Zilele trecute am fost surprins să citesc o știre, tocmai despre marile companii multinaționale, cu cifra de afaceri de peste 750 de milioane de euro, care, vezi Doamne, vor fi obligate să facă publice sumele plătite ca impozit pe profit în fiecare stat în care activează.

Cum am petrecut cinci nopți cu Salvador Allende.

Se anunță ”Directiva privind raportarea publică de informații referitoare la impozitul pe profit plătit pentru fiecare țară în parte (CBCR)”. Decizia UE vine după ce multe state membre, printre care și România, au acuzat practicile unor companii multinaționale de a evita impozitarea în fiecare țară în care au activitate.

În schimb, aceste companii – precum giganții IT americani – plătesc taxele în state cu fiscalitate extrem de scăzută, precum Irlanda sau Luxemburg. Fără să vreau, am izbucnit în râs. Chiar crede cineva că acest lucru va fi posibil, sau mai marii UE ne iau de proști, cu asemenea glumițe idioate? Cine va avea curajul, ca om politic, să-și asume vreo ”contră” împotriva multinaționalelor, fără să ia în calcul ieșirea din viața politică, sau chiar a ajungerea în vreo pușcărie?

Oricum, teatrul ieftin pe care îl propune ”directiva” U.E., m-a făcut să-mi amintesc de întâlnirea mea cu unul din marii politicieni ai Lumii, Salvador Allende, un politician care a avut curajul să intre în această luptă, cu puternicele intreprinderi cu care nici un guvern din lume nu pare să se pună.

”My mojito in La Bodeguita, My Daiquiri in El Floridita”

Întîlnirea a durat pe parcursul a cinci seri, și a avut loc acum un an. Lucrurile s-au petrecut  foarte aproape de Plazza de la Catedral din Havana Veche, anume, la ”Bodeguita del Medio”, (Cîrciumioara din centru), exact la mijlocul străzii Empedrado . Locul a fost frecventat, din 1945 încoace, de personalităţi marcante ale intelectualităţii cubaneze şi internaţionale precum Gabriela Mistral, Agustín Lara, Pablo Neruda, Ernest Hemingway, Nicolás Guillén, Gabriel Garcia Marquez și mulți alții. Prezența acestori titani ai culturii acolo este confirmată de autografele și fotografiile lor, aranjate ca într-un imens tablou mural, pe fiecare centimetru al zidurilor interioare ale ”cârciumioarei”.

”My mojito in La Bodeguita, My Daiquiri in El Floridita” - stă scris de mâna lui Hemingway pe un carton îngălbenit de timp, atîrnat deasupra barului, plin cu sticle de rom Santiago. Acolo, la mijlocul străzii Empedrado, în cârciumioara din centru, m-am întâlnit în fiecare din cele cinci seri, până după miezul nopții, cu Salvador Allende. Asta, după ce, tot așa, în fiecare seară de de pe la nouă, mă întâlneam cu Hemingway, la fostul său restaurant, ”Floridita”, de la capătul străzii Obispo, peste strada Monserrate, cum vii dinspre Muzeul de artă din Havana.

Cum am petrecut cinci nopți cu Salvador Allende

La ”Bodeguita”, stăteam, de fiecare dată pe capra înaltă, cu spatele spre bar, (locul preferat al lui Hemingway), privind zidul din față, plin cu fotografiile și autografele marilor scriitori ai lumii, care au înnobilat locul cu trecerea lor prin acel spațiu cultural. Cei care se opresc acolo să bea câteva Mojito și să fumeze un ”Bolivar Libertador”,  simt aproape fizic, și acum, în aer, prezența spirtielor lor, cutremurătoare, care au făcut fericiți milioane de cititori, de oameni din întreaga lume. Sus, în dreapta, în cel mai înalt punct se află portretul lui Savador Allende, cu ochelarii săi dreptunghiulari, cu ramă groasă, privind calm și cu căldură spre un punct nedefinit.

Alături, o coală de hârtie pe care scrisese, chiar acolo, la ”Bodeguita”, următoarele cuvinte: ”Viva Cuba libre. Chile espera. Dr. Salvador Allende, Bodeguita del Medio, 28 Junio, 1961.”  Mai jos, pe același perete, un pistol vechi, cu butoiaș, prins pe un suport, aparținând cîndva celebrului politician: ”Revolver de uso personal pertenciente a Salvador Allende.”

Așa ne-am întâlnit, timp de cinci nopți, - eu și câțiva prieteni, iubitori de cultură, istorie și adevăr, pe muzica minunată aparținând ”Buena Vista Social Club”, interpretată de talentații studenți de la ”Escuela Especial de Musica”, cu aceste impunătoare personalități ale politicii și culturii ale acestei lumi. Pentru mine, cele trei locuri din Havana,  - Hotel National de Cuba, Floridita, Bodeguita del Medio și plaja de la Cojimar, unde Spencer Tracy a filmat  ”Bătrînul și marea”—, au fost locurile în care Dumnezeu mi-a dat cea mai mare fericire posibilă pe care o poate trăi un om.

17 ani de dictatură oarbă

Trei ani după ce a fost ales președinte pentru un mandat de 6 ani, și nouă ani de cînd spera o viață mai bună pentru poporul chilian, lăsând acest gînd notat pe peretele ”Bodeguitei del Medio”, medicului Salvador Allende și, poporului chilian i-fost brutal nesocotită alegerea, prin lovitura de stat a generalului Pinochet, la11 septembre 1973. Azi, Allende rămâne în istorie ca o figură uriașă a stîngii mondiale.

În ziua fatidică, sub bombardamentele aviației, în palatul prezidențial La Moneda, Salvador Allende a ținut, la radio Magallanes, ultimul său discurs. Puțin timp după aceasta, înercuit de puciști, refuzând să demisioneze, acesta a preferat sinuciderea. Însă uciderea lui nu a fost provocată doar de glonț, ci de politica sa de protejare și redistribuire a bogățiilor țării, fapt care a provocat direct elitele capitaliste, multinaționalele și politicienii din Statele Unite. Ce a urmat o dată cu venirea la putere a lui Pinochet, se știe: 17 ani de dictatură oarbă, o represiune cruntă, crime odioase, exiluri masive (unii s-au refugiat chiar în țara noastră!), stare care a ținut până în 1990.

Ultimul discurs al lui Allende. Cum am petrecut cinci nopți cu Salvador Allende

Iată un pasaj din ultimul discurs al lui Allende, transmise în plin bombardament, de trei stații radio, din Santiago de Chile. ”Armata bombardează antenele radio, Dar cuvintele mele mele nu se tem, ci sunt mai puternice ca niciodată. Ele sunt și vor fi pedeapsa morală pentru cei care au trădat țara și sentimentul național. Știu că o să plătesc cu viața loialitatea poporului meu. Am certitudinea că încrederea pe care poporul chlian mi-a dat-o,  (a fost ales democratic pentru un mandat de șase ani!), nu va putea fi distrusă. Ei au acum forța, pot să ne îngenuncheze doar prin crimă și forță.

Capitalul străin, a creeat climatul favorabil pentru distrugerea tradițiilor noastre. El este în spatele celor care cu ”ajutorului” speră să-și recucerească puterea politică, pentru -și putea proteja proprietățile și privilegiile. Ce moștenire au lăsat ei unui continent care cunoaște azi un viraj spre dreapta spre un neoliberalism inimaginabil?”

Sentința de condamnare la moarte a lui Allende fusese scrisă deja, în urma istoricului său discurs la ONU, din decembrie 1972.

”Ne confruntăm cu un veritabil conflict între multinaționale și state. Statele sunt împiedicate să-și ia propriile decizii fundamentale ale propriilor politici, sociale, economice și militare, din cauza acestor multinaționale care nu depind de nici un stat. Ele acționează fără să asume vreo responsabilitate, nu sunt controlate de nici un parlament, sau vreo instanță reprezentativă a interesului legitim al acestor state. Marile multinaționale nu fac altceva decât să ruineze, prin acțiunile lor acaparatoare țările care au nevoie de dezvoltare. ”

Din păcate, acest discurs, al unui președinte vizionar, iată că este, și astăzi, în deplină actualitate.

Mai mult, există dovezi că poetul Pablo Neruda, a fost otrăvit, de agenţi ai poliției secrete a dictatorului Pinochet, o adevărată crimă la adresa umanităţii. Şoferul poetului a declarat că agenţii lui Pinochet au profitat de starea de sănătate a lui Neruda pentru a-i injecta acestuia otravă în stomac, în timp ce scriitorul zăcea în pat în spitalul Santa Maria din Santiago de Chile. Trebuia omorât. Era un om de stînga, loial preşedintelui Salvador Allende, deci o ameninţare, la adresa lui Pinochet, având şanse să devină un lider al opoziţiei în acea perioadă.

Revenind la realitatea pe care o trăim.  ”Rezolvarea” rușinoasă, în justiție a cazurilor Microsoft și EADS arată o românie îngenunchiată. Poziție din care țara noastră se pregătește să vândă și ultima brumă de capital românesc, pe doi lei. Asta, sub privirile tâmpe și goale de conținut ale unei stângi, care cu greu a reușit să atragă, mai nou, câțiva  profesori, medici intelectuali, recunoscuți, neputincioși în marea masă de necunoscuți agramați, cu care ”noul” PSD zice că a ”modernizat” partidul.

”Istoria este a noastră, noi, poporul o facem”

O stângă ”modernă”, care tace ”european”,  să nu cumva să-și piardă privilegiile, privind în gol, de sub talpa cizmei lui Timmermans, sub care și-au pus voluntar gâtul, spre un viitor care nu mai are nici o legătură cu istoria și cu ceeace a însemnat, cîndva, ”stânga românească”. Urmașii  lui  Constantin Stere, Vasile Morțun si Ioan Nădejde,  privesc nepăsători cum  copiii securiștilor care au omorât tineri în 1989, deveniți peste noapte ”neomarxiși”, o urdoare a marxismului, corcită cu ideile lui George Soros, s-au instalat în guvern și distrug România, în tot ce are ea mai sfânt, de la Credință, la tradiție și memorie. Pe ei nu-i condamnă nimeni (încă) pentru ”crimă de înaltă trădare”, așa cum l-au condamnat pe Ion Fluieraș, lider al Social-democraților din România, în 1948, la 15 ani, și care a sfârșit ucis în închisoarea din Gherla…

Și, cum aș putea înheia acest modest text, decât cu un citat celebru din discursul lui Allende, în fața morții:  ”Istoria este a noastră, noi, poporul o facem. Cetățeni ai patriei mele, vreau să vă mulțumesc pentru loialiatate și încrederea pe care i-ați dat-o unui om care s-a dedicat unei mari dorințe de justiție și care a jurat să respecte constituția și legea țării sale. În acest moment crucial, ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun este că sper ca această lecție va fi învățată.”

CITEȘTE ȘI: Sfîrșitul competenței. Arhetip cu Octavian Hoandră