizat firmele şi băncile, banii clienţilor, desigur, tot transferând banii dintr-un loc în altul. Apoi au închis prăvăliile. Astăzi nu mai există nici cele două bănci ale lui Vântu, nici societatea de asigurări a lui Dan Adamescu.

Nici măcar procesul intentat acestora nu mai există. Pentru că i-au judecat cu atâta temeinicie şi atât de amănunţit, încât inculpaţii au fost achitaţi. Nu pentru că nu au ar fi vinovaţi. Ci pentru că faptele s-au prescris.

Instanţa a decis: „Dispune încetarea procesului penal pornit față de inculpatul Alic Costel, pentru sãvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, ca efect al intervenirii prescriptiei rãspunderii penale”. În primã instantã, la Tribunalul Bucuresti, fostul prefect fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi interzicerea pentru o perioadă de 2 ani a exercitării anumitor drepturi civile.

În acest moment, mina de la Uricani este în paragină. Nici nu poate fi redeschisă, pentru că nimeni nu vrea să descâlcească hăţişul financiar-infracţional în care s-au plimbat bani şi s-au devalizat bănci şi firme de asigurări, punându-se drept gaj zăcământul de cuarţ. Nici măcar nu se ştie exact cine mai este proprietarul. Aşa că şi în cazul în care ar veni un investitior de bună credinţă, nu ar avea cu cine discuta.

Iar statul, după cum se vede, nu este deloc interesat să rezolve problemele sociale din Valea Jiului.