Criză economică în Argentina. Noul ministru al economiei preia funcția cu puteri largi și promite măsuri dure împotriva crizei
- Adriana Popescu
- 9 august 2022, 11:17
Învestirea unui nou ministru al economiei în Argentina, al treilea care exercită funcția într-o lună, oferă o idee despre gravitatea crizei care s-a instalat în ţara vecină.
La începutul lunii iulie, demisia bruscă din funcție a lui Martín Guzmán, după atacurile vicepreședintei Cristina Kirchner, a precipitat o devalorizare rapidă și accentuată a pesoului față de dolar.
Înlocuitorea sa, Silvina Batakis, o tehniciană respectată, dar cu puțină expresie politică, nu a avut timp să prezinte cu un plan pentru a încerca să pună în ordine economia țării. Ea a căzut după 24 de zile în funcție, pe fondul nemulțumirii crescânde a populației față de inflație, care a acumulat o variație uluitoare de 64% în ultimele 12 luni.
Presaţi de criză, preşedintele Alberto Fernández şi vicepreşedinta sa au promovat o noua schimbare de curs, prin crearea unui super-minister, rezultat al fuziunii portofoliilor economiei, dezvoltării productive şi agriculturii şi pescuitului. Sergio Massa a fost ales pentru a-l conduce.
Massa a prezentat un plan de redresare economică
Președinte al Camerei Deputaților și cu experiență de guvernare, Massa este o figură cunoscută în politica argentiniană. A fost șef de cabinet în guvernul Cristinei, dar s-a despărțit de ea și, în 2015, a candidat la președinte, promițând că o va aresta pentru corupție dacă va fi ales. Patru ani mai târziu, a renunţat la o a doua candidatură prezidențială pentru a-l susține pe Fernández, aliindu-se din nou cu kirchnerismul.
La învestitura de miercuri (3 august), Massa a prezentat un plan de redresare economică cu măsuri de stabilizare a piețelor valutare, de refacere a rezervelor Băncii Centrale, de încurajare a exporturilor, de compensare a pierderilor salariale și de revizuire a cheltuielilor sociale.
Pachetul pune ajustarea fiscală în centrul politicii economice, într-un semn clar făcut investitorilor, dar a fost întâmpinat cu scepticism de analiști și de băncile internaționale, care se îndoiesc de capacitatea guvernului de a limita creşterea deficitului public.
Din punct de vedere politic, ascensiunea lui Massa dezvăluie fragilitatea președintelui, care trece printr-o luptă fratricidă cu vicepreședinta sa. Noul ministru este de așteptat să acționeze ca un fel de prim-ministru, răpindu-i și mai multă putere şi credibilitate lui Fernández.
Cristina, pe lângă faptul că trebuie să recurgă la fostul ei rival, este acum nevoită să susțină politici economice pe care le-a criticat mereu, ca o recunoaștere a eșecului măsurilor adoptate până acum pentru salvarea guvernului kirchnerist, notează folha.uol.com.br. (Editorial)
(Traducerea Rador)