S-au luat urmele de cauciucuri și au fost interogați mai mulți suspecți, printre care și un anume John Schopflin, de 21 de ani, care lucra la staţia din Omar, la opt mile depărtare şi locuia la ferma tatălui său situată în districtul Wiggins.

Şeriful examină cauciucurile de la automobilul lui John, dar acestea nu corespundeau cu urmele rămase în noroi şi, apoi, a răspuns întrebărilor cu atâta calm încât risipi orice urmă de bănuială.

Primul indiciu al omorului fu găsirea unei genţi pe podul ce traversa un canal de irigaţie, la 10 mile de Wiggins şi care se dovedi că aparţinuse profesoarei. Numeroşi localnici luară parte la cercetări, dar John Schopflin îi întrecea în zel pe toţi.

Descoperirea cadavrului

După ce canalul îngheță se făcură săpături în gheață. Schopflin găsi în 4 Decembrie carnețelul d-rei Mariott şi în ziua următoare pălăria.

Era în 19 ianuarie când Roy Mariott găsi în canal cadavrul surorii sale ciuruit de gloanţe. Cercetările au fost reluate, dar tot fără succes.

Ceea ce făcea misterul mai mare era faptul că nu exista un mobil al crimei

Familia Mariott părăsi oraşul, şeriful se văzu nevoit a se declara învins, iar John Schopflin plecă împreună cu tatăl său pe coasta Pacificului.

Atacul din Stockton

În 3 aprilie, d-na Catherine Witt, o tânără moaşe din Stockton, reclamă 1a poliţie că fusese atacată de un individ, care încercase s-o urce cu forța într-o mașină:

– „Iată am aci o şuviţă din părul lui pe care i-am smuls-o în timpul luptei”, zise femeia, depunând firele brune şi ondulate pe masa lui Fredericks, şeful detectivilor.

Detectivul redactă un proces verbal asupra acestui caz nu tocmai important şi apoi îl dădu uitării.

Nu mult de la această întâmplare, John Schopflin, printr-o incorectă manevră de circulaţie avu o ciocnire cu un alt automobil ce venea din direcţie opusă şi fu arestat.

Incidentul avea să se încheie cel mult cu o amendă, dar serviciul circulaţiei oraşului constată că numărul era falsificat, ceea ce dădu naştere bănuielii că maşina ar fi fost furată.

Acest fapt duse pe Schopflin în cabinetul detectivului Fredericks. Se dovedi că maşina nu fusese furată, dar detectivul avu impresia că recunoaşte părul inculpatului.

D-na Witt fu imediat chemată şi recunoscu în Schopflin, pe agresorul ei.

Cazul devenea ceva mai serios. Se putea alege cel puţin cu o lună închisoare.

Un studiu al amprentelor digitale dovedi că Schopflin nu era un recidivist.

  • ,,Nu-i chiar atât de fioros, pe cât ar vrea să pară”, zise Fredericks

în râsul poliţiştilor şi al celorlalţi arestaţi. „Face pe trogloditul, dar bate curând în retragere, dacă femeia e destul de voinică spre a opune o rezistenţă serioasă. Ei, ce vreţi, copilărie nesocotită”.

  • „Aşa crezi d-ta”, strigă Schopflin jignit. „Îţi închipui că aş fi un borfaş de rând, nu?”, continuă el indignat. „Ei bine, dac-ai şti numai că sunt cel mai căutat individ al anului!”.

– „Sigur”, râse Fredericks, „eşti un răufăcător din cei mai autentici.

Pun rămăşag că ai fi în stare să furi şi găini!”.

– „Ei bine, ascultaţi!” strigă el şi începu să mărturisească asasinatul nefericitei Mariott:

„Vă amintiţi de femeia aceea care a fost omorîtă şi aruncată într-un canal anul trecut în noiembrie, în Colorado? Ei bine acel omor e opera mea”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric