Crin Antonescu ia PSD peste picior: PNL are şi prim-ministru, unii n-au nici candidat la preşedinţie

Crin Antonescu ia PSD peste picior: PNL are şi prim-ministru, unii n-au nici candidat la preşedinţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat astăzi, la lansarea candidaţilor pentru europarlamentare în Regiunea Centru, că "unii n-au nici candidat la Preşedinţie", în timp ce PNL are "deja şi prim-ministru". Acesta este Klaus Iohannis.

"Azi veneam în maşină şi, ce să vezi, cică domnul Ponta se retrage din noiembrie din politică. Prea târziu. Eu nu vorbesc despre câte voturi va lua PSD, PMP. Vorbesc despre noi. N-am nicio îndoială că vom obţine rezultatul pe care ni l-am propus şi că vom demonstra care este alternativa la PSD", a spus Antonescu, conform mediiafax.ro.

Acesta a ironizat preocuparea liderilor PSD, care  "se văicăresc" mai tare decât liberalii în legătură cu scăderea PNL în sondaje, lucru în care, de altfle, Antonescu nu crede. "Se văicăresc ei mai tare decât noi că scădem noi în sondaje. Cât mai e până când nu mai e Antonescu, noi suntem izolaţi, ei sunt pe cai mari.

"N-am de ce să nu fiu vesel. Ştiu foarte bine încotro mă duc, care sunt paşii şi cu cine-i fac. Unii n-au nici candidat la Preşedinţie, în vreme ce eu am deja şi prim-ministru", a spus încheiat liderul PNL. "Ca să nu fie nicio ambiguitate: când spun premier, vorbesc despre Klaus Iohannis".

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul Victor Ponta a postat astăzi, pe Facebook, un mesaj în care vorbea despre intenția sa ca, după alegerile prezidențiale din noiembrie, să lasă locul unora mai tineri decât el și să petreacă mai mult timp cu familia.