Cuibușor de nebunii pe roți. Ce face moața asta sexy pentru iubitul ei i-a înnebunit pe șoferii din toată Europa

Cuibușor de nebunii pe roți. Ce face moața asta sexy pentru iubitul ei i-a înnebunit pe șoferii din toată Europa

O tânăra de 25 ani din Apuseni, care atrage fără efort privirile oricărui bărbat, are o meserie mai puțin obișnuită având în vedere cât este de atragătoare.

Împreună cu prietenul ei, cu care face „echipă”, Alina Cioancă a transformat TIR-ul în „casă pe roţi”. Tânăra a devenit șofer profesionist și conduce de patru luni, în echipaj cu iubitul, un autocamion de peste 40 de tone prin țările Uniunii Europene. Alina este o persoană serioasă care a moștenit dragostea pentru această meserie de la partenerul de viață, șofer de tir de mulți ani.

“Deocamdată nu am planuri pe termen lung referitoare la meseria pe care o practic acum, pe care o consider frumoasă și interesantă. Ne convine să lucrăm șoferi pe același camion din toate punctele de vedere, ne gospodărim mult mai bine, e mai avantajos, câștigăm mai mult împreună, pentru că nu ar merita așa de mult efort dacă nu s-ar câștiga bine. Ne place să formăm amândoi o echipă, suntem mulțumiți, noi vrem să continuăm meseria aceasta în viitor, dar nu putem ști pentru cât timp. E foarte greu și obositor să fii șofer pe camion, sunt foarte multe nopți nedormite, însă orice lucru care este greu devine mult mai ușor dacă îl faci pentru că-ți place sau din pasiune.

Practic, TIR-ul pe care-l conducem este a doua noastră casă. Timp liber nu prea avem în această meserie, decât în concediu și de sărbători. Atunci când nu conducem, ne odihnim, ne plimbăm, când ajungem acasă ieșim în oraș, mergem la cumpărături, la piscină și cam atât. Unde lucrăm noi, timpul este foarte bine calculat, la părinți nu am mai fost de la Crăciun”, a spus Alina pentru Ziarulunirea.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News