Crima din Ploiești. Și-a omorât iubita care n-a vrut să ia parte la o orgie sexuală

Crima din Ploiești. Și-a omorât iubita care n-a vrut să ia parte la o orgie sexuală

Mariana Rusu, o tânără mamă din Ploiești, nu a mai apucat să se bucure de Ziua Îndrăgostiților. Cel care ar fi trebuit să îi aducă, astăzi, un cadou, Alexandru Rusu, concubinul ei, a ucis-o cu sânge rece.

 La beție, el i-a înfipt cuțitul în piept pentru că ea a refuzat să patricipe la o partidă de sex în grup, alături de alte două femei. Băiatul victimei, de doar 11 ani, a fost rănit de ucigaș, în timp ce încerca să își apere mama.

Crima a avut loc în jurul orei 5.00 dimineața, într-un apartament din blocul 3D, situat în cartierul Mihai Bravu, din Ploiești. De față au fost băiatul femeii și încă două prietene ale ei.

FOTO: Victima, Mariana Rusu, a fost ucisă la doar 36 de ani

Așa cum reiese din cele relatate de cele două femei, martore ale omorului, în noaptea de duminică spre luni, Mariana, în vârstă de 36 de ani, și-a invitat două prietene în apartamentul în care locuia împreună cu Alexandru. A urmat o mică petrecere, în care s-a băut alcool. Beat fiind, concubinului i s-au aprins călcâiele după femeile invitate de prietena sa și le-a propus, nici mai mult, nici mai puțin, decât o partidă de sex în grup. Când Mariana s-a opus, a urmat o încăierare, în timpul căreia ucigașul a luat un cuțit și a înjunghiat- o. Băiatul a fost înjunghiat, accidental, la umărul drept.

A vrut să se sinucidă

După crimă, concubinul s-a urcat pe bloc. Acolo l-au văzut vecinii, la scurt timp după comiterea faptei, cel mai probabil cu gândul de a se sinucide. Până la urmă, criminalul a coborât și a fugit.

Surse judiciare au precizat că Alexandru Rusu este un recidivist din București, fiind recent eliberat din închisoare. A fost anchetat pentru trafic de persoane și proxenetism. A cunoscut-o pe Mariana în Anglia, unde au locuit până anul trecut. Până la ora închiderii ediției, ucigașul nu fusese găsit de polițiști

Ne puteți urmări și pe Google News