Câte clase aveau Nicolae și Elena Ceaușescu? „Savanta de renume mondial” nu știa să scrie
- Jalba Claudia
- 5 octombrie 2024, 14:59
Nicolae și Elena Ceaușescu, două figuri centrale în istoria României comuniste, au fost prezentați timp de decenii drept lideri vizionari și personalități marcante. Însă, în spatele imaginii construite de propaganda regimului, se ascundea o realitate surprinzătoare.
Deși au condus cu o mână de fier, educația lor a fost extrem de precară. Cei doi au urmat doar câteva clase primare. În timp ce propaganda statului îi glorifica și le atribuia realizări științifice și intelectuale, adevărul despre educația lor elementară a fost un secret bine păzit.
Nicolae Ceaușescu a avut parte de o educație rudimentară. A urmat doar patru clase, la școala din satul său natal, Scornicești, județul Olt. La acea vreme, condițiile din școlile rurale erau extrem de modeste. Învățătorul preda tuturor elevilor din clase diferite, într-o singură sală, iar accesul la materiale didactice era foarte redus. Liderrul comunist mergea la școală desculț, deoarece familia lui nu avea o situație materială foarte bună.
De la vârsta de 11 ani, Nicolae Ceaușescu a început să muncească pentru a se întreține. Astfel că școala nu era o prioritate pentru cel ce avea să conducă România timp de trei decenii.
La 14 ani, s-a mutat la București, unde a devenit ucenic de cizmar, iar acolo a cunoscut-o și pe Elena, viitoarea sa soție.
Elena și Nicolae Ceaușescu aveau doar 4 clase
Nici Elena Ceaușescu nu a excelat în educație. Și ea a absolvit doar patru clase, însă propaganda comunistă a prezentat-o în mod fals ca fiind o persoană extrem de educată și inteligentă. Deși oficial, Elena a obținut titlul de doctor în Chimie în 1967, meritele sale științifice erau inexistente. Propaganda regimului a folosit-o pentru a crea o imagine de „savant de renume mondial", deși realitatea era cu totul alta.
Un exemplu clar al nivelului său scăzut de educație este un document redactat de ea în 1949. Modul stângaci de exprimare și greșelile gramaticale denotă lipsa de cunoștințe elementare de scriere și exprimare. Cu toate acestea, propaganda regimului comunist a continuat să o prezinte drept un simbol al realizărilor științifice și intelectuale ale României, în ciuda evidențelor contrare.
„Elena Ceaușescu (Petrescu) mam născut în comuna Petrești, Dâmbovița, în anul 1919 la 7 ianuarie. Părinți se numesc Nae și Alexandrina ocupația agricultori avere 4 hectare de pământ și casă de locuit, în tre ani 1926 – 1930 am făcut școala primară unde mam născut. În anul 1936 am venit la București, am intrat ca ucenică la fabrica Lantex. în urma unei acțiuni am fost concediată…”, scria aceasta.