Cristi Minculescu împlinește astăzi 64 de ani. S-a despărțit de femeia care i-a salvat viața și are acum o nouă iubită

Cristi Minculescu împlinește astăzi 64 de ani. S-a despărțit de femeia care i-a salvat viața și are acum o nouă iubită Sursa: Facebook Cristi Minculescu

Cristi Minculescu împlinește astăzi 64 de ani. S-a despărțit însă de Rodica, care i-a fost soție timp de 40 de ani și care i-a donat o parte din ficat. Transplantul i-a salvat viața solistului formației Iris.

Cristi Minculescu, solistul trupei Iris împlinește astăzi, 9 ianuarie, 64 de ani. Spune că se simte în formă și abia așteaptă să revină pe scenă. „Azi mă simt ca un campion, numai datorită vouă! Vă iubesc, mulțumesc!“, a scris Cristi Minculescu pe rețelele de socializare. Solistul are acum un nou look. A renunțat la părul lung și iubește din nou. Managerul trupei Iris, Raluca Mihai îi este și parteneră de viață. Cristi Minculescu a divorțat de femeia care i-a donat o parte din ficatul ei și care i-a fost soție timp de 40 de ani.

Cristi Minculescu fondat trupa Iris chiar de ziua lui, în anul 1980. Formația are astăzi milioane de fani. „Mi s-au îndeplinit mai multe visuri decât aș fi putut spera vreodată. Sunt un norocos al sorții, mai ales fiindcă am primit acest dar al cântatului, care mi-a permis să ofer multe bucurii, la rândul meu, altora", a declarat solistul pentru Fanatik.

Va sărbători alături de fani

Cristi Minculescu spune că abia așteaptă să se întâlnească anul acesta cu fanii și a ales că își sărbătorească ziua de naște alături de ei. „Mă simt mai ceva ca la 20 de ani! Efervescent, cu poftă de viață și dornic de a mă reîntâlni cu publicul meu drag.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pregătesc, împreună cu colegii mei, și o surpriză muzicală, pe care o vom dezvălui în curând. Îmi voi sărbători ziua de naștere pe 22 ianuarie, la Berăria H, locul unde mă simt cel mai bine și mă încarcă de energie”,  a declarat Cristi Minculescu, potrivit mediaflux.ro.

Provocarea vieții

Solistul trupei Iris recunoaște că trasplantul de ficat suferit anul 2009, în Germania, a fost cea mai mare cumpănă din viața sa. Donator a fost soția sa Rodica, dar cei doi au divorțat în urmă cu câțiva ani, după patru decenii de căsnicie.

„Rodi a crezut foarte mult că mă poate salva, neştiind că e compatibilă. A insistat să facă analize şi s-a constatat că se poate. Noi eram pregătiţi pentru orice. În Germania ni s-a explicat ca la copiii de trei ani ce implică. Ne-au spus că sunt trei variante: scăpăm amândoi, unul sau nici unul", a declara Cristi Minculescu, pentru revista Viva în urmă cu ceva vreme.

El a ținut să precizeze că nu consumul de alcool a dus la problemele sale de sănătate. „Nu neg faptul că am făcut câteva excese la viața mea, dar în niciun caz acestea nu au fost motivul transplantului de ficat, ci o boală ereditară, genetică, pe care am moștenit-o de la tata și pe care o are și sora mea, din păcate: polichistoză hepato-renală“, a mai spus Cristi Minculescu.