Culisele unei mari schimbări la TVR! Secretele din spatele unei noi emisiuni, Pulsul Zilei
- Alin Pătru
- 10 aprilie 2017, 22:11
Au mai rămas doar șase zile până când postul public urmează să își lanseze noile grile. Pe TVR1 vor fi știri din oră în oră, iar pe TVR2 se vor difuza toate programele de divertisment. În plus, în prime time, noul program, Pulsul Zilei, aduce o dezbatere interactivă, lipsită de încrâncenare, în care telespectatorul poate modifica desfășurătorul emisiunii printr-o comunicare directă cu studioul, pe parcursul întregii transmisiuni directe.
Nu va fi un post de știri
Cu toate că schimbarea anunțată de conducere a fost preluată ca o confirmare a transformării canalului 1 într-un post de știri, situația este diferită. Pe TVR1 vor exista știri din oră în oră, dar nu vor lipsi evenimentele importante din zona sportivă sau artistică. Pe TVR2, Virgil Ianțu aduce un quizz show, iar Iuliana Tudor un best of al emisiunii ,,O dată-n viață”.
Pulsul Zilei, un format inedit
Din 17 aprilie, de luni până vineri, de la ora 18.35 până la 20.00, Pulsul Zilei este cea mai transperantă dezbatere live. ,, Este un format de infotainment, o discuţie destinsă pornind de la ştirile importante ale zilei”, spune gazda emisiunii, Radu Andrei Tudor.
Cum arată o emisiune ,,Pulsul Zilei”
Punctele importante din cele 90 de minute sunt:
- -materiale exclusive, interviuri cu oamenii momentului
- -filmări cu camera ascunsă
- -telespectatorul implicat timp de 90 de minute
- -dezbatere în platou, deloc încrâncenată
- -cu informații utile pentru toate vârstele
Ce este nou
Noutatea formatului este că știrile care generează dezbaterea din platou îi vor implica, direct, pe telespectatori, timp de 90 de minute. Este un format potrivit pentru toate vârstele, care acoperă informațiile importante, dar nu scapă din vedere nici că un program TV ar trebui să îi și relaxeze pe cei de acasă. ,,Nu vorbim despre o linie de SMS sau două telefoane în direct, ci de reacții obținute în timp real pe Facebook. Cred că vorbim de transparență, obiectivitate și un mare plus de credibilitate pentru orice format TV. Nu doar gazda pune în întrebări. Pe primul loc este publicul.”, spune Gabriel Fereșteanu, cel care se va ocupa de partea de interacțiune din emisiune. De altfel, Fereșteanu este jurnalist al redacției EVZ de mai bine de doi ani.
Schimbare de nume
Garant al obiectivității și informației corecte, gazda principală, Radu Andrei Tudor a ales ca pentru acest program să se prezinte cu tot numele. Cel de-al doilea prenume al lui Radu fiind mai puțin cunoscut telespectatorilor care îl urmăreau la principalele Telejurnale ale Televiziunii Române. ,, Eu primeam mesaje pe Facebook de la oameni care credeau sunt Radu Tudor de la Antena 3 și invers. Am zis să punem capăt confuziei și am adăugat și celelalt nume, Andrei”, explică acesta.
Printre invitaţii emisiunii se vor număra oamenii momentului, dar şi artişti, actori, medici, politicieni, sportivi sau influenceri din new media din România.