Cum a controlat Arabia Saudită conținutul de pe Wikipedia. Dezvăluiri despre manipulare

Cum a controlat Arabia Saudită conținutul de pe Wikipedia. Dezvăluiri despre manipulareSursa: Arhivă EVZ

Arabia Saudită a reușit să controleze conținutul de pe site-ul Wikipedia. Unul dintre administratorii site-ului a fost condamnat la 32 de ani de închisoare, iar cel de-al doilea la 8 ani de închisoare. 

O investigație a Wikimedia a constat că guvernul saudit a reușit să se infiltreze pe site-ul Wikipedia, administratorii fiind forțați să acționeze ca agenți ai Arabiei Saudite. „Investigația Wikimedia a dezvăluit că guvernul saudit s-a infiltrat printre cei mai importanți membri ai Wikipedia”, au declarat Democracy for the Arab World Now (DAWN) și SMEX, cu sediul în Beirut.

Infiltrarea guvernului saudit în Wikipedia

DAWN, cu sediul la Washington, fondată de jurnalistul saudit, Jamal Khashoggi, și SMEX, care promovează drepturile digitale în lumea arabă, au citat „surse de încredere” pentru aceste informații. Declarația DAWN și SMEX vine după ce Wikimedia a anunțat luna trecută interdicții pentru 16 utilizatori „care s-au implicat în editarea unor proiecte ale Wikipedia în Orientul Mijlociu și Africa de Nord.”

Într-o investigație începută în ianuarie anul trecut, Wikimedia a spus că „au putut confirma că un număr de utilizatori cu legături cu alte state editau platforma într-un mod coordonat pentru a promova obiectivul acelor părți”. Wikimedia se referea la saudiții care acționează sub influența guvernului saudit, au spus DAWN și SMEX, citându-și sursele.

Doi „administratori” ai Wikipedia, care aveau inclusiv capacitatea de a edita pagini complet protejate – au fost arestați în aceeași zi. Arestările păreau să facă parte dintr-o „reprimare a administratorilor Wikipedia din țară”, au spus DAWN și SMEX. 

Angajați din 2014

Abdullah Alaoudh, directorul de cercetare al DAWN, a declarat că Khalid a fost condamnat la 32 de ani de închisoare, iar Sofiani a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare. „Arestările lui Osama Khalid și Ziyad al-Sofiani arată felul în care guvernul saudit vrea să controleze Wikipedia”.

Luna trecută, fostul lucrător al Twitter, Ahmad Abouammo, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare de un tribunal din San Francisco pentru diferite infracțiuni, inclusiv că ar fi agentul unui guvern străin. 

Procurorii l-au acuzat pe Abouammo și pe colegul său de la Twitter, Ali Alzabarah, care este căutat de FBI, că au fost angajați de oficialii saudiți, între finalul anului 2014 și începutul anului următor, pentru a obține informații despre conturile care criticau regimul saudit, potrivit The Times of Israel. 

Ne puteți urmări și pe Google News