Criză totală la concursurile organizate de Școlile de Poliție. Tinerii din ziua de nu mai vor să devină polițiști
- Mihai Soica
- 28 mai 2023, 17:06
La școlile de agenți de poliție din subordinea Ministerului de Interne, concursurile organizate în această perioadă au fost un adevărat fiasco. Locurile scoase la concurs nu au fost ocupate, procentele de promovare fiind foarte mici.
Dacă în trecut, la școlile de agenți de poliție, concurența era una acerbă, fiind chiar și șase candidați pe un loc, acum lucrurile s-au schimbat în mod dramatic.
La Școala de Agenți de Poliție de la Cluj Napoca, din 300 de locuri scoase la concurs, s-au înscris doar 233 de candidați. Dintre aceștia, patru nu s-au prezentat la concurs, iar alți 25, nu au reușit să ia nota minimă, deși subiectele au fost extrem de ușoar. În momentul în care s-au afișat listele, doar 204 candidați au fost declarați promovați. Ceea ce este de remarcat este faptul că 96 de locuri au rămas libere, procentul de ocupare a locurilor scoase la concurs fiind de doar 68 la sută.
La Câmpina situația este și mai tragică
Situația este valabilă la toate celelalte școli de agenți de poliție. La cea mai mare unitate școlară a Ministerului de Interne, cea de la Câmpina, lucrurile stau la fel de tragic, procentul de ocupare fiind și mai mic.
Aici au fost scoase la concurs 1.340 de locuri pentru agenți de poliție. La finalul etapei de înscriere doar 1.002 candidați și-au depus dosarele. Dintre aceștia 15 nu s-au prezentat la concurs, în timp ce 196 nu au reușit să obțină nota cinci.
La final, pe listele de concurs, doar 791 de candidați au fost declarați promovați, procentul de promovare fiind de doar 59 la sută, unul foarte mic.
Tinerii nu mai vor să devină polițiști
Unul dintre motivele pentru care tinerii nu mai vor să devină polițiști este legat de salariul foarte mic. Un alt motiv este perioada de lucru tot mai mare și timpul liber tot mai puțin. Un agent de poliție, proaspăt ieșit de pe băncile școlii, primește un salariu de 2.500 de lei, la care se adaugă norma de hrană de și echipare.
Sindicatele din Poliția Română trag un serios semnal de alarmă cu privire la criza din Ministerul de Interne.
”Atragem atentia de atâția ani că suntem în cădere liberă! De câteva zile am început să ne zdrobim de fundul prăpastiei! La scolile Ministerului Afacerilor Interne înregistrăm cea mai neagră perioadă din istoria lor. Ieri au avut loc examenele, pentru ca oricum nu mai erau concursuri!”, au anunțat cei de la Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual, citat de stiripesurse.