A murit un cunoscut jurnalist de televiziune. Este fondatorul unui apreciat festival de film
- Ionel Sclavone
- 5 octombrie 2024, 16:03
A murit un cunoscut jurnalist, fondatorul Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST. Ioan Ceauşescu se afla la Târgu Mureş unde se desfășura a XXI-a ediţie a manifestării.
A murit jurnalistul Ioan Ceaușescu
Cunoscutul jurnalist a intrat în presă imediat după revoluție, la TV Deva. În timp, a evoluat în carieră și a ajuns director al studioului teritorial al TVR din Târgu Mureș.
Moartea lui Ioan Ceaușescu a fost anunțată de colaboratorii săi, din cadrul Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST. Chiar dacă fondatorul evenimentului a murit, evenimentul ca continua, au precizat aceștia.
„Festivalul Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST anunţă cu mare îndurerare trecerea la cele sfinte a lui Ioan Ceauşescu, creatorul, sufletul şi directorul competiţiei din România, care militează pentru profesionalism şi pentru libertatea de exprimare a jurnaliştilor şi a creatorilor din media şi cinematografie”, au anunțat organizatorii festivalului.
Cunoscutul jurnalist avea probleme grave de sănătate
Ioan Ceaușescu avea grave probleme de sănătate, însă nu a lăsat ca acestea să-i afecteze munca. El a pierdut în lupta cu boala și a murit, în pace, în cursul zilei de vineri. Echipa SIMFEST și colaboratorii festivalului sunt alături de familia îndurerată, se mai precizează în mesajul de condoleanțe.
„Întreaga echipă SIMFEST este profund îndurerată de vestea tristă a dispariţiei celui care a pornit acest festival în urmă cu 21 de ediţii, la Simeria, ulterior mutat la Târgu Mureş, din pasiunea şi dragostea pentru producţiile multimedia. După o luptă dificilă cu o boală necruţătoare, Ioan Ceauşescu s-a stins din viaţă în pace, în cursul zilei de vineri.
La aceste momente dificile, întreaga echipă este alături de familia îndurerată şi roagă respectarea intimităţii acesteia în perioada următoare de grea încercare", se arată pe pagina de Facebook a SIMFEST.
Ioan Ceaușescu a murit, SIMFEST merge mai departe
Organizatorii festivalului de la Târgu Mureș au anunțat că evenimentul va continua chiar dacă fondatorul său a murit. Programul evenimentului va fi respectat așa cum cum a fost stabilit iniţial. Publicul este îndemnat să asiste la proiecțiile anunțate și să participe la Gala premiilor SIMFEST.
„Aşteptăm publicul la proiecţiile din cadrul festivalului şi la Gala Premiilor SIMFEST care se va desfăşura sâmbătă, la ora 19,00, la Palatul Culturii. Vă invităm să celebrăm în continuare împreună excelenţa în film şi televiziune, aşa cum Ioan Ceauşescu a făcut-o pe tot parcursul vieţii sale pe care a dedicat-o producţiilor şi creatorilor din media şi arte vizuale”, au mai anunțat colaboratorii jurnalistului.
Festivalul SIMFEST este un eveniment recunoscut la nivel internațional, un model în privința promovării libertății de exprimare a creatorilor. De asemenea, scopul evenimentului este de a apăra profesionalismul în creația media, așa cum a dorit fondatorul său care a murit.
„SIMFEST este cunoscut şi recunoscut internaţional drept un model atât în privinţa promovării libertăţii de exprimare a creatorilor, cât şi în cea a promovării şi apărării profesionalismului în creaţia media. Mulţi dintre creatorii premiaţi, de-a lungul anilor, la SIMFEST au excelat ulterior în competiţii internaţionale la Sibiu, Praga, Belgrad, Bucureşti, Londra, Chişinău sau Tel Aviv”, au mai arătat