CRONICA MONDENĂ. Gâdea, salvarea lui Irinel și rahatul dihorului

CRONICA MONDENĂ. Gâdea, salvarea lui Irinel și rahatul dihorului

Cum a omorât-o Gâdea pe mama lu’ Carreras, cum dihorul lu’ Bote a norocit-o pe Răduleasca și cum salvarea nu-l mai ia pe Iri

Supergafa lui Mihai Gâdea, ce l-a pus pe Jose Carreras într-o situație jenantă, bate orice penibilitate recentă. Jenibilul satrap al lui Voiculescu s-a lăudat, mai întâi, că i-a luat câteva zile să-și facă documentarea despre celebrul tenor. Ca să dea, mai apoi, cu mucii în propria fasole digerată, când l-a întrebat pe spaniolul cu coarde nobile ce a simțit maică-sa când l-a văzut în elita Operei. Numai că respectiva genitoare era demult „adormită”. Gâdea a trecut fără simțire peste incident. Că așa e el: nesimțitor! Dihorul lui Bote a intrat și el în galeria invitaților Răduleascăi, fostă Bănică, ex-Țiganu, ce au profitat de ocazie și au umplut-o de noroc pe diva din Monaco, răhățindu-se în propria-i intimitate. Iri, ăla ce abia se vede de volan când conduce, și-a colantat bara din spate a Rolls-ului cu următorul mesaj: „Votați salvarea!”. Păi să vină, să-l ia odată! Distracția supremă ne-a oferit-o, însă, Nicoleta Luciu. Proaspăta mireasă, în sensul că a pupat în sfârșit mâna nașului, a fost invitată să comenteze reluarea meciului în care Bute a rămas fără centură. Confundând-o cu cea de castitate, pierdută în negura timpurilor, siliconata se ambala la fiecare bobârnac dat de gălățeanul stabilit la Montreal. Așa se întâmplă cu cei ce rămân fără centura lor. Le adulmecă pe ale altora!