Ce reguli absurde, ce părinți tâmpiți, parcă aud exclamații și țâțâieli. Stați un pic! Citiți mai departe! Pentru că trebuia să se întoarcă la facultate, avea deja biletele de avion cumpărate pentru zborul București-Paris, și pentru că francezii cer test negativ efectuat cu maxim 72 de ore înainte, am comandat prelevarea unui test la domiciliu. Rezultatul a venit a doua zi, cu o zi înainte de plecarea din țară: „pozitiv”.

Este foarte clar, cel mai probabil, copila s-a infectat pe drum, spre casă, fie în trenul de Paris, fie în avionul spre București. La facultate nu avea cum, pentru că toți colegii ei sunt ok. Acasă nu avea cum, pentru că și eu, și mama ei, suntem cu rapelurile făcute de suficient timp, iar de la altcineva nu avea de la cine, pentru că a stat în casă. A făcut o formă ușoară, roșu în gât, o zi de subfebrilitate, dureri musculare și de cap, totul a dispărut în 48 de ore. Noi, părinții, nici atât nu am avut probleme, pentru că așa cum spuneam, suntem vaccinați. Nici nu vreau să mă gândesc la ce ar fi fost, dacă nu eram protejați de vaccin: cu siguranță, noi părinții, în spital, iar copila izolată, singură în casă.

Ce ar fi făcut Teo, dacă nu ar fi respectat cu strictețe regulile – fără ca noi să fi trebuit să ducem vreo muncă de lămurire cu ea. Păi, în zilele cât nu ar fi respectat carantina, ar fi mers în vizită la bunicul ei, om de 82 de ani, cu fel de fel de sensibilități și comorbidități, și-ar fi văzut prietenele acasă la ele, sau la noi, s-ar fi dus la coafeza ei, mamă a trei copii, ar fi mers la stomatolog, o doctoriță tânără, dar operată pe cord deschis, ca să-i regleze aparatul dentar. Printre altele, s-ar fi dus și pe la bunica ei, mama mea, care are 89 de ani și este recent vindecată de un limfom. Dintre toți, mama mea ar fi avut cele mai mici șanse să scape cu viață, în cazul în care i-ar fi dat virusul.

Nu a făcut nimic din toate astea, ci s-a conformat la virgulă, fără să i se pară nimic ciudat sau absurd. Deși sunt un om foarte calculat, sunt capabil să analizez probabilistic și să anticipez rațional pericolele, recunosc faptul că doar acum, zilele astea,  am fost izbit de evidența rostului măsurilor de stăvilire a nenorocirii care ne-a lovit. Fără de ele, „ne lua dracu”, ca să vorbesc pe înțelesul tuturor.

Deci, pe cine a ferit, sau poate chiar a salvat Teo? Bunica, bunicul, dentista, coafeza, prietenele și familiile lor. De aici, mai departe, doar Dumnezeu mai știe să socotească ce și câți ar mai fi fost. O secundă de neatenție, de teribilism, de luat în derâdere și zeflemea tâmpă, de nepăsare, sau de imbecilitate pur și simplu, înseamnă vieți puse în pericol, în cel mai bun caz, dacă nu chiar moarte.