Adina Salaoru a fost cea mai bună voleibalistă a României în 2016 și a jucat finala Ligii Campionilor cu formația Alba Blaj, în 2018. Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, deținătoare a unui master pe aceeași temă obținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Adina a ajuns în această vară la CSM București și a acordat un interviu pentru siteul oficial:csmbucuresti.ro.

– Adina, cum ai ajuns la volei?
– Aveam zece ani atunci când am ales voleiul! Mama unei prietene jucase volei, se antrenase cu domnul Gheorghe Pogony, care a fost și primul nostru antrenor, al meu și al prietenei mele! Născută în Miercurea Ciuc, încercasem firește și un sport de iarnă, așa că practicasem o vreme patinajul artistic. Am fost și la dansuri, tot cu prietena mea, dar am ieșit plângând după prima ședință! Nu ne plăcuse.

– Și ai ajuns la volei!
– A fost, cred, dragoste la prima vedere! Voleiul mi-a plăcut foarte mult încă de la început. Inițial am fost o sută de fetițe intrate în acel lung proces de selecție. Din această sută am rămas în scurt timp doar șapte!

„Ce e fetiță cu antena aia în capul tău?! Ce prinzi cu ea?!”

– Îți mai amintești primul meci oficial?
– Firește! La mini-volei, noi, de la Pro Volei Ciuc, împotriva celor de la Toplița. Am pierdut… Eram atât de tristă. Îmi amintesc inclusiv de faptul că eram tunsă scurt, cu un moț, cu un fel de „palmier” în vârful capului de care unii făceau haz. Auzeam adesea: „Ce e fetiță cu antena aia în capul tău?! Ce prinzi cu ea?!”

– Dar prima victorie?
– Prima victorie a venit destul de repede, la un turneu național desfășurat la Buzău.

Prima convocare, la 13 ani

– Ai avut oferte să pleci de la Ciuc în perioada junioratului?
– Am avut, dar tatăl meu a zis să rămân acasă până când voi împlini 18 ani. Am fost la un pas să ajung la Piatra-Neamț, care avea în acea perioadă o echipă puternică. Totuși, la 16 ani aveam dublă legitimare. Rămăsesem la junioarele echipei din Miercurea Ciuc, dar evoluam și la senioare la CS Târgu Mureș.

– Când a venit prima convocare la loturile naționale?
– Aveam 13 ani când am fost convocată pentru prima oară.

Primii bani din volei

– Care au fost performanțele obținute cu Pro Volei Ciuc?
– Locul trei pe țară, eram în ultimul an de juniorat, și un loc întâi la Campionatele Naționale Școlare.

– Până când ai jucat la Târgu Mureș?
– Până în 2013 când am plecat la Blaj.

– Mai ții minte când ai câștigat primii bani în volei?!
– Da! Eram la Târgu Mureș. Au fost 500 de euro! Îmi propusesem să îmi cumpăr ceva din primii mei bani, dar am renunțat. Am zis să strâng pentru o mașină. A venit și mașina, ceva mai târziu, un second hand, dar a venit!

„Nu îmi venea să cred!”

– Ai visat vreodată să joci finala Ligii Campionilor la volei?
– Sincer?! Cred că orice sportiv, la începuturi, își fixează cele mai îndrăznețe obiective, visează. Rămâi însă și realist și îți dai seama că va fi foarte greu, dar nu imposibil.

– Ce ai simțit în momentul în care te-ai calificat în finala Ligii Campionilor?
– Nu am realizat pe moment. Nu îmi venea să cred!

– E chiar atât de mare diferența dintre echipe, ca cea din finala trecutei ediții a Final Four-ul Ligii Campionilor?
– Dacă ești fie și doar amator în ale voleiului, tot te uiți măcar la capitolul salarii și îți dai seama că diferența e făcută și de acest capitol. Acest dezavantaj poate fi neutralizat cu un joc de echipă foarte bun, cu omogenitatea echipei.

Antrenorii care i-au influențat cariera

– Te-ai transferat la campioana României!
– Sunt foarte bucuroasă pentru alegerea făcută. Sunt mulțumită că am ajuns la CSM București. Iau această alegere a mea ca pe o nouă provocare și sper să îndeplinim toate obiectivele CSM București în viitorul sezon.

– Când ai fost prima oară în București?
– Tot cu voleiul. Eram junioară

– Care au fost oamenii, antrenorii, care ți-au marcat cariera?
– Am amintit ceva mai devreme de Gheorghe Pogony, dar le datorez mulțumiri tuturor antrenorilor pe care i-am avut și mă gândesc aici la Valerian Luca, Atanas Petrov, Branko Gajic, Zoran Terzić, Darko Zakoc.

„Modelul Gözde Kırdar”

– Ai avut vreun moment în care ai vrut să renunți?
– Da, în 2013, când am suferit o accidentare gravă. Atunci mi-am zis: „Gata, s-a terminat”. M-am recuperat însă miraculos în doar patru luni, grație unui program foarte bun efectuat la Târgu Mureș.

– Ce îți place cel mai mult la acest sport?
– Ideea de a te autoperfecționa în permanență. Dinamica acestui sport e una extraordinară. Ajungi la un anumit nivel, dar nu ai garantat nimic! Trebuie să muncești tot timpul, să te perfecționezi, așa cum am mai spus. Există o curiozitate de a te perfecționa. Eu una am această curiozitate, în permanență.

– Ai avut un model?
– Îmi place să vizionez meciuri, antrenamente, să văd ce fac și alte sportive. Model? Mi-a plăcut foarte mult de Gözde Kırdar. Păcat că nu a mai putut continua din pricina accidentărilor. Avea calități fizice extraordinare, o răutate incredibilă, o viteză teribilă. Fantastică jucătoare!

Ziarul preferat

– Ce vei face după ce îți vei încheia cariera?
– Nu m-am gândit încă. Poate o carieră în diplomație!

– Ce pasiuni extrasportive ai?
– Îmi place să fac fotografii. Am un aparat, nu e el profesional, dar mă ajută. Îmi place foarte mult să citesc. Mai puțin SF! Am și un ziar preferat: Dilema Veche!