CSA Steaua nu abandonează lupta pentru promovare. Conducerea echipei caută soluții legale pentru a ajunge în Liga 1
- Ionel Sclavone
- 21 mai 2023, 22:54
CSA Steaua București caută soluții legale pentru a reveni pe prima scenă fotbalistică a țării. Gruparea aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale acuză Federația Română de Fotbal că interpretează în mod eronat prevederile din Legea sportului. CSA Steaua București a terminat campionatul, în Liga a doua, pe locul secund care i-ar permite să promoveze.
CSA Steaua București nu poate promova în Liga I de fotbal, în ciuda performanțelor pe care le obține, din cauza unor prevdderi din Legea Sportului. În aceste condiții, oficialii grupării acuză Federația Română de Fotbal că dă o intrepretare eronată reglementării din lege și anunță că este în căutarea de soluții menite să-i asigure promovarea.
CSA Steaua a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că este în situaţia de a căuta soluţii legale pentru a putea evolua pe prima scenă a fotbalului românesc
„Punct final în sezonul Ligii 2, sezonul 2022-2023. Echipa noastră termină pe poziţia secundă, care ne asigură promovarea din punct de vedere sportiv. Interpretarea eronată a Legii Sportului, de către Federaţia Română de Fotbal, ne pune în situaţia de a căuta soluţii legale pentru a putea evolua pe prima scenă a fotbalului românesc”, se arată în comunicatul transmis de conducerea CSA Steaua București.
Ce se va întâmpla cu antrenorul Oprița
Autorii comunicatului precizează că vor iniția demersurile pentru a obține locul pe care l-au câștigat în Liga I după ce Federația Română de fotbal va comunica oficial care este situația. Până atunci, reprezentanții grupării îi felicită pe jucători și pe antrenori pentru performanța pe care au reușit-o în acest campionat.
„Facem precizarea că un eventual demers al clubului nostru nu putea fi întreprins decât după comunicarea oficială a FRF. Felicităm jucătorii şi staff-ul tehnic pentru performanţa reuşită şi mulţumim fanilor pentru suportul necondiţionat”, se arată pe pagina de Facebook Steaua Bucureşti.
Totodată, reprezentanții CSA Steaua București anunță că echipa va continua cu antrenorul Daniel Oprița și în următorul sezon competițional. Antrenorul și staff-ul său tehnic va fi cel care va stabili componența lotului de jucători cu care vor începe campionatul viitor.
Ultima etapă din Liga a 2-a de fotbal a fixat clasamentul final, iar Oțelul Galați și Poli Iași au promovat direct în prima ligă de fotbal. Pe de altă parte, Dinamo București și Gloria Buzău urmează să-și joace șansele de promovare la baraj.