Conform fostului magistrat, evenimentele negative din ultima perioadă din interiorul DNA, multe confirmate prin declarații sau documente, și-au pus amprenta asupra instituției conduse de Laura Codruța Kovesi.

“A fost publicată Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori prin care această Secție se pronunță asupra controlului efectuat la DNA în vara acestui an: http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/29_11_2017__90051_ro.pdf .

Știu că este un mesaj foarte lung, așa că cer iertare pentru posibilii cititori, însă sunt lucruri pe care am considerat important să le spun.

Așdar, merită citită hotărârea. Cu răbdare și fără părtinire, fără patimă și concluzii gata făcute.
Propun trei chei de citire ale acestei hotărâri:

1. Nu știu care a fost structura votului în Secția de procurori, mă refer la ședința din 31.10.2017, dar se poate presupune că marea majoritate a procurorilor, dacă nu chiar toți, au fost de acord cu cele decise la acea ședință. 
Reamintesc că procurorii din secție au fost aleși de colegii lor cu voturi, uneori, covârșitoare. Adică cei peste 2000 de procurori i-au investit cu încredere, mizând pe calitatea lor de profesioniști. Orice acuzație de părtinire ar fi inconsistentă. Cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din hotărâre, au procedat la ascultarea tuturor „părților”.
Oricum ar fi, faptul că au rezistat la presiunile care au venit din spațiul public legate de acest control, e un lucru de remarcat. Știu din experiență: nu e ușor să știi să-ți păstrezi echilibrul, rațiunea în momente dificile. Dar, asta e condiția unui magistrat: să fie rațional, să respingă orice tentație de a se implica emoțional, inclusiv la nivel public, atunci când are de soluționat o cauză. A fost un test de competență profesională pentru procurorii din Secție, pe care l-au trecut cu brio.
Sunt totuși lucruri care nu au fost atinse de Secția de procurori, lucruri care au afectat și afectează activitatea nu numai a DNA, dar a întregului Minister Public: semnalele de abuzuri procesuale, de încălcări, se pare, a unor drepturi elementare ale drepturilor fundamentale ale omului nu pot fi evitate a fi analizate. Iar CSM are rostul și locul unde trebuie să fie analizate astfel de lucrui ce plutesc în spațiul public viciind percepția publică despre justiție. Poate va fi o reflecție viitoare pentru colegii procurori din CSM
2. DNA s-a remarcat în ultimii 11 ani de activitate ca o instituție solidă, apreciată prin rezultatele multor procurori care au lucrat și lucrează în această structură a Ministerului Public, așa cum a funcționat în noua paradigmă dată de legile justiției din 2005.
E greu să ne imaginăm azi cum ar fi arătat România fără această structură de parchet, sau fără DIICOT. 
De aceea, independența operativă a procurorilor DNA, DIICOT trebuie să rămână un reper important și în viitoarele legi ale justiției. Orice perturbare a independenței acestora nu afectează doar activitatea acestor structuri de parchet, ci pun sub semnul întrebării parcursul european al României. Exemplele din jurul României sunt îndeajuns să ne spună lucrul ăsta.
Faptul că au fost atinse zone din activitatea socială, politică, economică din societatea românească, că au fost condamnați unii oameni care s-au crezut imuni la orice răspundere pentru devalizarea României, va rămâne ca un reper istoric.
Dar, asta nu înseamnă că DNA, în special modul în care au fost gestionate anumite situații/evenimente de către conducerea DNA, nu este la adăpost de critici. Dimpotrivă, criticile au darul să întărească activitatea independentă a procurorilor DNA:
a. Am văzut că Secția de procurori a dispus un control în vederea remedierii deficiențelor constatate la nivelul secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, mai ales a cauzelor foarte vechi. 
Nu e intenția mea aici să critic faptul că, totuși, conducerea acestei secții a fost găsită ca fiind eficientă, din moment ce chiar Secția reține în cuprinsul hotărârii (pagina 31) că au fost multe cauze „lăsate în nelucrare”.
Mă refer la o chestiune de ordin general, de altfel constatate în realitate: cum poți să ai dosare cu suspecți aflați în funcții de demnitate publică sau alte funcții ce implică exercițiul autorității de stat (inclusiv judecători sau procurori) ani de zile și să nu dai soluție?
Da, au fost și sunt dosare, spre exemplu, cu judecători și procurori pentru care s-a început urmărirea penala, aceștia având calitatea de suspecți, și care nu au fost finalizate. Dincolo de faptul că astfel de situații de neacceptat sunt o sursă de presiune pentru magistrații în cauză (să ne imaginăm cum și în ce condiții soluționează cauze acești magistrați când se știu suspecți în cauze penale; adică, nu le este afectată oare independența și imparțialitatea prin această teamă difuză indusă de nerezolvarea în ce-i privește a cauzelor cu care a fost sesizat sau s-a sesizat din oficiu DNA?), rămâne întrebarea: de ce se întâmplă asta? A, sunt multe dosare de soluționat? Dar noțiunea de prioritizare nu există?
Aici nu discut de soluția care trebuie dată în astfel de dosare care dospesc pe masa unor procurori, ci de consecințele unei astfel de atitudini nu doar în ce-i privește pe cei anchetați, dar și la nivelul opiniei publice.
Vă mai aduceți aminte de cauza fostului procuror general, domnul Tiberiu Nițu? S-a mai auzit ceva de această cauză? Vă reamintesc că domnul Nițu a fost nevoit să demisioneze din funcția de procuror general pentru anumite acuzații, care, iată, plutesc indefinit în spațiul public, fără să aibă o soluție din partea procurorilor DNA. Nu ai cum să nu-ți pui sincer problema dacă domnul Nițu nu a fost, mai degrabă, sacrificat pentru că intenționa să se înscrie pentru procedura privind nominalizarea noului procuror general. E o suspiciune indusă de un astfel de comportament al unor procurori DNA.
Iar astfel de situații nu se opresc aici: judecători, membri ai unor complete de judecată (9, dacă nu mă înșel), au fost urmăriți penal, fără să li se ia o declarație, ani de zile. În tot acest timp, acești judecători au intrat în sala de judecată. Da, acel procuror DNA a fost exclus din magistratură (Emilian Eva), pentru că s-a dovedit a fi un infractor. Iar față de acei judecători s-a dat soluție de scoatere de sub urmărire penală la peste 2 ani de la declanșarea urmăririi penale. În tot acest timp, judecătorii în cauză au avut de soluționat cauze. Vă puteți imagina ce presiune a fost asupra lor?
Sau judecători cu funcții de conducere la data declanșării urmăririi penale, care sunt suspecți într-un dosar penal de peste 3 ani la structura centrală a DNA. Fără a avea o soluție. Și alte și alte situații de acest gen.
Mă întreb: nici un factor de răspundere din DNA nu e responsabil de astfel de situații?
b. Situații în care se solicită interceptarea față de judecători care au de soluționat dosare penale, adică judecata e în curs, chemați la DNA să dea explicații, deși acel dosar în legătură cu care se presupunea că se săvârșesc infracțiuni de corupție este în curs de soluționare, ca după o perioadă să se constate că acei judecători nu au avut nicio implicare în vreo faptă de corupție. Da, așa este, aveți dreptate: în astfel de situații vina principală o are judecătorul care dă interceptări fără să analizeze dacă sunt indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă penală sau este în curs de săvârșire.
Ce este și mai grav: într-o astfel de cauză anumiți interlopi se refereau la șefa DNA că a luat bani, la fel ca și judecătorii cauzei, dar se cere interceptarea doar pentru judecători. Curată justiție, ce să spun, din partea procurorului DNA care a evitat să ceară interceptarea șefei DNA, dar a cerut interceptarea judecătorilor care aveau de soluționat cauza. Este adevărat că atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Curtea Constituțională au constatat că s-a comis o ilegalitate în ce privește judecătorii față de care s-a cerut interceptarea, însă cine le redă judecătorilor acuzați pe nedrept reputația știrbită?
Iar un astfel de parcurs vă rog să-l extindeți și la alte situații, nu doar la magistrați.
Iar mă întreb: cine răspunde pentru asta? De ce astfel de procurori nu răspund în niciun fel, deși Inspecția Judiciară a fost sesizată (care dă clasări fără o analiză serioasă a problemei)?
c. Modul în care se desfășoară, uneori, anchetele penale la DNA ridică serioase semne de întrebare nu numai de încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului și profesionalismul unor procurori DNA, dar și dorința nestăvilită de publicitate gratuită a unor procurori DNA în unele cazuri. Publicitate care nu aduce, în mod cert, beneficii justiției pe termen mediu și lung.
Cum e posibil ca martori ce urmează să fie audiați să fie ridicați din fața copiilor lor și aduși cu duba la prima oră a dimineții sute de kilometri într-un stres fantastic, ce te poate duce cu gândul, nu?, că declarația lor nu poate fi considerată una dată în condiții firești, de reflectare a adevărului? Cui folosește astfel de metode? Că înfăpturii justiției în mod cert nu. Și nici încrederii în actul de justiție.
Cum să suni membri ai familiei, chiar copiii celui chemat ca martor într-un dosar și nu pe martorul ce urmează să dea o mărturie procurorului DNA? Astfel de metode demne de securitate sunt inacceptabile azi. S-au făcut anchete interne în DNA pe această temă? A răspuns cineva de astfel de metode securiste? Inspecția judiciară a analizat aspectele publice semnalate?
E inadmisibil într-un stat de drept să fii chemat martor la un procuror, să fii filmat la intrare și la ieșire, deși nu ai calitatea de suspect, deși ai fost chemat să dai lămuriri într-o cauză în care este acuzată o altă persoană. 
Orice organ de anchetă serios este atent, adică este obligat să respecte drepturile fundamentale ale omului. Or, maniera în care se procedează în unele cauze DNA, faptul că implicit martorul, care este chemat ca un participant neutru, la aflarea adevărului, este expus și crucificat public, este de neiertat.
Nu am citit nimic despre asta în raportul Inspecției Judiciare, nici în hotărârea CSM. Deși se spun astfel de lucruri de ani de zile, atât în mandatul lui Morar, cât și în mandatul actualei șefe DNA.
Sper ca o astfel de analiză a unor astfel de deficiențe, să fie făcută în viitorul apropiat. Este vital pentru justiție să arate că reușește să discute deschis zonele de vulnerabilitate și să sancționeze derapajele.
d. Scurgerile în spațiul public din dosare sau corespondența DNA nu au fost analizate. Este adevărat că, parcă, în ultimul timp DNA a fost mai atent cu astfel de scurgeri. Dar trebuie să spun că o analiză serioasă asupra acestei probleme, Inspecția Judiciară nu a făcut-o.
În orice caz, trebuie să fim conștienți că doar inconștiența (sic!) unor procurori conduc la astfel de situații, cu grave prejudicii atât pentru dosarul aflat spre soluționare, cât și pentru imaginea justiției.
De altfel, în istoria recentă doar o singură dată s-a constatat că apariția în presă a unor pasaje din corespondența DNA, chiar dacă nu au fost elemente care să conducă la ideea că premeditat șefa DNA a procedat la scurgerea în presă, încalcă independența justiției. Pentru că, în hotărârea CSM din decembrie 2014 (http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/21_01_2015__72063_ro.PDF ), s-a spus, în mod corect, că responsabilitatea este a DNA că se scurg în presă informații din dosare/sesizări care nu au fost soluționate. Sancțiunea a fost doar una morală pentru astfel de situații. Și, vai, cât de repede a căzut în uitare …
e. Cât de serios au fost discutate achitările sau restituirile? Este una din concluziile, de altfel, a hotărârii CSM din 31.10.2017: că e necesară o analiză serioasă a achitărilor din 2016 și primul semestru 2017. 
Senzația în spațiul public e că cifrele nu dau seama de cauzele reale care au condus la achitări în dosare foarte sensibile. Dar nu doar în dosarele sensibile pentru public (adică cu demnitari de rang înalt) e necesar de a analiza de ce mai mulți judecători au dispus achitarea. 
Oare, mă întreb, nu trebuie responsabilizat cel care a trimis în judecată oameni care s-au dovedit a fi nevinovați? Sigur, unii vor spune că dacă vor fi responsabilizați astfel de procurori cu pregătire profesională deficitară (pentru că asta înseamnă achitare sau restituire) s-ar diminua acțiunea independentă a acestora. Răspunsul meu e fără ocolișuri: dacă e să pun în balanță destine umane distruse de acțiunea unor procurori care au trimis în judecată oameni nevinovați (pentru că acești oameni stau ani de zile cu stresul unei soluții pe care o va da judecătorul, își pierd serviciul, nu se pot angaja, uneori își pierd familiile, se îmbolnăvesc etc.) și independența procurorului, aș alege protecția drepturilor fundamentale ale unor astfel de oameni. De ce? Pentru că independența procurorului înseamnă și o pregărire profesională corespunzătoare și, mai ales, independența înseamnă apărarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv a celor anchetați penal.
f. Nu pot să nu spun că o cauză principală a acestor întrebări/posibile disfuncționalități ce plutesc în spațiul public au fost cauzate și de ratarea unui moment important în care acestea puteau fi discutate: anume, propunerea intempestivă pe care a făcut-o doamna Prună, ministrul justiției la acea vreme, de a-i prelungi mandatul doamnei Kovesi, fără un concurs de proiecte, fără întrebări care să poată fi puse cu ocazia propunerii. Nu am înțeles nici acum gestul doamnei Prună, dar tot ce pot spune e că prin acest gest intempestiv a fost alimentate o dată în plus întrebările, îndoielile din spațiul public cu privire la unele din acțiunile DNA și ale șefei lor.

3. Inspecția judiciară: se arată cu subiect și predicat în hotărârea publicată de CSM că există o problemă serioasă în modul de comunicare dintre inspectorii judiciari și conducerea Inspecției (pagina 30) și că unii inspectori judiciari din echipa de control au dovedit lipsă de obiectivitate în realizarea controlului și consemnarea constatărilor (pagina 30).
Probabil că aceste concluzii ale Secției de procurori vor fi analizate în raportul de audit de anul viitor, însă e un aspect asupra căruia CSM va trebui să se aplece foarte serios: cum de a fost posibil să existe acuze reciproce între inspectorii care au format echipa de control? Ce a făcut conducerea Inspecției să remedieze din start un astfel de conflict? Cum a fost posibil să fie publicate extrase din note interne, confidențiale ale echipei de control, din moment ce controlul nu fusese finalizat? Va răspunde cineva? Conducerea Inspecției Judiciare a demarat o anchetă internă cu privire la aceste aspecte?
Aș mai adăuga și faptul, neluat în considerare de CSM – probabil pentru a nu afecta conținutul concluziilor verificării făcute de Inspecția Judiciară cu privire la activitatea managerială la DNA, că extrase largi din notele interne ale inspectorilor judiciari, în timpul controlului, au fost scurse în spațiul public alimentând nejustificat, astfel, suspiciuni cu privire la modul în care se derulează controlul, deși acesta nu a fost finalizat, iar Secția de procurori nu s-a pronunțat cu privire la concluziile formulate de raportul final al Inspecției”, precizează Dumbravă.