Criza economică gripează economia. Număr record de falimente

Criza economică gripează economia. Număr record de falimente Sursa foto: dreamstime

Criza economică a lovit adânc companiile românești, arată datele Eurostat. Astfel, numărul companiilor de pe piaţa locală care au intrat în faliment a crescut cu 0,5% în trimestrul doi al anului.

Numărul companiilor de pe piaţa locală care au intrat în faliment a crescut cu 0,5% în T2 din 2023 faţă de trimestrul anterior, anunță Ziarul Financiar. La nivelul UE, numărul falimentelor a crescut cu 8,4%.

România este sub media europeană

Numărul companiilor din România care au intrat în faliment a crescut cu 0,5% în al doilea trimestru din 2023 faţă de trimestrul anterior, arată datele Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, România se situează la mijlocul clasamentului european ca evoluție a numărului de falimente de la semestru la semestru. Totuși, de remarcat că cifra este cu mult sub media europeană.

Industriile afectate cer măsuri care să le perimtă sa activeze.

Ne puteți urmări și pe Google News

La nivelul Uniunii Europene, în al doilea trimestru al anului 2023, declaraţiile de faliment ajustate sezonier au crescut cu 8,4% comparativ cu primul trimestru din 2023. S-a atins cel mai ridicat nivel înregistrat începând cu anul 2015. În al doilea trimestru al lui 2023, numărul declaraţiilor de faliment ale firmelor din UE a crescut pentru al şaselea trimestru consecutiv.

Numărul falimentelor de la trimestru la trimestru a crescut cel mai mult în Ungaria, cu aproape 41%, ţară urmată de Letonia şi Estonia, cu creşteri de circa 25%. La polul opus s-au situat Cipru, Croaţia şi Danemarca, cu scăderi ale numărului de falimente de 23,6%, 15,9% şi 14,3% în T2 faţă de T1.

Falimentele afectează Horeca, transportul și educația

Dintre sectoarele de activitate afectate, toate sectoarele economiilor UE au înregistrat creşteri ale falimentelor în trimestrul al doilea din 2023 faţă de trimestrul precedent. Serviciile de cazare şi alimentaţie (plus 23,9%), transportul şi depozitarea (plus 15,2%), precum şi educaţia, sănătatea și activităţile sociale (plus 10,1%) au fost sectoarele cu cele mai mari creşteri ale numărului de falimente în T2 comparativ cu trimestrul precedent.

Comparativ cu trimestrul IV din 2019, cel anterior pandemiei, numărul falimentelor în trimestrul al doilea din 2023 a fost mai mare în majoritatea sectoarelor economiei. Cele mai mari creşteri ale numărului de falimente comparativ cu T4 din 2019 s-au înregistrat în domeniul serviciilor de cazare şi alimentaţie (plus 82,5%) şi transport şi depozitare (plus 56,7%).

Pe de altă parte, în al doilea trimestru al anului curent sunt doar două sectoare economice neafectate drastic de faliment, nunărul acestora fiind mai mic decât în T4 din 2019: industria (-11,5%) şi construcţiile (-2,7% ).