Cristian Cioacă, revenire neașteptată în Penitenciarul Mioveni. Viața în spatele gratiilor
- Andreea Răzmeriță
- 11 august 2025, 14:02
Cristian Cioacă. Sursa foto: EVZFostul polițist Cristian Cioacă, condamnat în 2014 pentru uciderea avocatei Elodia Ghinescu, a revenit recent în Penitenciarul Mioveni, de această dată ca invitat la un eveniment de reintegrare socială.
Cristian Cioacă și reintegrarea socială
Cristian Cioacă a fost unul dintre cei mai mediatizați condamnați din România, fiind implicat într-un dosar fără precedent prin faptul că trupul victimei sale nu a fost găsit niciodată. Decizia de eliberare condiționată a fost luată în august 2023 de Tribunalul Argeș, după ce acesta a executat o parte importantă din pedeapsa de 16 ani și 8 luni.
Prezența sa la Penitenciarul Mioveni, unde a fost anterior deținut, s-a realizat în contextul unui eveniment menit să sprijine persoanele aflate în proces de reintegrare socială. Evenimentul a avut loc în luna august 2025 și a adus în fața celor care urmează să fie eliberați povești inspiraționale ale unor foști deținuți care au reușit să își reconstruiască viața.
O nouă viață după închisoare
După eliberarea condiționată, Cristian Cioacă a explicat că a reușit să se angajeze într-o firmă de transport, unde lucrează , în prezent, ca șofer.

Sursă foto: Penitenciarul Mioveni/Facebook
În cadrul evenimentului organizat de Penitenciarul Mioveni, Cioacă a împărtășit participanților dificultățile întâmpinate în găsirea unui loc de muncă, amintind că adesea a fost refuzat din cauza trecutului său și a sentinței sale.
Planuri de a-și lansa propia carte
Fostul polițist a scris o carte autobiografică, în care povestește despre anii petrecuți în detenție și oferă propria versiune a evenimentelor legate de dispariția avocatei Elodia Ghinescu. El intenționează să publice acest volum în viitorul apropiat și speră că astfel să contribuie la schimbarea percepției publice asupra foștilor deținuți.
Potrivit reprezentanților penitenciarului, această carte ar putea deveni o voce importantă în dezbaterea privind reintegrarea și acceptarea socială a celor care au trecut prin sistemul penitenciar, astfel reprezentanții penitenciarului Mioveni îl încurajează pe Ciucă să-și lanseze cartea.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.