În mai multe state din lume se află în curs de desfășurare procese împotriva noului șef al poliției internaționale, un general din Emiratele Arabe, acuzat de tortură. Cum a reușit Ahmed Naser al-Raisi să aibă parte de o asemenea ascensiune profesională? Poate fi Interpolul reformat sub conducerea sa? La aceste întrebări a răspuns expertul Edward Lemon.

La sfârșitul lunii noiembrie, controversatul candidat Ahmed Naser al-Raisi a fost ales ca președinte al organizației internaționale Interpol. Împotriva generalului-maior din Emiratele Arabe Unite (EAU) se află în curs de judecată mai multe procese de tortură în cel puțin cinci țări.

Cu toate acestea, el preia postul în fruntea autorității polițienești internaționale. Cum este posibil acest lucru? Edward Lemon, profesor la Universitatea A&M din Texas, explică contextul într-un interviu oferit ziarului nemțesc Der Spiegel.

Eșecul statelor democratice

SPIEGEL: Domnule Lemon, cum se face că un om dintre atâția disponibili, împotriva căruia se aduc acuzații masive de tortură, a fost ales președinte al Interpol ?

Edward Lemon: În parte a fost un eșec al statelor democratice de a propune un candidat alternativ adecvat și de a solicita voturi. Dar, la fel ca și alte organizații internaționale, Interpol funcționează pe principiul egalității suverane. Fiecare dintre cele 194 de state membre are drepturi egale. Așadar, dacă 70% din țările lumii nu sunt considerate libere, este aproape inevitabil să avem candidați din partea unor regimuri autoritare. Din 2016 până în 2018, Meng Hongwei a fost președinte al Interpol. El a fost ministru adjunct al Securității Publice în China. Există numeroase acuzații de încălcare a drepturilor omului în legătură cu această funcție.

Ce au urmărit Emiratele Arabe Unite prin donarea sumei de 50 milioane de euro către Interpol

SPIEGEL: Emiratele Arabe Unite au donat Interpolului aproximativ 50 de milioane de euro, una dintre cele mai mari donații făcute vreodată. De ce? Au vrut să cumpere influență cu bani?

Lemon: Fiecare țară membră plătește cotizații în funcție de economia sa și de alți factori. Prin urmare, SUA este unul dintre cei mai mari contribuabili. Cu toate acestea, țările pot face și contribuții voluntare. De exemplu, Emiratele Arabe Unite au donat 50 de milioane de euro prin intermediul Fundației Interpol pentru o lume mai sigură, o organizație parteneră a Interpolului, o organizație non-profit, nominal independentă și fără scop lucrativ. Dorința de a contribui la modelarea organizației poate avea mai multe motive. Emiratele Arabe Unite au folosit Interpolul pentru a depista investitori străini sau foști cetățeni străini în străinătate, forțându-i să ramburseze datorii și așa mai departe. În același timp, ei au ambiția de a se poziționa ca lider global. Ceea ce putem spune cu siguranță este că Emiratele Arabe Unite au devenit un jucător central în cadrul sistemului Interpol.

SPIEGEL: Câtă putere are, de fapt, președintele Interpol?

Lemon: Rolul președintelui este destul de limitat. Este un rol de supraveghere. Activitatea sa asigură punerea în aplicare a politicii Adunării Generale. În mod ideal, ar trebui să fie o persoană cât mai neutră posibil și care să pledeze pentru respectarea Statutului Interpol.

Creșterea numărului de abuzuri din partea regimurilor autoritare

SPIEGEL: Dacă puterea sa este atât de limitată, alegerea sa cât de importantă este?

Lemon: Cred că este un act simbolic important. El semnalează altor regimuri autoritare că este în regulă să fii acuzat de toate aceste abuzuri și totuși să fii ales într-o poziție de top într-o organizație internațională. Mediul pentru abuzurile asupra Interpolului de către regimurile autoritare ar putea deveni mai prietenos. Cel puțin este puțin probabil să asistăm la alte măsuri de reformă precum cele care au avut loc în ultimii ani.

SPIEGEL: Ce fel de reforme au fost acelea?

Lemon: Dacă cineva are statut de refugiat, poate solicita astăzi ștergerea unei alerte din baza de date. Aceasta a fost o reformă importantă care a fost adoptată în 2017. În plus, există un proces mai strict de examinare prealabilă a licitațiilor. Cu toate acestea, există unele semne de întrebare cu privire la cât de riguros este acest proces în realitate. În general, Interpol este încă o organizație lipsită de transparență. Cultura lor se referă la aplicarea legii, la combaterea traficului de droguri sau la destructurarea rețelelor internaționale de pedofilie.

„Atunci când anumite persoane sunt arestate pe baza unor acuzații motivate politic, acestea sunt considerate daune colaterale”, a mai declarat profesorul Edward Lemon, de la Universitatea A&M din Texas.

Cum abuzează Rusia, Turcia, China de Interpol

SPIEGEL: Ați menționat arestările motivate politic. Faptul că regimurile autoritare folosesc sistemul de licitații Interpol pentru a vâna disidenții internaționali este tot mai des criticat.

Lemon: Carta Interpolului interzice în mod specific utilizarea organizației pentru a urmări persoanele căutate pentru infracțiuni politice sau rasiale. Cu toate acestea, persoanele urmărite pentru infracțiuni motivate politic sunt de obicei acuzate de corupție sau pedofilie - sau terorism, care a fost redefinit ca infracțiune nepolitică în anii 1980.

SPIEGEL: Despre ce țări autoritare este vorba în principal care abuzează de acest mecanism?

Lemon: Turcia ar fi încercat în 2016, după presupusa lovitură de stat eșuată, să încarce 60.000 de acțiuni prin sistemul Interpol. Rusia a folosit intensiv Interpolul pentru a urmări în justiție membrii opoziției din străinătate. China folosește Interpolul în campania sa împotriva diferitelor grupuri minoritare din străinătate - uiguri, tibetani, Falun Gong - și ca parte a campaniei sale anticorupție. Aceștia sunt trei dintre cei mai mari vinovați, dar există și alții mai mici.

Arestat în ciuda statutului de refugiat

SPIEGEL: Cum funcționează sistemul de licitații pe care statele autoritare îl folosesc în mod abuziv pentru a-i persecuta pe dizidenți?

Lemon: Mitul popular este că Interpolul are agenți care călătoresc în întreaga lume pentru a prinde infractorii. Netflix nu prea ne ajută din punctul acesta de vedere, fac referire la noul film lansat „Red Notice” (n.r. Aviz roșu). Interpolul nu are agenți. Nici măcar nu emite mandate de arestare. Este un club al agențiilor de aplicare a legii cu scopul de a prinde infractori peste granițe. „Avizele roșii” sunt cereri adresate autorităților străine de a aresta temporar o persoană, urmate de proceduri de extrădare - și, teoretic, ar trebui să existe un drept de apel. Persoanele reținute prin intermediul Interpol ar trebui, de asemenea, să fie protejate de principiul nereturnării, ceea ce înseamnă că persoanele nu pot fi extrădate dacă sunt amenințate cu tortura. Pe lângă „avizele roșii”, există așa-numitele „mesaje”, o procedură simplificată care, de exemplu, permite persoanelor care tocmai au trecut o frontieră să se oprească rapid. Teoretic, acestea ar trebui să fie verificate, dar acest lucru se întâmplă adesea doar după ce au fost deja trimise și utilizate.

SPIEGEL: Dar Interpolul nu poate forța țările să extrădeze oameni, nu-i așa?

Lemon: Așa este. Dar un „aviz roșu” poate împiedica oamenii să obțină locuri de muncă. Am văzut cazuri în SUA în care dosarele au fost folosite ca probe la audierile pentru azil. Turiștii pot fi în continuare arestați când trec granița dacă există o portiță de intrare, în unele cazuri pot dura luni de zile pentru a fi eliberați. Persoanele cu statut de refugiat trebuie mai întâi să știe că se află pe listă și apoi să solicite ștergerea lor. Acest lucru nu este atât de ușor, deoarece Interpol nu publica cu mult timp în urmă toate cererile de arestare. Mulți nu află decât atunci când sunt arestați.

Din ce în ce mai multe „alerte roșii”

SPIEGEL: Se pare că numărul de „alerte roșii” a explodat în ultimii ani. De ce?

Lemon: Pe vremuri, acestea erau trimise prin poștă și era nevoie de săptămâni pentru ca cererile de arestare să fie încărcate în diverse sisteme. Dar din 2003, datorită internetului, a fost introdus un sistem prin care acestea pot fi încărcate și apoi trimise imediat în format electronic. În urmă cu aproximativ 20 de ani, existau poate 1.300 de notificări roșii, astăzi sunt aproximativ 66.000, dintre care aproximativ 7.500 sunt publice. Digitalizarea este unul dintre motivele acestei creșteri, un alt motiv este abuzul tot mai mare al Interpolului de către puterile autoritare.

SPIEGEL: Evident, Interpolul are și probleme de finanțare. Nu cumva organizația pur și simplu nu are capacitatea de a face față exploziei de cereri de arestare?

Lemon: Problema capacității este de înțeles. Numărul de persoane care lucrează în acest comitet care ar trebui să analizeze toate aceste chestiuni este de câteva zeci. Dacă vă ocupați, să zicem, de 12.000 de alerte roșii într-un an, asta înseamnă 30-40 pe zi. Cum puteți să le verificați pe toate în detaliu? În același timp, în documentele strategice ale Interpolului nu vedem prea multe indicii că drepturile omului ar trebui să fie prioritare. Este vorba despre combaterea eficientă a criminalității și mai puțin despre protejarea organizației împotriva abuzurilor. Interpolul este un organism util, ar trebui să fie păstrat și statele democratice nu ar trebui să plece. Dar trebuie să fie reformat.