Abatele Prévost a publicat celebrul Manon Lescaut, dar mai puțin se știe că a scris peste 200 de opere și a avut o viață mai aventuroasă decât romanul cu pricina. Iar moartea lui este ea însăși demnă de un roman.

Pe 25 noiembrie 1763, chirurgul mănăstirii benedictine din Saint-Nicolas-d’Acy, aflată la marginea pădurii Chantilly, este trezit în miezul nopții de un bărbat disperat. Acesta îi cere să meargă cu el cât mai repede la casa parohială a bisericii din Courteuil, unde administratorul mănăstirii îl așteaptă la căpătâiul unui mort. De voie, de nevoie, chirurgul se scoală, își pune cizmele, își ia instrumentele și își urmează ghidul prin bezna nopții.

După o bucată bună de drum, iată-i ajunși la Courteuil. După un scurt bun venit, administratorul îi arată un bărbat la vreo șaizeci de ani, mort, întins pe un pat. Chirurgul îl recunoaște cu ușurință pe Abatele Prévost, un bătrân călugăr benedictin, revenit în țară după un lung periplu prin lume. A devenit celebru după publicarea unui roman sulfuros, Manon Lescaut.

Administratorul îi explică la repezeală chirurgului că țăranii l-au descoperit pe călugăr zăcând la picioarele crucii din Courteuil, la intrarea în sat. Nu se cunoaște cauza morții și de aceea este nevoie de o autopsie.

Chirurgul analizează câteva clipe trupul și apoi cere să fie dezbrăcat.   Apucă un bisturiu și cu o mișcare sigură face o tăietură lungă pe burtă... Oroare! Cadavrul scriitorului scoate un țipăt groaznic care-i îngheață pe cei din jur. Mortul nu murise încă! Dar, cu intestinele ieșite pe-afară, decesul este deja o chestiune de secunde. Cu toată graba cu care chirurgul coase tăietura, abatele se duce să-și întâlnească Creatorul.

Totuși, ziua începuse bine pentru Abatele Prévost, care avea atunci 66 de ani. De dimineață, plecase din căsuța lui de la Saint-Firmin, pentru a onora invitația la prânz a monahilor din mănăstirea Saint-Nicolas-d’Acy. Se ospătase pe săturate, după care îi părăsise pe meseni către orele 16, pretextând că are niște scrieri de terminat, dar în realitate pentru a se fofila de la vecernia de la ora 17.

Iată-l așadar bătând cu pas greu drumul spre căminul său aflat la o distanță de patru kilometri. Întunericul începe să se lase. Se ridică și vântul. Abatele se simte slăbit. Deși învelit într-o mantie largă, e cuprins de frisoane. La răspântia drumurilor înspre Courteuil și Chantilly, se clatină. Câțiva pași mai încolo, se prăbușește la picioarele unei cruci de fier. Nu este mort încă, dar Doamna cu Coasa e aproape. Câțiva țărani care trec pe-acolo, îl târăsc până la parohia bisericii din Courteuil. Părintele îl recunoaște și-l cheamă pe administratorul mănăstirii Saint-Nicolas-d’Acy. Urmarea se cunoaște.

Abatele este îngropat pe 27 noiembrie în capela mănăstirii benedictine. Contesa de Condé achită cu generozitate nota funeraliilor.

Abatele Prévost este cunoscut mai cu seamă pentru Manon Léscaut, dar se trecce prea ușor cu vederea peste faptul că este autorul a două sute de alte cărți. Un scriitor prolific, a cărui existență este ea însăși un roman. Antoine François Prévost se naște la Pas-de-Calais în 1697. Tânăr fiind, ezită asupra căii pe care o va urma. Inima lui oscilează între sabie și cruce. La 14 ani, se înrolează în armată. Apoi, renunță la cariera armelor, pentru a se înscrie ca novice la iezuiți. Dar și de aici pleacă și este angajat ofițer în armată. După care urmează o nouă schimbare: se închinoviază la mănăstirea Saint-Wandrille, unde depune jurământul de călugăr.

Cinci ani mai târziu, în 1726, este făcut preot. În sfârșit, și-a găsit calea! Deși nu în totalitate, pentru că demonul scrisului nu-i dă pace. Fuge din mănăstire, ceea ce în acea vreme era o ilegalitate, și se refugiază la Londra. Învață perfect limba lui Shakespeare, ceea ce îi va permite să traducă multe opere englezești în franceză.

Demonul scrisului nu este singurul care îl muncește. Bântuie prin Olanda unde se îndrăgostește de o aventurieră. Publică roman după roman. Termină o trologie, al cărei ultim volum este Manon Lescaut, posibil inspirat din propriile aventuri. Povestea este găsită atât de scandaloasă, încât este interzisă și condamnată de autoritățile de la Paris să fie aruncată în foc.

În 1734, beneficiind de o amnistie, abatele Prévost se întoarce să-și încheie noviciatul la benedictinii de la La Croix-Saint-Leufroy, din Normandia. Totuși, continuă să-și publice scrierile, printre care monumentala Istorie generală a călătoriilor, în cincisprezece volume.

Spre sfârșitul vieții, se împarte între Paris și Saint-Firmin, unde își cumpără o căsuță. Până în ziua de 25 noiembrie 1763, când este invitat la masă.