Criză a vaccinurilor antigripale în plină pandemie? În curând vor fi de negăsit
- Andreea Vlad
- 8 octombrie 2020, 21:45
Medicii de familie atrag atenţia că vaccinarea antigripală a început pentru foarte puţini pacienţi cu risc, până acum fiindu-le alocat un număr redus de vaccinuri gratuite. Între timp, mii de români caută să cumpere propriu serul sau spray-ul antigripal din farmacii, care aproape că lipsesc de pe piața liberă.
Cu aşteptări rezervate, medicii de familie merg la centrele de distribuţie să-şi ridice vaccinurile comandate de Ministerul Sănătăţii. Pe lângă cele din schema recomandată copiilor, pleacă, în cel mai bun caz, şi cu câteva doze de ser antigripal. Pe care e greu să le împartă celor câteva sute de pacienţi, cu risc mare de complicaţii. În plus, durează până când vaccinul își face efectul. Dozele ajung în tranşe, deci efectul de imunizare nu se instalează imediat. Cei care vor fi imunizaţi la jumătatea lui noiembrie vor fi protejaţi de gripa sezonieră abia în decembrie.
„De 2-3 săptămâni avem un calvar, telefoanele sunt blocate... A venit? Când vine? Când ne faceţi ? Aveţi liste? Nu, nu avem liste! Cel puţin eu, la nivelul cabinetului meu, nu fac lista de prioritate”, spune dr. Zitta Popa, medic de familie, potrivit unui material Pro TV.
Cine are prioritate?
Totuşi, Ministerul Sănătăţii, la recomandarea OMS, a transmis clar că trebuie imunizate antigripal întâi gravidele. Urmează preşcolarii între 3 şi 5 ani, bolnavii cronici şi copiii de la 6 luni la 3 ani. Cei din urmă au nevoie de 2 doze, aşadar până la imunizarea completă la ei nu trec 2 săptămâni, ci o lună şi jumătate.
"Pentru copiii de la 6 luni la 3 ani, exact acel vaccin deocamdată nu l-am primit. E clar că majoritatea dintre aceştia vor avea nevoie de câte 2 doze. Prima tranșă, 15 doze, din aproape 500 solicitate. Le-am făcut a doua zi pe toate”, explică medicul de familie Cosmina Berbecel.
Ministerul Sănătăţii anunţă că din cele 3 milioane de doze cumpărate de stat au fost livrate pentru moment doar 400.000. Cele mai multe, în spitale, pentru medici şi asistenţi. Alte 500.000 vor intra în ţară în a doua jumătate a lunii octombrie, iar restul în noiembrie.
Recomandarea de vaccinare cu prioritate rămâne valabilă şi pentru românii de peste 65 de ani. „În cazul în care vin doze foarte puţine şi se depăşeşte perioada când ar trebui să-l fac, atunci apelez la farmacie”, spune o persoană care vrea să se imunizeze.
Misiune imposibilă
Însă nu toţi pacienţii au o relaţie funcţională cu medicul de familie, adică nu toţi cei care au dreptul la vaccin gratuit ştiu, sunt informaţi şi chemaţi la imunizare. Pentru ei, şi pentru cei în afara categoriilor de risc, dar care vor să se protejeze, rămâne varianta achiziţiei la liber. Aici intervine altă distracție, alte dureri de cap, căci Ministerul Sănătăţii nu are legătură cu dozele din farmacii.
Fiecare producător are, în România, cel puţin 3 distribuitori, ca să acopere cât mai bine piaţa. Să găseşti acum o variantă bună de vaccin în farmacii a devenit aproape imposibil.
Un pacient mărturisește că are pe cineva care l-a luat pe sub mână din farmaciile mici.şi l-a făcut. De fapt, e vorba de precomenzi, onorate uşor din depozitele europene, acum 2 luni. Acum, toate ţările vor cantităţi mari, iar România nu e o prioritate.
Pachet de criză
Dan Zaharescu, președintele A.P.P.I.M, precizează: „Sunt cantităţi insuficiente pe plan mondial. Pentru România, cantităţile puse pe piaţă sunt duble, per ansamblu, faţă de anul trecut.”
Doar că, evident, cererea e uriaşă. Vaccinul intranazal pediatric costă în jur de 100 de lei, iar o doză injectabilă- în jur de 50 de lei. În câteva mari clinici private, administrarea se face doar la pachet cu o testare COVID. În total, aproape 500 de lei.
Sursa: Știrile ProTV