Cu ce se încălzește Virgil Popescu: „Centrala știe când ajung acasă, am redus consumul cu 30%”

Cu ce se încălzește Virgil Popescu: „Centrala știe când ajung acasă, am redus consumul cu 30%”Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Virgil Popescu a declarat că le-a recomandat românilor, care își permit costurile, să își schimbe centrala de apartament. De asemenea, ministrul Energiei a explicat cum reușește el să facă economie.

Virgil Popescu a fost întrebat în ce praguri de consum se încadrează în ceea ce privește energia electrică. În acest context, ministrul Energiei a declarat că au fost luni în care nu a depășit 300 KW în locuința sa din București. Totuși, politicianul a adăugat că au fost luni în care a depășit acest prag când a locuit în casa sa de la Turnu Severin.

„Am pompe de căldură, dar acolo am şi panouri fotovoltaice, dar consum foarte mult acolo, pentru că iarna mă încălzesc cu pompele de căldură şi consumă foarte mult, dar şi vara consumul este mai mare de 300 de kilowaţi”, a mai adăugat politicianul. De asemenea, liberalul a mai fost chestionat și dacă face risipă în contextul crizei energetice în care România se află.

Cum face economie Virgil Popescu

Ministrul Energiei a spus  că nu face risipă, mai ales că el este de profesie inginer și întotdeauna l-au interesat aspectele legate de automatizare și eficiență. Așadar, Popescu și-a instalat la locuința din Turnu Severin panouri fotovoltaice în încercarea de a face economie.

„Am schimbat centrala în iarna trecută cu o centrală nouă în condensare. Au scăzut costurile şi consumul cu 30% al gazului şi am pus în plus probabil că şi din cauza asta, am pus în plus un sistem de măsură a temperaturii şi de reglaj a temperaturii automat pe ore în timpul zilei. Ea ştie la ce oră ajung acasă, că este programată, iar dacă am nevoie să vreau mai cald, intru pe telefon, dau drumul la centrală mai cald şi este mai cald acasă”.

De asemenea, Virgil Popescu a continuat prin a spune că el chiar le-a recomandat românilor, care își permit costurile, să își schimbe centrala. În acest context, liberalul a făcut referire și la programul Rabla pentru electrocasnice. Ministrul a discutat cu ceilalți membrii din coaliția de guvernare pentru introducerea centralelor de apartament în acest program. „Și statul, la rândul lui, câştigă pentru că scade consumul de gaz”, a mai afirmat Virgil Popescu într-o intervenție în direct la PrimaTV.