Omenirea se confrută cu perspectiva unei crize alimentare fără precedent. Avertismentul vine din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care avertizează că milioane de oameni din 34 de țări se află în pragul foametei. Situația s-ar putea schimba doar în condițiile în care Rusia și Ucraina vor ajunge la o înțelegere pentru a relua exporturile de cereale și produse alimentare.
Șeful ONU, Antonio Guterres, avertizează că există un „risc real" de foamete multiplă în acest an, după cum relatează agenția de presă Reuters. Guterres i-a îndemnat pe participanții la ședința organizației având ca temă securitate alimentară să ia măsuri practice. În opinia sa este nevoie de o stabilizare a piețelor alimentare și de reducerea volatilității prețurilor la produsele de bază.
„Ne confruntăm cu o criză globală a foametei fără precedent. Războiul din Ucraina a agravat probleme vechi de ani de zile: perturbarea climei, pandemia COVID-19, redresarea profund inegală”, a declarat Antonio Guterres la reuniunea de la Berlin, prin intermediul unei înregistrări video.
Conform informațiilor pe care le-a transmis, peste 460.000 de persoane din Somalia, Yemen și Sudanul de Sud se află în condiții de foamete, conform clasificării integrate a fazelor de securitate alimentară (IPC). Aceasta este o unitate utilizată de agențiile ONU pentru a determina insecuritatea alimentară. Alte milioane de oameni din 34 de țări se află în pragul foametei, conform IPC.
„Există un risc real ca mai multe perioade de foamete să fie declarate în 2022. Iar în 2023 ar putea fi chiar mai rău”, a declarat Guterres.
ONU cere o deblocare a situației din Ucraina
Oficialul ONU a calificat foametea în masă și înfometarea ca fiind inacceptabile în secolul XXI. Totodată, Guterres a mai spus că nu ar putea exista o soluție eficientă la criză decât dacă Ucraina și Rusia vor găsi o modalitate de a relua comerțul cu cereale și produse alimentare. Cele două state aflate în război produc aproximativ 29% din exporturile mondiale de grâu.
Exporturile de cereale din Ucraina au fost blocate, după ce transporturile din porturile de la Marea Neagră au fost oprite de invazia Rusiei. Navele de război rusești au instituit o blocadă asupra porturilor, împiedicând orice navă comercială să iasă sau să intre în Ucraina.
Pe de altă parte, Rusia cere să-i fie ridicate sancțiunile economice impuse de Occident pentru a permite reluarea exporturilor de cereale și îngrășăminte. Mai mulți oficiali occidentali îl acuză pe Vladimir Putin că folosește alimentele ca pe o armă împotriva umanității
În acest context, ONU și Turcia încearcă să intermedieze un acord astfel încât cerealele ucrainene să poată fi vândute.