Cu ce a fost surprins Klaus Iohannis în 2021. Lista a fost publicată și acum a aflat toată România

Cu ce a fost surprins Klaus Iohannis în 2021. Lista a fost publicată și acum a aflat toată România

Un covor cu motive din Pakistan, un tricou înrămat cu autografele sportivilor români care au câştigat medalii la Jocurile Olimpice, o sabie, icoane și mai multe monede de argint se află printre cadourile primite de președintele Klaus Iohannis, anul trecut.

Șeful statului a primit, anul trecut, cu prilejul unor acţiuni de protocol, cadouri în valoare de aproape 2.000 de euro. Mai exact de 9.317,27 de lei, adică 1.883 de euro. Conform legislației în vigoare, aceste suveniruri sunt depuse spre evaluare la o comisie de evaluare. În total, președintele a primit 18 obiecte, în cadrul unor acțiuni de protocol. Acestea vor rămâne la Administrația Prezidențială, după ce președintele își va încheia mandatul.

Pe lista cadourilor primite de Klaus Iohannis se află o sabie de décor, din alamă argintie, într-o cutie din imitație de piele. Aceasta este o replică estimată la 210 de euro (1.039,10 de lei). Șeful statului a mai primit o copie după o icoană bizantină din argint, reprezentându-l pe Iisus Hristos, aşezată într-o casetă de carton roşu. Valoarea a fost estimată la 200 de euro (989,62 de lei).

Între cadouri se mai află o medalie Iniţiativa celor 3 Mări din bronz şi un covor din lână cu motive din Pakistan, în valoare de 180 de euro (890,66 de lei) fiecare.

Tricou înrămat cu autografele medaliaților de la Tokyo

Anul trecut, președintele a mai primit, în cadrul acțiunilor de protocol, o emblemă/statuetă aurită, în cutie de pluş, de 150 de euro (742,21 de lei), un album cu ilustraţii din Delta Văcăreşti, pe carton - 30 de euro (148,44 de lei), două monede din argint estimate la 85 de euro (420,59 de lei), o monedă din argint 950% de 22 de grame - 50 de euro (247,40 de lei), un tablou replică a unui Lintel - 67 de euro (331,52 de lei), o gravură color, cu ramă de lemn, 46 de euro (227,61 de lei), o carte în cutie de lemn estimată la 120 de euro (593,77 de lei).

În cadrul acțiunilor de protocol, Klaus Iohannis a mai primit și un tricou înrămat, cu autografe din partea sportivilor care au câştigat medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Acesta a fost estimat la 40 de euro (197,92 de lei). Un alt tablou din bronz, altorelief, reprezentându-l pe Samuel von Brukenthal a fost prețuit la 150 de euro (742,21 de lei), iar o replică în metal alamă aurie, în casetă de lemn cu geam la 115 euro (569,30 de lei).

.