În efortul de a îmblînzi senzaţionala înfrîngere, liderii PSD, dar şi puţinii jurnalişti care n-au trecut de partea Învingătorului, explică momentul 16 noiembrie 2014 prin întîmplările petrecute în al doilea tur:

Ieşirea masivă la urne, într-o  proporţie incredibilă prin raportare la alegerile anterioare postdecembriste, într-un vot exprimînd mînia faţă de Victor Ponta şi nu iubirea faţă de Klaus Iohannis.

Nu numai liderii PSD, dar şi alţi lideri politici pun răsturnarea de scor pe seama  a ceea ce s-ar numi întîmplarea în istorie. Tata moşu Marx ne-a învăţat însă că în Istorie prin întîmplare vorbeşte Legitatea. Din acest punct de vedere, putem spune că Victor Ponta n-a fost înfrînt de întîmplare, ci de Legitate. De subliniat încă o dată un adevăr pe care lăutarii lui Klaus Iohannis îl trec cu vederea, înnebuniţi cum sînt de a găsi noi pretexte pentru Cultul Personalităţii în continuă şi – se pare – fatală ascensiune în privinţa preşedintelui ales:

16 noiembrie 2014, ca şi 22 decembrie 1989, n-a fost  trezirea în favoarea unui om, ci trezirea împotriva unui om.

 În  22 decembrie 1989 nu  s-a strigat Sus Iliescu! ci Jos Ceauşescu! În noiembrie 2014 nu  s-a strigat Sus Iohannis!, ci Jos Victor Ponta!

Numai dacă luăm în calcul acest adevăr vom putea surprinde esenţa momentului din 16 noiembrie 2014 şi, în consecinţă, vom putea desprinde lecţiile pentru viitor pe care trebuie să le priceapă toţi politicienii români după ce vor ajunge demnitari.

E mai mult decît semnificativ pentru slăbiciunile scenei politice româneşti că-n PSD nu are loc o dezbatere publică despre cauzele care au dus la acest al treilea eşec al  partidului în materie de prezidenţiale. Un eşec cu atît mai grav cu cît:

1. Alegerile au fost pierdute la scor şi nu la o diferenţă mică, aşa cum s-a petrecut în anii anteriori.

2. PSD se află la guvernare de doar doi ani, timp în care nu putem spune că s-a erodat.

3. Victor Ponta n-a luat  măsuri de austeritate, precum Traian Băsescu.

4. Contracandidatul Klaus Iohannis a avut o prestaţie neconvingătoare în întreaga campanie.

5. PDL şi PNL n-au reuşit să formeze aşa-zisul partid mare, PNL. Chiar şi acum, după alegeri, cînd vine vorba de bătălia pentru şefia PNL, nimeni nu ţine cont de aşa-zisa fuziune.

Liderii PSD  discută mai mult sau mai puţin deschis dacă trebuie sau nu schimbat şeful partidului. Nu se observă că din 2004 pînă acum PSD a schimbat doi preşedinţi şi, cu toate acestea, a pierdut de trei ori scrutinul prezidenţial, iar alegerile parlamentare au fost cîştigate doar în coaliţie cu PNL. Chiar şi un preşedinte precum Victor Ponta, din tînăra generaţie, n-a reuşit să scape partidul de acuzaţii-clişeu precum neocomunist, ciumă roşie.

Ar fi normal, aşadar, ca în PSD să se declanşeze o dezbatere publică lipsită de notele bătăliei  pentru putere. O dezbatere  la care să fie invitate să participe şi personalităţi din afara partidului, cu simpatii de Stînga. Liderii PSD n-au observat din nefericire că între intelectualii tineri s-a înfiripat un curent de Stînga autentică, definit prin respingerea tarelor care definesc capitalismul sălbatec românesc. Nu în ultimul rînd, la această dezbatere ar trebui antrenaţi şi simplii membri şi simpatizanţi ai PSD, cei care au suferit şi suferă după înfrîngerea umilitoare a lui Victor Ponta. Dacă această participare ar fi autentică şi nu doar de faţadă, ea s-ar dovedi momentul de relansare a partidului.

Într-un dialog cu Sorin Avram la emisiunea Gîndeşte liber susţineam, aparent paradoxal, că marele cîştigător al acestei pierderi ar putea fi  PSD.

Pentru că:

1. Klaus Iohannis n-a cîştigat ca urmare a reformei din PDL şi din PNL. Cu atît mai puţin, n-a cîştigat cu un partid nou, scutit de tarele partidelor tradiţionale. Klaus Iohannis a cîştigat, pentru că Victor Ponta a fost înfrînt de un val de revoltă populară exprimată la urne. E suficient să revezi secvenţa de la CCR pentru a-ţi da seama că-n jurul lui Klaus Iohannis sunt mutrele vechi ale celor care au condus ţara cu mijloace asemănătoare celor ale PSD: corupţie, miticism, traseism, intrigă măruntă, transformarea partidelor în găşti mafiote.

2. Victoria lui Klaus Iohannis e confiscată de oamenii vechi din PDL şi PNL. Ca şi după europarlamentare, ştabii celor două partide vor rămîne în fotolii. Nimeni nu va pune problema necesarei reforme în cele două partide. Barosanii, care au transformat cele două partide în două SRL-uri, vor aduce drept argument cîştigarea Preşedinţiei, altfel spus, ceva în care ei n-au avut nici un cuvînt de spus. Prin urmare, cîştigarea Preşedinţiei a fost pentru formaţiunile de Dreapta o lovitură, pentru că le-a paralizat de o satisfacţie primejdioasă.

3. Victor Ponta a pierdut în urma unui eveniment de excepţie şi nu dintr-o slabă  funcţionare a maşinăriei. Fiind vorba de un al treilea eşec şi încă de unul ieşit din comun, PSD are detonatorul crizei din care poate ieşi transformarea radicală. Pe vremuri, ţin minte, ori de cîte ori venea vorba de reforme în partid, Adrian Năstase le refuza, susţinînd că asta ar însemna slăbirea partidului. Da, aşa era. Numai că slăbirea ar fi fost de moment. Pe termen lung, PSD ar fi devenit un partid modern, adaptat la dinamica electoratului. Cînd vine vorba de prăbuşirea unor regimuri, istoricii invocă imediat absenţa reformelor făcute la timp. Refuzul reformelor a menţinut regimurile respective un timp, aşa cum s-a întîmplat cu regimurile comuniste. Treptat-treptat, s-au strîns însă atît de multe slăbiciuni încît, ca în cazul Uniunii Sovietice, reformele au prăbuşit sistemul şi nu l-au păstrat. Dacă ia în serios eşecul, PSD poate deveni, prin reforme profunde, primul partid adoptat la dinamica vremurilor, la schimbările de la nivelul electoratului, la condiţia României de membră a clubului european.      

De ce nu se declanşează în PSD criza din care poate lua naştere Reforma?

Pentru că liderii PSD, dar mai ales presa care sprijină PSD, pun înfrîngerea lui Victor Ponta pe seama dezastrului de la votul din străinătate. Explicaţia dată e simplistă. Cei din străinătate au trimis acasă în timp real mesaje despre ceea ce îndură ei la secţiile de votare. Cei din România, mînioşi pentru ceea ce li se întîmpla neamurilor, au ieşit la vot împotriva lui Victor Ponta. De aici şi teoriile despre neglijarea Internetului de către PSD, care Internet, vezi Doamne! l-ar fi învins pe Victor Ponta. Nimeni nu sesizează un amănunt. Dezastru de organizare a fost şi-n 2009. Cu toate acestea la al doilea tur n-a fost nebunia din 2014. Şi dintr-un motiv simplu. Românii din străinătate şi din ţară au perceput dezastrul ca avîndu-şi cauza în proasta organizare românească. Acum însă dezastrul a fost pus –şi pe drept cuvînt – pe seama încercării PSD de a frauda alegerile.

Ar fi fost posibilă această impresie devastatoare dacă ar fi fost vorba de un alt partid?

Fireşte că nu.

Ar fi fost posibilă această impresie, dacă Victor Ponta n-ar fi întruchipat toate tarele PSD.

Firește că nu.

Acest răspuns confirmă că  românii n-au  votat împotriva unui partid de Stînga, cum se grăbesc să proclame chibiții răposatei aACL, ci împotriva Stîngii Ciocoiești, întruchipate perfect de către PSD.