Culisele celor 400 de milioane de euro date pe un șervețel și ultimatumul PSD pe scena politică

Culisele celor 400 de milioane de euro date pe un șervețel și ultimatumul PSD pe scena politicăLudovic Orban. Sursa foto: Facebook/Ludovic Orban

Jurnalistul EVZ Dan Andronic vă invită astăzi, de la ora 12:00, la o nouă ediție incendiară a podcastului „Contrapunct”. Alături de cunoscuții jurnaliști și analiști Bogdan Comaroni și Tavi Hoandră, emisiunea va diseca cele mai fierbinți și controversate subiecte ale momentului.

Trio-ul va pune pe tapet un episod halucinant din istoria recentă a politicii românești: cum a reușit fostul premier Ludovic Orban să le dea fraților Micula 400 de milioane de euro, o tranzacție despre care se spune că ar fi fost parafată „pe un șervețel”. Ce interese uriașe s-au ascuns în spatele acestei decizii și care sunt implicațiile reale?

Sorin Grindeanu: Bun. M-ați întrebat de unde-s bani? Aș mai da o sursă, dincolo de de faptul că statul și de ceea ce dumneavoastră bănuiați că spun și n-am cum să nu spun, trebuie să se ocupe și de aceste categorii. Vă spun vreo 2 miliarde care stau fiindcă un fost prim-ministru liberal, pe colțul mesei de prim-ministru, în biroul său, pe un șervețel, a considerat necesar că trebuie să cheme funcționari din Ministerul Finanțelor, cu oamenii de afaceri de față, să-i oblige într-un fel să plătească 400 și ceva de milioane de euro către acei oameni de afaceri. Oameni de afaceri din Bihor. La care Comisia Europeană vine și ne spune că îi consideră plată nelegală și că trebuie să-i recuperăm. Și unde vorbim de peste 2 miliarde, repet, un prim-ministru în funcție.

De la tunuri financiare, discuția se va muta pe butoiul cu pulbere al coaliției de guvernare. Invitații lui Dan Andronic vor analiza decizia radicală a PSD, anunțată de Sorin Grindeanu, de a cere membrilor de partid să hotărască direcția politică: rămân social-democrații alături de Ilie Bolojan și/sau fac o mutare de forță și scot USR de la guvernare? Un joc de șah politic ce riscă să arunce scena politică într-o nouă criză.

Dincolo de jocurile de putere și intrigile de la Palatul Victoria, discuția va atinge și o dimensiune filosofică și tulburătoare: apocalipsa. Cum se aliniază crizele globale, războaiele și haosul politic cu scenariile sfârșitului lumii și ce ne așteaptă cu adevărat în viitor?

Nu ratați o analiză tăioasă, fără menajamente și plină de dezvăluiri, astăzi, începând cu ora 12:00, la podcastul „Contrapunct”! Pe platforma de YouTube “Hai România”.