Guvernul de la Moscova intenţionează să-şi revizuiască priorităţile de politică externă pentru a moderniza ţara şi a atrage investiţii străine.
Rusia îşi va reevalua priorităţile politicii externe, cu scopul de a ameliora relaţiile cu Occidentul şi de a atrage astfel investiţii străine de care economia rusă, crunt afectată de criza financiară mondială, are mare nevoie în prezent.
Potrivit ediţiei ruse a săptămânalului „Newsweek”, noua doctrină, elaborată de Ministerul de Externe şi aprobată de liderul de la Moscova, Dmitri Medvedev, pune accentul pe interesele economice ale ţării, care trebuie mondernizată cât mai repede cu putinţă.
„Criza a arătat că Rusia nu se poate dezvolta singură - trebuie să se sprijine pe cineva”, a explicat un oficial din Ministerul rus de Externe. Noile eforturi nu surprind pe nimeni, în condiţiile în care, anul trecut, preşedintele rus aprecia că Rusia este o ţară „înapoiată şi coruptă”, cu o economie „primitivă” şi o „democraţie firavă”.
Ţinta: tehnologia americană
Intitulat „Programul privind utilizarea eficientă şi sistematică a politicii externe în vederea dezvoltării pe termen lung a Federaţiei Rusia”, documentul subliniază necesitatea consolidării relaţiilor cu SUA şi UE. Brazilia, India şi China sunt ţări către care Rusia ar trebui, deopotrivă, să-şi îndrepte atenţia, se mai arată în text.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, militează în prefaţa noii doctrine în favoarea încheierii de „alianţe pentru modernizare” cu SUA, pentru ca Rusia să beneficieze de „potenţialul tehnologic american” şi, în egală măsură, pentru a descuraja actualele restricţii în vigoare peste Ocean privind transferul de tehnologie către statul rus.
UE, maleabilă în problema vizelor
În ton cu noua retorică a diplomaţiei de la Moscova, blocul comunitar ia în calcul suspendarea regimului de vize impus cetăţenilor ruşi, un prim pas în acest sens urmând să fie făcut la Summitul UE-Rusia din 31 mai.
Potrivit publicaţiei electronice „EUObserver”, miniştrii comunitari de externe ar putea să-i ofere Moscovei, cu această ocazie, o „foaie de parcurs” care să se finalizeze cu ridicarea vizelor. „Foaia de parcurs” conţine o serie de reforme pe care Rusia, dar şi Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina trebuie să le implementeze pentru a scăpa de vize.
Documentul nu constrânge UE să suspende regimul de vize la o anumită dată, dar obligă blocul comunitar să ia o decizie dacă unul din statele enumerate îndeplineşte criteriile impuse, printre care introducerea de paşapoarte biometrice, adoptarea de legi privind protecţia datelor cu caracter personal şi îmbunătăţirea securităţii la frontieră.